ICCJ. Decizia nr. 314/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta A.P.A.P.S. București, a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Tulcea, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 13.188.170 lei daune interese moratorii pentru achitarea cu întârziere a dividendelor pentru exercițiul financiar al anului 1999 și a sumei de 16.040.124 lei pentru exercițiul financiar al anului 2000.
Tribunalul Tulcea, prin sentința civilă nr. 1214 din 18 septembrie 2003, a admis acțiunea și a obligat pe pârâtă la plata daunelor interese.
S-a reținut, în esență, că pârâta a achitat cu întârziere dividendele aprobate de bilanțul contabil pe anul 1999, în tranșe succesive, ultima plată fiind făcută la data de 8 august 2000, iar datoriile comerciale produc dobânzi din ziua exigibilității.
Curtea de Apel Constanța, soluționând apelul declarat de pârâtă, prin decizia civilă nr. 33/ COM din 27 noiembrie 2003, a respins cererea, considerând că reclamantei, în calitate de acționar, i se cuveneau dividende pentru anul financiar 1999 în cuantum de 172.880.775 lei, iar pentru anul 2000, în cuantum de 383.298.703 lei, pe care societatea comercială debitoare le-a plătit cu întârziere.
împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâta a declarat recurs la data de 30 ianuarie 2004, întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susține, astfel că instanțele au interpretat și aplicat greșit legea, în sensul că dobânzile curg de drept când obligația este exigibilă. însă Legea nr. 31/1990 nu cuprinde nici un fel de dispoziții cu referire la termenul de plată a dividendelor, chiar dacă asupra lichidității și certitudinii acestora art. 67 și art. 111 lit. a) fixează momentul stabilirii lor la aprobarea bilanțului contabil. Astfel, distribuirea și plata anuală a dividendelor variază în funcție de profitul net și de politica de perspectivă a firmei.
Recurenta mai susține că uzanța societății, în privința plății dividendelor era ca acestea să fie făcute în cursul anului în care s-a aprobat bilanțul, uzanță care are în vedere dispozițiile privind stabilirea impozitului pe dividende (Legea nr. 40/1992) a impozitului pe venit (O.G. nr. 73/999 - 7/2001), dar și modificarea art. 67 din Legea nr. 31/1990 adusă prin Legea nr. 161/2003.
Recursul este nefondat:
Dispozițiile art. 43 C. com., stabilesc curgerea dobânzilor de drept, din ziua când devin exigibile datoriile comerciale lichide și plătibile în bani.
într-o obligație neafectată de modalități, data scadenței este data la care obligația este contractată. Când aceasta este afectată de termen, prevăzut în favoarea debitorului, la împlinirea acestuia obligația devine scadentă, caracterul suspensiv al termenului determinând efectul menționat.
Indiferent de actele normative care prevăd anumite termene pentru plata impozitelor pe venituri, obligația asumată prin contractul de societate, de plată a dividendelor, devine exigibilă la momentul convenit de părți, iar în lipsa unei atare stipulații, la momentul la care bilanțul contabil este depus.
Neafectat de modalitatea actului juridic, termenul, care să suspende până la împlinirea lui obligația, plata dividendelor devine exigibilă de îndată ce bilanțul contabil a fost aprobat, odată cu depunerea lui.
Așa a fost, s-a constatat că instanțele de fond au pronunțat hotărâri cu aplicarea și interpretarea judicioasă a legii, înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 33/ COM din 27 noiembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Constanța.
| ← ICCJ. Decizia nr. 351/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 328/2005. Comercial → |
|---|
