ICCJ. Decizia nr. 2472/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2472/2005
Dosar nr. 9659/2004
Şedinţa publică din 8 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 16821 din 18 decembrie 2002 Tribunalul Bucureşti, secţia comercială a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul M.B., reprezentat prin P.G., împotriva pârâtei SC A.D.C. SRL cu sediul în Bucureşti, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 1704 dolari S.U.A., echivalent în lei la cursul oficial de schimb al B.N.R. de la data executării, reprezentând daune din majorări de întârziere pentru perioada octombrie 2000. A mai fost respinsă cererea pentru restul penalităţilor şi a fost dispusă evacuarea pârâtei din spaţiul ocupat în Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că pârâta a ocupat spaţiul în litigiu, în temeiul convenţiei încheiate între părţi, urmare a dispoziţiei P.G., nr. 105/1998, conform căreia utilizatorii spaţiului cu altă destinaţie care nu au contracte directe şi investesc în lucrări de construcţii şi instalaţii vor plăti până la încheierea contractelor de colaborare cu P.M.B., chiria calculată conform anexei nr. 2.5 la hotărârea C.G.m.b. nr. 59/1997, pe fişă de calcul la D.G.A.F.I. Din pretenţiile formulate prin acţiune, pârâta a achitat contravaloarea chiriei restante recunoscută şi de reclamantă prin adresa depusă la termenul din 18 decembrie 2002. A mai fost avut în vedere faptul că debitul din chirie a fost achitat, iar majorările de întârziere calculate, conform HG nr. 59/1997 sunt datorate pentru perioada octombrie 2002, fiind cuprinsă cererea privind restul pretenţiilor întrucât pârâta nu mai are titlu locativ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 979 din 4 iunie 2003 a admis recursul formulat de reclamantul M.B. şi cel declarat de SC A.D.C. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 16821 din 18 decembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, cu motivarea că situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită în cauză, instanţa fiind pusă în imposibilitatea aplicării corecte a legii.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 316 din 12 ianuarie 2004, rejudecând în fond după casare, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul M.B. în contradictoriu cu pârâta SC A.D.C. SRL Bucureşti.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa a apreciat că între părţi au fost încheiate raporturi contractuale de locaţiune întemeiate pe fişa de calcul nr. 1372 din 16 iunie 2000, fişa de calcul pe care pârâta a recunoscut-o prin întâmpinarea sa făcând dovada raporturilor locative şi în baza căreia a achitat chiria lunară ce i-a fost transmisă prin adresa D.E. Cu ocazia rejudecării însăşi reclamanta a recunoscut faptul că pârâta a achitat în întregime debitul reprezentând chirie, rămânând în discuţie numai penalităţile de întârziere. Privitor la acest capăt de cerere s-a reţinut că în fişa de calcul, invocată de reclamantă ca fiind contractul părţilor, nu este prevăzută nici o clauză penală care să ateste anumite obligaţii ale pârâtei în cazul achitării cu întârziere a debitului. Hotărârea nr. 59/1997 invocată de către reclamantă ca temei al modului de calcul al penalităţilor de întârziere, nu prevede în cuprinsul ei astfel de penalităţi ci numai modele de contracte de colaborare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 120 din 1 aprilie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant M.B., reprezentat legal de P.G., împotriva sentinţei civile nr. 316 din 12 ianuarie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata SC A.D.C. SRL Bucureşti.
