ICCJ. Decizia nr. 2659/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta SC F.M. SA Grecia, a chemat în judecată pe pârâta B.C.I.Ț. SA, solicitând obligarea acesteia să transfere depozitul în sumă de 25.000.000 dolari S.U.A. și a dobânzilor aferente, din contul emitent la B.C.I.Ț. SA București în cel deschis la sucursala Ploiești, să plătească daune cominatorii de 100.000 dolari S.U.A. pe zi de întârziere, până la efectuarea transferului și să fie obligată la cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii reclamanta a susținut că pentru majorarea capitalului social al C.N.M. P. SA, a transferat telegrafic în contul B.C.I.Ț. SA suma de 25.000.000 dolari S.U.A., sumă pentru care banca a emis o atestare; însă, întrucât majorarea capitalului social nu s-a mai produs, a ordonat pârâtei transferul sumelor de bani, la sucursala din Ploiești, ordin ignorat de aceasta.
Tribunalul Brașov, investit prin strămutarea pricinii cu soluționarea acțiunii, prin sentința civilă nr. 962/ C din 27 octombrie 1998, respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (3) și art. 18 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997 și anulează ca insuficient timbrată cererea, obligând pe reclamantă la 211.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanța a reținut că acțiunea este evaluabilă în bani și supusă obligației de plată a taxei de timbru la valoare, obligație neîndeplinită de reclamantă.
Curtea de Apel Brașov, prin decizia civilă nr. 140/ Ap din 20 aprilie 1999, a admis în parte apelul reclamantei, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond, constatând că în mod greșit s-a soluționat excepția de neconstituționalitate. Instanța trebuia ca în conformitate cu dispozițiile art. 23 din Legea nr. 47/1992 să sesizeze Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției.
Celelalte motive de apel privind stabilirea taxei de timbru și respingerea cererii de recuzare au fost considerate neîntemeiate.
Recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei Curții de apel a fost admis prin decizia nr. 5208 din 31 octombrie 2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție.
Caracterizând obiectul acțiunii obligație de a face, taxa de timbru în privința transferului depozitului bancar trebuia stabilită pentru acțiuni neevaluabile în bani, conform art. 4 din H.G. nr. 1295/1990, iar pentru dobânzi, taxa de timbru trebuia calculată în raport de suma pretinsă.
Astfel, instanța supremă a casat decizia atacată trimițând cauza spre rejudecare instanței de fond și a respins ca nefondat recursul pârâtei.
în rejudecare, Tribunalul Brașov, prin sentința nr. 1634/ C din 14 aprilie 2003, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea. Totodată, instanța a respins și cererea pârâtei pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
Tribunalul a reținut, în esență, că reclamanta nu este titulara contului bancar, sumele de bani pe care solicită a fi transferate intrând în proprietatea lui F.T., acesta exercitând-și dreptul de a dispune de ele. în privința cheltuielilor de judecată solicitate de pârâtă, tribunalul a considerat că nu s-a făcut dovada plății acestora.
Prin decizia nr. 100/ R din 4 noiembrie 2003, Curtea de Apel Brașov, a respins excepția calității procesuale active, a admis recursul declarat de reclamantă, casând sentința nr. 1634/C/2003 a tribunalului, cu trimitere spre rejudecare.
Instanța de recurs a considerat că legitimarea procesuală se raportează la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate, indiferent dacă se constată lipsa dreptului afirmat.
Astfel, reclamanta a dovedit virarea sumei de bani în contul B.C.I.Ț. SA, care a și confirmat primirea acesteia prin actul intitulat A.
Reluând judecata pe fond, a cauzei, prin sentința civilă nr. 269/ C din 22 ianuarie 2004, tribunalul a respins acțiunea reclamantei, obligând-o la 361.063.543 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a stabilit că F.T., la data de 22 iunie 1993, a solicitat deschiderea unui cont bancar în valută, la B.C.I.Ț. SA, cont curent al persoanei fizice, în nume propriu și nu în calitate de reprezentant al unei alte persoane fizice sau juridice. La aceeași dată, titularul contului împuternicește pe S.K. să dispună de sumele de bani aflate în contul pentru plăți. La rândul său acesta, împuternicește, în data de 14 septembrie 1993, pe F.T. să efectueze toate actele de administrare, conservare și dispoziție în numele și pentru mandant.
Reclamanta a efectuat operațiuni de transfer ale unor sume de bani prin emiterea ordinelor de plată către B.C.I.Ț. SA, beneficiar fiind F.T., iar fondurile bănești la dispoziția sa, și a primit o atestare a băncii la data de 30 iunie 1993, prin care se confirmă executarea ordinelor de plată efectuate de ordonatorul extern SC F.M. SA Grecia, fără însă a face dovada dreptului său de a dispune de sumele de bani depuse în contul persoanei fizice.
