ICCJ. Decizia nr. 2654/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta SC C. SA Sibiu, a chemat-o în judecată pe pârâta SC E. SRL Sibiu și a solicitat, în temeiul art. 975 C. civ., ca prin sentința care se va pronunța să se dispună revocarea actului adițional nr. 3/2002 și a hotărârii A.G.E.A. societății pârâte din data de 13 decembrie 2002, în partea care privește înlocuirea aportului în natură adus în societatea pârâtă, anularea în parte a încheierii nr. 1 din 7 ianuarie 2003 a O.R.C. și să se dispună intabularea în C.F. a imobilului înscris în C.F. ..564 Sibiu, în numele SC E. SRL, cu titlu "aport în natură capital social".
Tribunalul Sibiu prin sentința nr. 4594 din 20 noiembrie 2003, a respins acțiunea cu motivarea că singura cale pentru anularea modificării adusă actelor constitutive este opoziția, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 31/1990, care se exercită în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii sau actului adițional în M. Of.
Apelul declarat de apelanta reclamantă SC C. SA Sibiu, împotriva sentinței nr. 4594 din 20 noiembrie 2003, a fost respins de Curtea de Apel Bacău care, prin decizia nr. 157/2004 a reținut, în alți termeni, față de critica privind încălcarea principiului disponibilității în calificarea și motivarea unei cereri introductive de instanță, că în cauză se aplică o normă specială care este reglementată de art. 61 din Legea nr. 31/1990, care exclude pentru speța respectivă aplicarea normelor de drept comun.
împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs, reclamanta SC C. SA Sibiu, pentru motivele prevăzute de art. 304 alin. (8) și (9) C. proc. civ., prin care a susținut că:
- Instanțele, de fond și de apel, au schimbat obiectul cererii pe care a formulat-o, întrucât au calificat acțiunea ca fiind opoziție deși în ambele instanțe a susținut ferm că este acțiune revocatorie întemeiată pe dispozițiile art. 975 C. civ.;
- Hotărârile sunt lipsite de temei legal, și au fost date cu aplicarea greșită a legii întrucât s-a apreciat că acțiunea revocatorie nu este posibilă.
- După calificarea cererii ca fiind opoziție instanțele au respins acțiunea ca tardiv formulată și nu ca inadmisibilă.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârilor întrucât s-a schimbat natura și obiectul acțiunii, din acțiunea revocatorie în opoziție, schimbându-se și temeiul legal.
Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului apreciind că pentru acțiunea revocatorie nu există suport în legea societăților comerciale, că cele două acte modificatoare ale actului constitutiv, nu pot fi atacate decât în conformitate cu art. 61 din Legea nr. 61/1990, care reglementează opoziția și că în categoria persoanelor, care pot formula opoziție intră și creditorii prejudiciați prin hotărârile asociaților de modificare a actului constitutiv.
Recursul este fondat.
Din examinarea cuprinsului acțiunii și a susținerilor pe care recurenta le-a făcut în fața instanțelor care au soluționat fondul și apelul rezultă că, SC C. SA a formulat o acțiune revocatorie, întemeiată pe dispozițiile art. 975 C. civ., motivată pe fraudarea intereselor societății prin actele încheiate cu rea credință de pârâții intimați, care au diminuat patrimoniul debitorului pentru a induce insolvabilitatea în cazul în care s-ar pune în executare titlul obținut (hotărârea nr. 311) în urma soluționării unui litigiu dintre părțile în proces.
Prin urmare limitele procesului au fost stabilite prin acțiunea introductivă atât din punctul de vedere al obiectului și al persoanelor între care s-au stabilit raporturile juridice procesuale, cât și în ce privește fundamentul pretenției dedusă judecății.
în acest cadru procesual determinat de părțile în proces, potrivit principiului disponibilității care operează și în procesul comercial, instanța de judecată trebuia să statueze omnia petita, fără să schimbe din oficiu cauza cererii de chemare în judecată întrucât este ținută de situația de fapt calificată juridic de parte.
Având în vedere principiul disponibilității enunțat mai sus, instanța nu poate interveni peste voința reclamantului pentru a schimba cauza cererii de chemare în judecată. Cu alte cuvinte situația de fapt calificată juridic de parte, care reprezintă fundamentul pretenției supusă judecății, nu poate fi schimbată în virtutea rolului activ al judecătorului, întrucât nu există un text de lege care să-i acorde instanței acest drept. Art. 129 alin. (4) C. proc. civ., dă dreptul judecătorului să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept ale speței fără să-i confere posibilitatea de a modifica împrejurările de fapt și de drept pe care reclamanta își întemeiază pretenția. în același sens art. 84 C. proc. civ., dă dreptul instanței să califice corect cererea, independent de denumirea la care s-a oprit partea dar nu și dreptul să modifice din oficiu situația de fapt calificată juridic de parte.