Pentru a decide astfel, au fost avute în vedere raporturile locative dintre părţi, care au la baza lor fişa locativă nr. 1372 din 16 iunie 2000, întocmită în temeiul dispoziţiilor P.G. nr. 105 din 15 ianuarie 1998. Această dispoziţie, care ulterior a şi fost anulată prin intermediul altei dispoziţii, nr. 1882 din 28 noiembrie 2000, prevedea în mod clar la art. 3 că în cazurile de natura celui în speţă, utilizatorii spaţiilor care nu au contracte directe vor plăti doar chiria, calculată conform anexei 2.5 H.C.G.M.B. nr. 59/1997 pe fişa de calcul. Prin urmare, din moment ce prin dispoziţia nr. 105 din 15 ianuarie 1998, nu s-a stabilit şi plata unor penalităţi de întârziere pe fişa de calcul, în mod greşit reclamanta a menţionat în cuprinsul acesteia din urmă şi astfel de penalităţi. Părţile în litigiu nu au convenit asupra unei clauze penale. Deoarece pârâta a achitat chiria restantă, denunţarea unilaterală a convenţiei bazată pe fişa de calcul, de către reclamantă, în sensul evacuării, nu se mai justifică.
Împotriva deciziei comerciale nr. 120 din 1 aprilie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială a promovat recurs M.B. prin P.G., care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectele că instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârea este lipsită de temei legal, dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, deoarece în mod greşit nu a fost obligată pârâta la plata sumei de 2.619,22 dolari S.U.A. cu titlu de penalităţi de întârziere, datorate la data de 30 septembrie 2003, precum şi greşita respingere a capătului de cerere privind evacuarea, invocând ca temei de drept al recursului dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Intimata pârâtă SC A.D.C. SRL Bucureşti, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, raportat la criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, recursul urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamant îl reprezintă obligarea pârâtei la plata chiriei restantă pentru perioada octombrie 2005 – 31 mai 2002, în cuantum de 1528 dolari S.U.A. calculată conform fişei de calcul nr. 1372 din 16 iunie 2000, daune reprezentând majorări de întârziere aferente aceleiaşi perioade, în cuantum de 1.884,21 dolari S.U.A. şi evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Cal. Griviţei, Bucureşti. Ulterior, prin cererea precizatoare din 18 decembrie 2004, acelaşi reclamant a stabilit că a fost achitată contravaloarea chiriei, iar pretenţiile sunt numai în cuantum de 2.196,97 dolari S.U.A., cu titlu de majorări de întârziere pentru perioada octombrie 2000 – 31 decembrie 2002 (dosar 17275/2002 Tribunalul Bucureşti, secţia comercială). De remarcat că în noul ciclu procesual, fond după casare, reclamantul a revenit cu o nouă cerere precizatoare a cuantumului pretenţiilor, în sensul că şi le-a stabilit la suma de 2.619,22 dolari S.U.A., reprezentând penalităţi de întârziere datorate la data de 30 septembrie 2003, conform adresei A.F.I. nr. 22400 din 2 octombrie 2003, sumă menţinută constant.
Atât instanţa de fond după casare cât şi cea de apel, au stabilit printr-o corectă şi integrală apreciere a probelor, adevăratele raporturi juridice dintre părţi, întinderea drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc, precum şi cadrul juridic aplicabil în materie. De esenţa raporturilor juridice dintre părţi, aşa cum sunt ele fundamentate în fişa de calcul nr. 1372/2000, care constituie legea părţilor, nu există stipulată o clauză penală care să ateste obligaţii ale pârâtei pentru situaţia în care chiria este plătită cu întârziere. Nu poate fi invocat nici un alt cadrul legal ca temei al obligării pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, deoarece nu s-a făcut referinţă la acesta, iar voinţa liber exprimată a părţilor a fost evident în sensul că nu există clauze penale de această natură.
Din verificarea actelor existente, reiese că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia de plată integrală a chiriei şi fiind respinsă ca neîntemeiată acţiunea în pretenţii se justifică şi respingerea ca neîntemeiată a evacuării pârâtei din spaţiul în litigiu.
Pentru raţiunile juridice şi argumentele expuse anterior, toate criticile formulate în cererea de recurs de reclamantul M.B. prin P.G., vor fi înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul, nefiind îndeplinite nici una din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică Decizia nr. 120 din 1 aprilie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.B. prin p.G., împotriva deciziei nr. 120 din 1 aprilie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 382/2004, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2470/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2477/2005. Comercial → |
|---|
