ICCJ. Decizia nr. 2489/2005. Comercial
Comentarii |
|
Prin cererea de contestație în anulare formulată de contestatoarea SC L.T. SRL cu sediul în Cluj Napoca s-a solicitat anularea deciziei nr. 4351 pronunțată în ședința publică de la 4 noiembrie 2004, în dosarul nr. 5634/2004, de înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, cu motivarea că această hotărâre judecătorească este rezultatul unei erori, deoarece taxa judiciară de timbru și timbrul fiscal corespunzătoare obligației de timbrare au fost satisfăcute, greșit a fost anulat recursul reclamantei SC L.T. SRL ca netimbrat, fiind invocat ca temei de drept al contestației în anulare dispozițiile art. 317 - art. 321 C. proc. civ.
înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele expuse în cererea de contestație în anulare, constată că cererea contestatoarei este întemeiată, urmând a o admite, pentru următoarele considerente.
Prin decizia nr. 4351 pronunțată în ședința publică de la 4 noiembrie 2004 de înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a fost anulat recursul declarat de reclamanta SC L.T. SRL Cluj împotriva deciziei nr. 116 din 2 martie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca netimbrat, reținându-se în principal că deși recurenta a fost citată cu mențiunea de a depune suma de 34.000 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și 1.500 lei timbru judiciar, nu a adus la îndeplinire această obligație legală.
Contestatoarea a făcut dovada că în data de 2 noiembrie 2004, la Oficiul Poștal nr. 1 din Cluj Napoca, prin chitanța seria MP 11CJ10550003R0 a plătit taxa judiciară de timbru în cuantum de 34.000 lei, în contul deschis la Trezoreria sectorului 2 București. în aceiași zi a fost expediată această chitanță, împreună cu timbrul judiciar în valoare de 1.500 lei, o împuternicire avocațială și o cerere de amânare a cauzei, prin serviciul poștal Prioripost, având ca destinatar instanța de recurs. Acest aspect este probat cu chitanța nr. 5070635 eliberată la 2 noiembrie 2004 de Serviciul Prioripost reprezentând contravaloarea prestațiilor poștale, precum și de indicarea datei 2 noiembrie 2004 aplicată pe plicul de corespondență.
Semnificație juridică, în acest sens o are și adresa nr. 246 din 11 noiembrie 2004 a C.P.C.R. Cluj prin care se comunică, referitor la reclamația contestatoarei, că trimiterea corespondenței a fost predată prin ghișeu exterior nr. 1 al Oficiului Poștal București 37 la data de 4 noiembrie 2004 la orele 9 delegatei instituției destinatară.
Pentru aceste rațiuni juridice, s-a admis contestația în anularea deciziei nr. 4351 din 4 noiembrie 2004, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 5634/2004 formulată de contestatoarea SC L.T. SRL Cluj, a anulat decizia atacată și a fixat termen pentru soluționarea recursului în data de 2 iunie 2005, cu citarea părților.
← ICCJ. Decizia nr. 2522/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2519/2005. Comercial → |
---|