ICCJ. Decizia nr. 2588/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2588/2005
Dosar nr. 10989/2004
Şedinţa publică din 14 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3148 din 22 decembrie 2003 a Tribunalului Bacău a fost admisă în parte acţiunea R.N.P. – D.S.B., iar pârâta SC D.C. SRL Viişoara a fost obligată la plata sumei de 174.025.840 lei penalităţi de întârziere plus cheltuieli de judecată aferente, penalităţi stipulate în contract.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 198 din 28 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, iar cuantumul penalităţilor datorate redus la 103.010.988 lei.
S-a reţinut, în temeiul expertizei efectuate la fond şi suplimentate în apel că reclamanta avea dreptul să oprească exploatarea şi transportul masei lemnoase, lucru pe care nu l-a făcut, până la limita creanţei neîncasate şi în raport de nedecontarea de la ultima rată de eşalonare a licitaţiei a apreciat că penalităţile sunt în sumă de 103.010.998 lei, conform anexei 5 dosar fond.
Nemulţumită de această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând casarea ei, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs este criticată însuşirea variantei a doua a expertizei efectuată la fond, variantă ce se întemeiază pe existenţa unui depozit primar, depozit a cărui existenţă n-a fost dovedită pe parcursul procesului.
Cum marfa vândută privea bunuri de gen, proprietatea asupra ei se transfera odată cu individualizarea şi predarea lemnului, dată la care se emitea factură cu termen clar de achitare a ei, depăşirea lui determinând curgerea penalităţilor conform art. 7 din contract şi nicidecum, aşa cum reţine curtea de apel, curgerea penalităţilor nu este legată de finalizarea exploatării masei lemnoase.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Instanţa de apel, deşi suplimentase în apel expertiza tehnică (pe cu totul alte obiective decât obiectul litigiului) îşi argumentează soluţia pe ultima variantă a expertizei făcută la fond, respectiv pe răspunsul la obiecţiile părţilor, imputând reclamantei neîntreruperea furnizării masei lemnoase în condiţiile în care facturile nu au fost achitate la termen, penalităţile fiind calculate în această variantă începând cu data scadenţei ultimei rate din eşalonare.
O asemenea interpretare este în contradicţie cu cele stipulate de părţi în art. 7 alin. (6) contract, clauză prin care părţile au stipulat penalităţi de 0,3% pe zi întârziere pentru depăşirea termenului de achitare a facturilor, termen stipulat în art. 5 şi 7 din contract, termen de plată ce curge distinct pentru fiecare factură în parte şi nu de la încetarea exploatării, cum greşit a apreciat instanţa de fond.
Este adevărat că în art. 2 din contract părţile au stipulat şi întreruperea furnizării masei lemnoase în cazul în care nu se va achita valoarea materialului lemnos la termenele stipulate dar atunci când convin asupra „modalităţilor de plată" (art. 5) stabilesc că plata se va face lunar, pe baza facturilor emise de ocolul silvic, pârâta asumându-şi obligaţia s-o achite până pe data de 10 ale lunii următoare, depăşirea acestui termen atrăgând plata unor penalităţi stabilite în art. 7 alin. (6) din contract.
În raport de aceste considerente curtea apreciază ca fondată critica recurentei, instanţa de apel încălcând şi aplicând greşit dispoziţiile art. 969 C. civ., cu referire la art. 7 alin. (6) din contract, aşa încât recursul va fi admis în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar Decizia din apel modificată în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., în sensul respingerii ca nefondat a apelului pârâtei declarat împotriva sentinţei civile nr. 3148/2003 a Tribunalului Bacău, ce urmează a fi menţinută ca temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta R.N.P. – D.S.B., împotriva deciziei civile nr. 198 din 28 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC D.C. SRL Tazlău, împotriva sentinţei civile nr. 3148 din 22 decembrie 2003 a Tribunalului Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă intimata să-i plătească recurentei suma de 2.527.946 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 2586/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2621/2005. Comercial → |
---|