ICCJ. Decizia nr. 247/2005. Comercial
Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 5575 din 20 august 2003 a Judecătoriei sector 3 București, s-a admis contestația la executare formulată de debitoarea S.V., împotriva creditoarei SC T.T. SRL Constanța și s-au anulat formele de executare silită, s-a respins cererea de suspendare a executării silite, ca neîntemeiată.
Prin aceeași hotărâre s-a respins cererea formulată de intimată împotriva contestatoarei pentru aplicarea amenzii și plata despăgubirilor, ca neîntemeiată; s-a disjuns cererea de întoarcere a executării silite și s-a amânat judecata acestei cereri la 18 septembrie 2003.
înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1370 din 21 mai 2004 a anulat recursul declarat de creditoarea SC T.T. SRL Constanța, împotriva sentinței pronunțată de judecătorie.
S-a reținut în considerentele hotărârii că recursul nu cuprinde mențiunile referitoare la codul unic de înregistrare al societății recurente, contul bancar și C. fisc., care sunt imperativ impuse de dispozițiile art. 3021pct. 1 C. proc. civ., așa cum a fost modificat de O.G. nr. 58/2003.
SC T.T. SRL Constanța a formulat contestație în anulare întemeiată îndrept pe dispozițiile art. 317 C. proc. civ.
A arătat contestatoarea că a motivat în termen recursul însă a omis trecerea datelor privitoare la C. fisc., cod unic de înregistrare și cont bancar, dar la 4 octombrie 2003 a depus o precizare în care a completat aceste lipsuri.
La termenul de azi, Curta, din oficiu, a invocat excepția de inadmisibilitate a contestației în raport de dispozițiile O.G. nr. 58/2003.
Examinând contestația de față, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă.
Potrivit art. 308 alin. (4) C. proc. civ., așa cum a fost modificat prin O.U. nr. 58 din 25 iunie 2003, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă sau că motivele de recurs invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., anulează sau după caz respinge recursul printr-o decizie motivată pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă nici unei căi de atac.
în raport de aceste dispoziții legale, deciziile pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu a recursului nu sunt supuse căilor de atac ordinare și nici extraordinare.
Așa fiind, cum recursul declarat de contestator împotriva sentinței civil nr. 5575 din 20 august 2003 a Judecătoriei sector 3 București, a fost anulat conform art. 308 alin. (4) C. proc. civ., s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de SC T.T. SRL Constanța.
← ICCJ. Decizia nr. 2500/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2485/2005. Comercial → |
---|