ICCJ. Decizia nr. 2629/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2629/2005
Dosar nr. 11151/2004
Şedinţa de la 15 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 ianuarie 2004, reclamantul E.A., a solicitat obligarea în solidar a pârâtelor P.O.B. şi SC Z. SRL Câmpina la plata sumei de 2.223.000.000 lei cu dobânda legală, reprezentând daune moratorii.
Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1218 din 18 mai 2004, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de P.O.B. a respins acţiunea reclamantului pe care l-a dat în debit cu 50.325.000 lei taxă de timbru eşalonată pe un an.
Hotărârea a fost confirmată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 719 din 18 noiembrie 2004, în urma respingerii ca nefondat a apelului declarat de reclamant împotriva sentinţei instanţei de fond.
S-a reţinut în considerentele deciziei că măsura reducerii eşalonării plăţii taxei de timbru de la 5 ani la un an a fost legal dispusă de instanţă în baza rolului activ reglementat de art. 129 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.
Pe fondul litigiului în mod corect prima instanţă a respins acţiunea reclamantului ca prescrisă, deoarece au trecut mai mult de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune 1 august 2000, când s-a predat spaţiul în litigiu până la formularea acţiunii 7 ianuarie 2004.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi a susţinut că aceasta cuprinde motive contradictorii şi s-a dat cu aplicarea greşită a legii.
A arătat recurenta că în mod greşit instanţele au respins acţiunea ca fiind prescrisă, întrucât daunele cominatorii au un caracter incert şi nesigur, iar dreptul la plata acestora este afectat de condiţia suspensivă sau este un drept eventual.
Prescripţia dreptului la acţiune privind un drept eventual începe să curgă de la data când acesta s-a născut. Că drepturile eventuale sunt imprescriptibile însă odată realizată eventualitatea, sunt aplicabile regulile de drept comun, respectiv termenul de 3 ani de împlinire a prescripţiei.
Critica recurentului în sensul că dreptul său este afectat de condiţia suspensivă sau este un drept eventual a fost formulată pentru prima dată la instanţa de recurs şi nu poate fi analizată, deoarece s-ar încălca principiul „non omisso medio" şi aceasta nu a făcut obiectul verificărilor instanţei de apel.
Potrivit art. 7 din decretul nr. 167/1958 prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune, iar termenul de prescripţie este de 3 ani, conform art. 1 din acelaşi act normativ.
În speţă, acţiunea reclamantului înregistrată la 7 ianuarie 2004 a fost formulată cu depăşirea termenului de 3 ani, momentul în care a început să curgă prescripţia îl constituie data la care i s-a predat spaţiul, respectiv 1 august 2000.
La instanţa de apel reclamantul a invocat şi o altă critică privind întreruperea termenului de prescripţie prin formularea altor acţiuni pe care le-a câştigat după data de 1 august 2000, motiv pe care nu l-a mai formulat în recurs.
De altfel, în mod corect ambele instanţe au reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 şi 17 din decretul nr. 167/1958 referitoare la întreruperea cursului prescripţiei, întrucât cererile reclamantului au fost respinse aşa cum rezultă din deciziile nr. 331 din 15 iulie 2002 şi 368 din 25 august 2002, ambele ale Tribunalului Prahova.
În ultimul motiv, recurentul a susţinut că în mod greşit instanţa de apel i-a respins capătul de cerere privind taxa de timbru.
Astfel, deşi la termenul din 26 martie 2004 prima instanţă i-a admis cererea de eşalonare aşa cum a fost formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 75 - 81 C. proc. civ. şi a dispus eşalonarea pe termen de 5 ani cu termen de graţie de 6 luni, ulterior a revenit şi i s-a acordat eşalonarea numai pentru un an de zile şi fără termen de graţie.
Nici această critică nu este întemeiată.
În mod corect instanţa de fond în raport de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 195/2004, a revenit asupra eşalonării taxei de timbru acordate pe o durată de 5 ani, la o perioadă de un an, având în vedere suma de 50.325.000 lei cât şi faptul că reclamantul nu a acţionat în proces ca persoană fizică ci ca reprezentat al SC V.M. SA.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică, şi urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă ca nefondat recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul E.A., împotriva deciziei nr. 719 din 18 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 15 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2628/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2632/2005. Comercial → |
|---|
