ICCJ. Decizia nr. 2516/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2516/2005
Dosar nr. 10856/2004
Şedinţa publică din 12 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta SC I.I. SA Bucureşti, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 291.780.000 lei, reprezentând cota de 60% din suma de 486.300.000 lei, respectiv rata nr. 6 care a fost achitată A.P.A.P.S., în baza contractului de vânzare cumpărare acţiuni din 31 mai 1995; obligarea pârâtei la plata sumei de 152.387.740 lei, reprezentând dobânda de referinţă stabilită de B.N.R. asupra sumei de 672.200.000 lei la care a fost obligată prin sentinţa nr. 7595/2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 1800 din 6 februarie 2004, a respins acţiunea formulată ca neîntemeiată.
În motivarea sentinţei, instanţa de fond arată că părţile au încheiat contractul de vânzare cumpărare la 31 mai 1995, sub incidenţa Legii nr. 58/1991 şi a Legii nr. 17/1994, fiind şi sub incidenţa art. 8 din Legea nr. 55/1995, abrogat expres prin OUG nr. 59 din 27 septembrie 1997, legea în întregul ei fiind abrogată prin OUG nr. 88 din 23 decembrie 1997.
Se mai arată că prin Legea nr. 287 din 5 iunie 2001, OUG nr. 37/1997, care reitera prevederile Legii nr. 55/1995 sub aspectul aplicării facilităţii pentru societăţile privatizate până la data intrării ei în vigoare, a fost respinsă, dar la data scadenţei ratei nr. 6, conform actului adiţional nr. 2 din 31 mai 1995, stabilită la 30 iunie 2002, erau aplicabile dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 55/1995, în redactarea lor iniţială. Cum, însă, sistemul de facilităţi nu funcţiona automat, iar reclamanta nu a făcut dovada debitelor existente în contabilitate, aprecierea reclamantei ca prevederile OUG 37/1997 sunt încă aplicabile nu poate fi primită.
Cu privire la capătul de cerere referitor la plata dobânzii, instanţa de fond a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada că pârâta a achitat suma de 672.200.000 lei la care a fost obligată prin sentinţa nr. 7595/2002 la data de 14 ianuarie 2003, astfel încât să poată fi verificat modul în care a fost calculată dobânda.
În contra deciziei reclamanta SC I.I. SA a declarat apel arătând că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a prevederilor legale, deoarece prin art. 36 alin. (2) din OUG 88/1997, s-a prevăzut expres faptul că facilităţile acordate în baza art. 8 din Legea nr. 55/1995, modificată se menţin în cazul contractelor încheiate anterior acestei ordonanţe.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 424 din 10 septembrie 2004 a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa şi a admis acţiunea în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 291.780.000 lei, reprezentând cota de 60% din rata a VI-a achitată pârâtei, în baza contractului din 31 mai 1995 şi la plata sumei de 152.387.740 lei cu titlu de dobânzi legale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel, în finalul prezentării succesiunii actelor normative incidente conchide asupra aplicabilităţii art. 8 din Legea nr. 55/1995.
Făcând aplicarea art. 43 C. com. şi OG nr. 9/2000 instanţa de apel a admis şi cererea de dobânzi.
Pârâta A.V.A.S. a declarat recurs împotriva deciziei susmenţionate pentru motivul, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a cărei modificare o solicită în sensul respingerii apelului promovat de reclamantă.
În dezvoltarea motivului de recurs se invocă.
1) greşita aplicare a prevederilor art. 8 din Legea nr. 55/1995, deoarece societatea reclamantă a fost privatizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 55/1995, lege care a fost abrogată prin OUG 88/1997.
2) greşita aplicare a legii şi cu privire la acordarea dobânzii faţă de faptul că reclamanta avea posibilitatea să solicite conform art. 3712 alin. (3) actualizarea sumei.
Recursul este fondat.
I. Potrivit art. 1 C. civ., legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă, principiu care a dobândit şi consacrare constituţională prin art. 15 alin. (2) din Constituţie şi care stă la baza oricărei interpretări a concursului de legi în timp în vederea stabilirii legii aplicabile unui raport sau situaţie juridică.
1. În speţa de faţă, facilitatea cotei de 60%, care se lasă la dispoziţia societăţii comerciale privatizate a fost instituită prin art. 8 din Legea nr. 55/1995, alin. (1) şi (2). Acest articol a fost modificat şi completat prin OUG nr. 37 din 16 iulie 1997, sub aspectul destinaţiei sumei, fără ca reglementarea în sine a facilităţii şi a beneficiarilor să suporte modificări.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 55 din 15 iunie 1995, atât în forma iniţială cât şi în cea modificată, din sumele cuvenite F.P.S. şi încasate efectiv pentru acţiunile vândute se lasă cu titlu gratuit, la dispoziţia societăţii comerciale privatizate, o cotă de 60%, prevedere care se aplică şi în cazul societăţilor comerciale privatizate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar numai în ceea ce priveşte acele rate de rambursare a creditului acordat prin contractul încheiat cu F.P.S. - ul, care devin exigibile după această dată.
2. Articolul 8 din Legea nr. 55/1995 a fost abrogat expres, prin art. 5 din OUG 59 din 27 septembrie 1997, privind destinaţia sumelor încasate de F.P.S. în cadrul procesului de privatizare a societăţilor la care statul este acţionar, iar Legea nr. 55/1995 în întregul ei a fost abrogată prin art. 44 din OUG nr. 88 din 23 decembrie 1997, privind privatizarea societăţilor comerciale.
Acest ultim act normativ, prin art. 36 alin. (2) (normă tranzitorie) dispune că sistemul de facilităţi privind sumele care se lasă cu titlu gratuit la dispoziţia societăţilor comerciale privatizate, potrivit Legii nr. 55/1995, cu modificările ulterioare, se aplică numai pentru contractele care au fost încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Prin urmare norma tranzitorie are în vedere, ca obiect al facilităţii, numai contractele de privatizare încheiate sub imperiul Legii nr. 55/1995 şi ea este concordantă cu dispoziţia art. 4 alin. (2) din OUG 59/1997, de asemenea tranzitorie, care stipula ca „sumele aferente ratelor devenite scadente după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, (6 octombrie 1997) urmează regimul stabilit de reglementările legale în vigoare în momentul semnării de către F.P.S. a respectivelor contracte de vânzare a acţiunilor /părţilor sociale".
Ori, numai contractele încheiate sub imperiul Legii nr. 55/1995 fac obiectul facilităţii instituită de acest act normativ prin art. 8, abrogat prin OUG 59/1997.
Cum reclamanta a încheiat contractul cu F.P.S. - ul la data de 31 mai 1995, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 55/1995, iar dispoziţia cu privire la aplicabilitatea facilităţii şi asupra ratei devenită exigibilă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 55/1995 la contractele încheiate anterior acestei date a fost abrogată şi nu se regăseşte în normele tranzitorii conţinute de art. 4 din OUG 59/1997 şi art. 36 din OUG 88/1998, Curtea constată că instanţele au făcut o aplicare greşită a legii.
II. Şi critica privind greşita obligare a pârâtei la dobânzi este întemeiată faţă de faptul că odată cu executarea debitului stabilit prin sentinţa judecătorească, acesta trebuia actualizat, potrivit art. 3712 alin. (3) C. proc. civ.
Aşa fiind, Înalta Curte va admite recursul declarat şi modificând Decizia atacată va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S., împotriva deciziei nr. 424 din 10 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, modifică Decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC I.I. SA Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 1800 din 6 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2509/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2526/2005. Comercial → |
|---|