în calitate de proprietar al sumelor depuse, F.T. a efectuat mai multe plăți, închizând contul în ziua de 12 iulie 1996, dată la care raportul juridic între bancă și client a încetat.
Apelul declarat de reclamantă, a fost respins prin decizia nr. 151/ Ap din 2 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, care a obligat pe reclamantă la 235.062.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut că F.T. a solicitat deschiderea unui cont personal în valută, care menționa împuternicirea lui S.K. să dispună de sumele din cont, fără însă ca acesta să depună specimen de semnătură, cont alimentat prin transferuri bancare care aveau beneficiari pe titularul contului și împuternicitul acestuia și a cărui natură era cont de disponibilități în valută, nici de cum cont blocat de afectațiune specială. Reclamanta nu a dat dispoziție pentru deschiderea unui cont cu doi titulari ci a depus bani într-un cont deja deschis, iar banca s-a conformat dispozițiilor ordonatorului extern înregistrând sumele într-un cont personal al unei persoane fizice. Dispozițiile date de F.T., titular de contractului de vânzare-cumpărare au fost executate, astfel încât actul emis de bancă, denumit A. nu face altceva decât să certifice operațiunile executate de bancă. Lipsa mențiunilor din ordinele de transfer că acestea s-au realizat pentru majorarea capitalului C.N.M. P. SA, sau a altor specificații privind beneficiarul sumelor nu schimbă natura contului deschis de persoana fizică. Faptul că reclamanta nu este titulara contului sau împuternicită a contului se datorează propriei culpe, iar sub acest aspect ea nu are nici un drept de dispoziție cu privire la sumele depuse.
Nici împrejurarea că titularul contului a dispus de sumele de bani, cu sau fără acceptul împuternicitului nu poate angaja răspunderea băncii, în condițiile în care ea a respectat dispozițiile titularului, destinația dată de titular fiind o chestiune care interesează partenerii afacerii, nu banca.
împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 210 C. proc. civ.
- Recurenta susține că în mod greșit instanța a considerat valabilă cererea formulată de F.T., prin care a solicitat deschiderea unui cont în valută, cât timp nu a avut nici o consemnare privind verificarea și aprobarea ei de către persoanele competente din bancă. Ea reprezintă un document pro cauza pentru justificarea de către bancă a modului de realizare a operațiunilor privind suma de 25 milioane dolari S.U.A.
- Greșit a reținut instanța calitatea de împuternicit a lui S.K., în ordinele de transfer prin care reclamanta-recurentă a transferat sumele de bani în contul deschis la B.C.I.Ț SA. S.K. era beneficiar al sumelor de bani în egală măsură cu titularul contului: F.T., desemnat de Ministerul Transporturilor pentru derularea afacerii.
- Greșit a calificat instanța de apel natura contului deschis, ca fiind de disponibilități în valută al unei persoane fizice. Reclamanta nu putea face un cadou de 25 milioane dolari S.U.A., către o persoană fizică; ea a depus bani în vederea constituirii unei societăți comerciale, care potrivit normelor B.C.I.Ț. (art. 2 lit. c) alin. (2)) este "un cont blocat până la obținerea dovezii de înregistrare la Registrul Comerțului".
Conținutul Atestării din 30 iunie 1004 a fost denaturat și astfel s-a ajuns la concluzia potrivit căreia, banca deși a devenit proprietara fondurilor transferate, a respectat ordinele titularului de cont confundat cu ordonatorul extern.
- Soluția greșită a instanței de apel este dată și de caracterizarea procurii generale, informă, dată de S.K. lui F.T., reținându-se că banca nu a ținut cont de ea.
- în aceeași măsură transferul dobânzii și celelalte plăți efectuate nu puteau fi supuse principiului neamestecului în afacerile clienților, cât timp reclamanta a realizat transferul sumelor de bani pentru afacere și dispozițiile art. 20 din regulamentul B.N.R. sunt imperative, iar lichidarea contului tratată ca înscris fără eficiență juridică, în condițiile în care S.K., semnează cererea este confuză și nepertinentă, susținând că se referă la un alt contractul de vânzare-cumpărare
- Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sau acestea sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, când instanța de apel: susține că nu a existat un raport juridic între bancă și reclamantă, deși concluzionează că actele băncii îi sunt opozabile, sau ordonatorul extern a dat instrucțiunile băncii; a considerat că în ordinele de transfer beneficiar trebuia să figureze F.M. și C.N.M. P. SA; precum și în situațiile referitoare la procura generală înregistrată de către F.T. la bancă "ordinele de plată sau transfer date de acesta și lichidarea contului acceptată de S.K.".
