ICCJ. Decizia nr. 264/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 3 ianuarie 1996, reclamanta SC I. SA Sibiu a chemat în judecată pârâta SC C.E.I. SRL Brăila, actualmente SC S.C. SA Brăila, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 46.528.618 lei, rest neachitat din prețul produselor livrate în temeiul contractului nr. 5/1992, instalație de producerea CO2, cu cheltuieli de judecată.
La 26 februarie 1006, pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 1.070.650.000 lei, reprezentând penalități de întârziere de 1 % pe zi, pentru nerespectarea termenului de predare, 20 ianuarie 1993.
Tribunalul Brăila, prin sentința civilă nr. 525 din 10 iulie 1996, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 7.699.780 lei, diferență preț neachitată, fiind respinsă ca tardivă cererea reconvențională.
Instanța a reținut că instalația contractată s-a livrat de reclamantă la 12 octombrie 1995, iar pârâta și-a îndeplinit parțial obligația de plata prețului.
Apelurile declarate de ambele părți împotriva sentinței menționate, au fost respinse de Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 566/ A din 19 noiembrie 1996.
S-a reținut, în pronunțarea deciziei menționate, că reclamanta este îndreptățită numai la prețul prevăzut în contract. în ce privește cererea reconvențională, s-a statuat nerespectarea prevederilor art. 119 C. proc. civ., în sensul că a fost formulată la 26 februarie 1996, după prima zi de înfățișare (21 februarie 1996), astfel că, întemeiat a fost respinsă ca tardivă.
Pârâta SC C.B.E.I. SRL Brăila a declarat recurs împotriva hotărârii instanței de apel, admis de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 2692 din 23 iunie 1998, hotărârea atacată fiind casată în parte, în sensul admiterii apelului pârâtei și desființării deciziei nr. 525 din 10 iulie 1996 a Tribunalului Brăila în ce privește cererea reconvențională, fiind menținute restul dispozițiilor deciziei.
S-a reținut de către instanța de recurs că respingerea cererii reconvenționale ca tardivă, nu-și avea temei, întrucât în cazul nedepunerii acesteia odată cu întâmpinarea, instanța urma să o judece ca o acțiune separată, dacă partea adversă se opunea, să se judece împreună cu acțiunea principală.
în rejudecare, după casare, Tribunalul Brăila, prin sentința nr. 342 din 17 mai 1999, a respins, ca nefondată, cererea reconvențională.
S-a reținut, că părțile nu au prevăzut de comun acord prin contract, clauza penală privind penalități de 1 % pe zi întârziere, că, furnizoarea reclamantă a propus ca nerespectarea obligațiilor contractuale să fie sancționate cu "penalități proporționale cu valoarea daunelor înregistrate de beneficiar". Or, pârâta beneficiară nu a făcut dovada acestor daune.
împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, admis de Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, cu decizia nr. 757 din 14 decembrie 1999, hotărârea atacată fiind schimbată, în sensul admiterii cererii reconvenționale și obligării SC I. SA Sibiu la plata sumei de 1.070.650.000 lei, penalități de întârziere.
Instanța a reținut valabilitatea clauzei penale prevăzută în art. 31 din contract, astfel că pentru întârziere în livrare, furnizoarea reclamantă datorează penalitățile de 1 % pe zi, pe perioada cerută de beneficiar.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei ultime hotărâri, a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 2846 din 18 aprilie 2002, decizia atacată fiind casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
Instanța de recurs a reținut că reclamanta SC I. SA Sibiu nu a acceptat clauza penală propusă de pârâta beneficiară privind penalități de 1 % pe zi întârziere (adresa nr. 20765 din 24 februarie 1992) ci, a făcut o contrapropunere, în sensul aplicării de penalități proporționale cu valoarea daunelor înregistrate de beneficiară, astfel că, prin suplimentarea probatoriului, urmează să se stabilească eventualele daune ale reclamantei reconvenționale.
Curtea de Apel Galați, în rejudecare după a doua casare, prin decizia civilă nr. 5 din 17 martie 2003, a admis apelul SC C.I.E. SRL Brăila, a schimbat sentința civilă nr. 342 din 17 iunie 1999 a Tribunalului Brăila și a admis cererea reconvențională în sensul obligării SC I. SA Sibiu, la plata sumei de 1.070.650.000 lei, penalități de întârziere, cu 33.828.953 lei, cheltuieli de judecată.
S-a respins apelul SC S.C. SA Brăila.
în pronunțarea acestei hotărâri s-au avut în vedere probatoriile dispuse de instanța de apel, expertiza tehnică și contabilă, prin care s-au stabilit situația executării contractului și a daunelor invocate de SC S.C. SRL prin întârzierea punerii în funcțiune a instalației contractate.
în raport de nerealizarea producției, prin întârzierea livrărilor, în procent de 74,65 %, expertiza contabilă a calculat valoarea penalităților în două variante:
I - coeficient penalizare 0,3 %, penalități 6.204.116.142 lei;
II - coeficient de penalizare 1 %, penalități 20.680.387.150 lei.
Prin notele scrise din 12 martie 2003, apelanta SC C.B.E.I. SRL a precizat că nu înțelege să-și majoreze pretențiile conform variantelor expertizei contabile și să timbreze ca atare, ci, își menține cererea la suma inițială de 1.070.650.000 lei, sumă admisă de instanță.
împotriva acestei ultime hotărâri, SC I. SA Sibiu a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat vădit înțelesul acestuia.
Recurenta a susținut că nu au fost respectate îndrumările instanței de casare, și anume, completarea probatoriilor pentru stabilirea penalităților în raport de valoarea daunelor înregistrate de beneficiar. Deci, greșit expertiza contabilă a stabilit daunele raportându-le la penalități de 1 % sau 0,3 % pe zi întârziere, fără să se ia în calcul eventuale pierderi de beneficii în funcție de coeficientul de productivitate a Fabricii de bioxid de carbon prin raportare la producția contractată.
Recursul este nefondat.
Este necontestat faptul că furnizoarea SC I. SA Sibiu a livrat cu întârziere instalația contractată în litigiu, astfel că cererea reconvențională pentru angajarea răspunderii pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale la termenul stipulat în contract, 20 ianuarie 1993 este întemeiată.
Prin decizia de casare a Curții Supreme de Justiție nr. 2846/2002, s-a statuat asupra temeiului răspunderii, și anume calcularea penalităților în funcție de înregistrarea eventualelor pierderi de beneficii, determinat de întârzierea punerii în funcțiune a instalației.
în rejudecare, deci, s-au completat numai probatoriile, cu expertiza tehnică și contabilă stabilindu-se întârzierea în predare (procesul verbal din 12 octombrie 1995) și nerealizarea producției contractate în procent de 75,9 %.
Recurenta nu a contestat procentul nerealizărilor și nici calculul expertizei contabile, care în cele două variante reprezentau sume cu mult mai mari față de suma admisă. De asemenea, beneficiul nerealizat este de 3.760.124.072 lei (anexa 3-a la expertiza contabilă). în final, prin nemajorarea pretențiilor, reclamanta furnizoare a fost obligată la suma inițial pretinsă de 1.070.650.000 lei.
Se reține astfel că, criticile recurentei, prin care nu se arată, în concret, suma datorată în raport de nerealizarea producției pârâte și deficiențele de calcul, nu se încadrează în pct. 8 și 9 din art. 304 C. proc. civ., invocate în motivarea recursului.
Ca urmare, hotărârea atacată a fost temeinică și legală, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 241/2005. Comercial → |
|---|