Așadar, rolul activ al judecătorului nu poate face abstracție de principiul disponibilității. De la acest principiu specific procesului civil și comercial nu s-ar putea deroga, pe temeiul rolului activ al judecătorului, fără să existe o dispoziție legală expresă.
Revenind la prima critică, este evident că deși din situația de fapt expusă de reclamantă prin acțiune s-au invocat motive în susținerea acțiunii revocatorii întemeiate pe art. 975 C. civ., prin care unul din elementele de bază îl constituie fraudarea drepturilor creditorului prin inducerea insolvabilității, instanțele care au soluționat cauza au schimbat cauza cererii încălcând astfel principiul disponibilității. Faptul că judecătorul nu este ținut de textul de lege indicat de parte trebuie interpretat în sensul că el trebuie să aplice acel text de lege care corespunde situației de fapt confirmată de probele administrate în cauză și nu să modifice situația de fapt și de drept pe care reclamanta și-a întemeiat pretenția încălcând astfel dreptul acesteia de a dispune de obiectul procesului.
în consecință, instanțele au interpretat greșit obiectul acțiunii recurentei și au schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acesteia.
Și cea de-a doua critică este întemeiată întrucât opoziția deși este o acțiune comercială aflată la îndemâna persoanelor, prevăzute de art. 61 din Legea nr. 31/1990, nu exclude acțiunea pauliană, deoarece în această ultimă situație temeiul este diferit, iar printre cauzele care pot să îndreptățească o astfel de acțiune este fraudarea creditorului și complicitatea terților în condițiile existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile cu scopul de a induce starea de insolvabilitate a debitorului.
în ce privește opoziția, ca acțiune pusă la îndemâna părților interesate de art. 61 din Legea nr. 31/1990, pentru repararea prejudiciului cauzat, instanța de apel a reținut corect că aceasta este o normă specială care lipsește de efecte juridice hotărârile asociaților numai că domeniul său de aplicare nu se suprapune acțiunii pauliene, scopului și efectelor acesteia. Dacă ambele acțiuni urmăresc repararea unui prejudiciu care i-a fost creat creditorului, acțiunea pauliană pune problema fraudei comise de debitor, cu complicitatea terțului pentru a-și crea o stare de insolvabilitate.
Prin urmare prejudicierea creditorului în această ultimă situație se realizează prin fraudarea dreptului de gaj general al creditorului care deține o creanță certă, lichidă și exigibilă care, în principiu, este anterioară actului atacat.
Rezultă, deci, că o astfel de acțiune poate fi promovată ori de câte ori sunt îndeplinite aceste condiții, care se regăsesc de altfel în art. 975 C. civ., iar admiterea acțiunii poate lipsi de efecte actele pe care le atacă în conformitate cu temeiul amintit. Trebuie precizat însă că nici sub aspectul efectelor actului atacat cele două acțiuni nu se suprapun întrucât opoziția are ca scop anularea actului, stoparea efectelor acestuia și chiar revenirea la situația anterioară, în timp ce, acțiunea revocatorie produce efecte numai între creditor și terțul dobânditor, ceea ce înseamnă că actul atacat rămâne valabil între părțile care l-au încheiat și, opozabil față de celelalte persoane, mai puțin creditorului căruia i s-a admis acțiunea revocatorie.
Prin urmare, instanțele au greșit atunci când au schimbat temeiul legal al acțiunii peste voința părții încălcând, astfel principiul disponibilității dar și atunci când fără să cerceteze motivele de fapt și de drept invocate prin acțiune au exclus dreptul părții de a formula acțiunea revocatorie, îngrădindu-i drepturile procesuale.
Soluția este greșită și dintr-un alt punct de vedere care este în contradicție cu propriul raționament al instanțelor și anume acceptarea unei căi de atac neprevăzută de lege în cazul opoziției.
în consecință, potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul s-a admis, au fost casate hotărârile pronunțate, iar cauza a fost trimisă pentru rejudecare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2659/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2658/2005. Comercial → |
|---|
