ICCJ. Decizia nr. 2646/2005. Comercial
Comentarii |
|
Prin decizia nr. 3951 din 21 octombrie 2004 a secției comerciale a înaltei Curți de Casație și Justiție a fost anulat ca netimbrat recursul formulat de SC R.I. SRL Timișoara, împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.
împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire societatea recurentă, invocând dispozițiile art. 322 pct. 8 C. proc. civ. și susținând că la data judecării recursului nu s-a îndeplinit corect procedura, iar datorită unor împrejurări nefavorabile a ajuns prea târziu la proces, după ce se închiseseră dezbaterile, așa încât n-a putut depune cererea de amânare și nici taxa judiciară de timbru.
Cererea de revizuire este nefondată.
în conformitate cu prevederile art. 322 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.
în speță, societatea revizuientă nu a dovedit existența unor asemenea împrejurări, susținerile sale fiind făcute în motivarea unei contestații în anulare care formează obiectul unei alte cauze aflate pe rolul secției comerciale a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru aceste considerente, cererea de revizuire formulată de SC R.I. SRL Timișoara, a fost respinsă.
← ICCJ. Decizia nr. 2641/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2615/2005. Comercial → |
---|