ICCJ. Decizia nr. 2634/2005. Comercial

Prin acțiunea înregistrată la 30 martie 2004, S.N.P. P. SA București, sucursala Bihor, a chemat în judecată pârâtele C.F.R. M., agenția teritorială Cluj, SC P. SA Ploiești, și S.N.P. P. SA București, sucursala Pitești, pentru ca pârâta ce va fi găsită în culpă să fie obligată la plata sumei de 131.060.691 lei cu titlu de despăgubiri, plus 8.648.642 lei cheltuieli de judecată.

în motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că sucursala Pitești i-a expediat o cisternă încărcată cu benzină dar în stația de destinație C.F.R. M. Oradea s-a constatat lipsa cantității de 4500 kg. benzină premium fără plumb.

Prin sentința civilă nr. 4291 din 19 mai 2004, Judecătoria Ploiești a admis în parte acțiunea S.N.P. P. SA, sucursala Bihor, iar sucursala Pitești a fost obligată la plata sumei de 131.060.691 lei, cu titlu de despăgubiri, plus 8.648.642 lei cheltuieli de judecată.

Totodată a fost respinsă acțiunea față de celelalte pârâte.

împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.N.P. P. SA, sucursala Pitești, iar prin decizia nr. 716 din 13 octombrie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul și a schimbat în parte sentința judecătoriei în sensul că a fost obligată pârâta C.F.R. M., sucursala Cluj Napoca, la plata sumei de 131.060.691 lei contravaloare marfă lipsă, plus 8.648.642 lei cheltuieli de judecată la fond și 4.414.321 lei cheltuieli de judecată în apel, fiind respinsă acțiunea față de celelalte pârâte.

Cu actul înregistrat la 30 noiembrie 2004, pârâta C.F.R. M. Cluj, a formulat motive de recurs criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

Examinând cu prioritate excepția de nelegalitate a apelului soluționat de Curtea de Apel Ploiești se constată că hotărârea judecătoriei a fost pronunțată sub incidența art. 7208C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 18 din O.U.G. nr. 58/2003, care a restabilit în materie comercială regula de drept comun în ce privește căile de atac și anume faptul că hotărârile date în primă instanță sunt supuse apelului, conform art. 282 alin. (1) C. proc. civ.

în cauza de față, curtea de apel trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 2821C. proc. civ., în forma care era în vigoare la data înregistrării apelului (12 iulie 2004) și să califice calea de atac cu care a fost sesizată drept recurs, întrucât valoarea litigiului dedus judecății este sub un miliard lei, iar în conformitate cu textul citat, hotărârile date în primă instanță pentru aceste litigii nu sunt supuse apelului.

Ca atare, în conformitate cu art. 304 pct. 3 combinat cu art. 312 alin. (6) C. proc. civ., a fost admis recursul, a fost casată decizia instanței de apel, iar cauza a fost trimisă la Tribunalul Prahova pentru soluționarea căii de atac cu respectarea prevederilor art. 2821din C. proc. civ.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2634/2005. Comercial