ICCJ. Decizia nr. 328/2005. Comercial
Comentarii |
|
Cu cererea înregistrată la nr. 2601/2002 la Tribunalul Iași, contestatoarea SC R. SA Pașcani, în contradictoriu cu intimatul A.I. și terții popriți B.C.R., sucursala Pașcani, B.P., agenția Pașcani și SC T. Iași a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu, sentința civilă nr. 522/1994 a Tribunalului Iași și a actelor de executare efectuate de executorul judecătoresc C.V., în dosarul de executare nr. 24/2000 și anume a procesului verbal de actualizare al creanței nr. 17 din 11 februarie 2002 și a adreselor de înființare a popririi cu același număr și aceeași dată, în mâinile terților popriți, până la concurența sumei de 5.525.300.541 lei și 1.000.000.000 lei cheltuieli de executare.
Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 287 din 18 aprilie 2002, urmare a admiterii excepției de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Pașcani, jud. Iași.
Judecătoria Pașcani, prin sentința civilă nr. 524 din 11 martie 2003, a admis contestația la executare formulată de contestatoarea SC R. SA Pașcani și pe cale de consecință:
A anulat actele de executare silită, respectiv procesul verbal de reactualizare a creanței din 11 februarie 2002 și popririle înființate la terții popriți B.C.R., sucursala Pașcani, B.P. Iași, agenția Pașcani, SC T. SA Iași și SC C.N.E. I.C., emise în dosarul de executare nr. 17/2002, executor judecătoresc C.V.
A obligat executorul judecătoresc să predea debitoarei SC R. SA Pașcani titlul executoriu (sentința civilă nr. 522/1994 a Tribunalului Iași) cu mențiunea stingerii totale a obligațiilor pe care le cuprinde.
A fost obligat creditorul A.I. să plătească contestatoarei-debitoare suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Tribunalul Vrancea, prin decizia civilă nr. 16 din 8 martie 2004, a admis recursul declarat de intimatul A.I. împotriva sentinței civile nr. 524 din 11 martie 2003 a Judecătoriei Pașcani.
A casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Pașcani.
în al doilea ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 312/ E din 4 martie 2002, Tribunalul Iași a respins contestația formulată de debitoarea SC R. SA Pașcani, împotriva formelor de executare din dosarul nr. 33/1996 al Tribunalului Iași, pornită la cererea creditorului A.I.
A admis în parte, cererea de despăgubiri formulată de creditorul A.I., în contradictoriu cu debitoarea SC R. SA Pașcani și a obligat-o pe aceasta să-i plătească creditorului suma de 934.356.071 lei despăgubiri și 2.350.000 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Iași, prin decizia civilă nr. 502 din 21 iunie 2002, a admis recursul formulat de SC R. SA Pașcani împotriva sentinței civile nr. 312 din 4 martie 2002 a Tribunalului Iași, pe care a modificat-o în tot.
în fond, a admis contestația la executare introdusă de SC R. SA Pașcani, împotriva formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 33/1996 al Tribunalului Iași, pornită la cererea creditorului A.I. în baza titlului executoriu (sentința civilă nr. 522/1994 a Tribunalului Iași).
A respins, ca nefondat, recursul formulat de creditorul A.I.
A respins cererea de despăgubiri formulată de A.I. în contradictoriu cu debitoarea SC R. SA Pașcani, vizând creanța de 934.356.071 lei și înlătură obligarea SC R. SA Pașcani de la plata cheltuielilor de judecată de 2.350.000 lei către A.I.
A obligat pe intimatul recurent A.I. să-i plătească recurentei-intimate SC R. SA Pașcani suma de 255.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Debitoarea SC R. SA Pașcani a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 322 alin. (7) C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 16 din 8 martie 2004 a Tribunalului Vrancea, ca fiind potrivnică deciziei civile nr. 502 din 21 iunie 2002 a Curții de Apel Iași.
Referitor la revizuirea de față se rețin următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 322 C. proc. civ., rezultă că sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, cât și hotărârile date de instanțe în recurs, atunci când se invocă fondul.
Decizia civilă nr. 16 din 8 martie 2004 a Tribunalului Vrancea, a cărei revizuire se cere, nu se încadrează în categoria hotărârilor pronunțate de instanța de recurs care evocă fondul, aceasta este o decizie de casare prin care s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Pașcani, pentru motivele enumerate în considerente.
Prin urmare, se poate cere revizuirea hotărârilor pronunțate în recurs, numai în cazul în care instanța admite recursul și hotărăște asupra fondului, ceea ce nu se constată în situația de față, astfel că cererea de revizuire este inadmisibilă.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocat de petentă, se poate cere revizuirea unei hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceiași calitate.
Potrivit dispozițiilor legale de mai sus, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri poate fi cerută numai atunci când sunt încălcate dispozițiile art. 1201 C. civ., referitoare la autoritatea de lucru judecat: triplă identitate de părți, obiect și cauză.
Ori, în cazul celor două decizii nu există autoritate de lucru judecat, neexistând tripla identitate, întrucât se contestă executări din dosare diferite, iar motivele pentru care s-au promovat contestațiile sunt de asemenea diferite, situație în care obiectul și cauza nu sunt identice.
Așa fiind, cererea de revizuire urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, în raport cu dispozițiile legale menționate.
Față de cele de mai sus, nu a mai fost cazul examinării tardivității cererii de revizuire și a cererii petentei de repunere în termen.
← ICCJ. Decizia nr. 314/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 27/2005. Comercial → |
---|