- Instanța a schimbat natura actului dedus judecății calificând greșit cererea de deschidere a contului, mențiunile pe ordinele de transfer privind doi beneficiari ai acestora, atestarea dată de bancă confundând titularul contului cu ordonatorul, ordinul de transfer pentru dobânda pentru 312 zile și actul de lichidare a contului. Prin aceasta a fost înlăturată culpa gravă majoră și concurentă a băncii cu cea a unuia dintre titularii contului.
- Instanța nu s-a pronunțat asupra înscrisurilor administrate de reclamantă, hotărârea pentru dezlegarea pricinii, depuse la termenul la care a rămas în pronunțare.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
în derularea unor operațiuni comerciale nespecificate, reclamanta ordonă transferuri bancare de la mai multe bănci, în contul deschis pe numele persoanei fizice F.T., la B.C.I.Ț. SA, cont personal în valută, lipsit de vre-o mențiune specială.
Astfel, ordonând transferul sumelor de bani în contul deschis de F.T., beneficiari fiind titularul contului și S.K., reclamanta nu a specificat în nici un înscris destinația specială a sumelor transferate.
Este adevărat că atestarea emisă de B.C.I.Ț. SA la 30 iunie 1003, confirmă că suma de 25.000.000 dolari S.U.A., urmează a fi utilizată în baza dispozițiilor ce se vor da de ordonator. însă nici o dovadă provenită de la reclamantă, beneficiarii contului sau alte persoane, nu menționează o destinație specială a sumelor de bani, pentru ca banca să caracterizeze contul drept un cont blocat de afectațiunea specială.
Atât cererea de deschidere a contului, cât și dispozițiile de transfer sunt simple, fără nici o mențiune care să oblige la diligențe sporite ale băncii privind dispozițiile date de ordonator, creându-se astfel premisele efectuării, de către beneficiarii sumelor din cont, a unor operațiuni care au condus la prejudicierea evidentă a reclamantei.
Titular al contului era F.T., care a și dispus de acesta, iar în lipsa unei restrângeri a drepturilor acestuia, banca nu putea interveni chiar în condițiile în care beneficiar al sumelor de bani transferate era și S.K.
Cererea în formular tipizat pentru deschiderea contului bancar și-a produs efectele dorite atât de titular, cât și de beneficiarii sumelor transferate și de reclamantă, așa încât nerespectarea normelor interne, privind aspectele formale ale deschiderii contului, au fost într-adevăr acoperite, așa cum judicios a concluzionat instanța de apel.
Nu se poate crea convingerea complicității băncii la manoperele considerate frauduloase, săvârșite de titularul contului, în condițiile în care cererea pentru deschiderea unui cont personal în valută nu poartă avizele formale cerute de art. 7 din normele interne B.C.I.Ț. SA din 1993, dar efectele acesteia, așteptate de părți, s-au produs.
Pe de altă parte, S.K., în respectarea raporturilor de certitudine, siguranță și încredere dintre comercianți, a confirmat prin procura specială nr. 5310 din 1 iunie 1993, dar și prin adresa din 14 septembrie 1993, înregistrată la B.C.I.Ț., acțiunile mandatarului său F.T., creându-se astfel aparența că de dispozițiile date de titularul contului erau înștiințate persoanele interesate.
Nu se poate susține, ca motiv pertinent de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii atacate, depunerea sumelor de bani în vederea constituirii unei societăți comerciale. Banca nu a primit nici o dispoziție în acest sens, pentru a aplica normele prevăzute de art. 2 lit. c) C. proc. civ. Pentru a fi considerat cont blocat până la obținerea dovezii de înregistrare la Registrul Comerțului, cererea pentru deschiderea contului trebuia să aibă o mențiune specială dispusă de titular. Banca stabilește dacă un cont este considerat blocat sau nu în funcție de mențiunile consemnate în cererea pentru aprobarea deschiderii contului.
De altfel, titularul de cont indiferent dacă a împuternicit dau nu o altă persoană pentru a efectua operațiuni de cont este ordonatorul contului, așa încât indiferent dacă procurile generale date reciproc de beneficiarii sumelor transferate erau sau nu informe, banca se supunea dispozițiilor titularului. Astfel, este greu de susținut, fără critici substanțiale, că instanțele au creat confuzii privind titularul de cont și ordonator sau transferului dobânzilor și lichidării contului.
Cât timp caracterizarea contului este acela de disponibilități în valută și nu cont blocat de afectațiune specială, toate susținerile care culpabilizează societatea bancară devin superflue.
Hotărârea instanței de apel nu poate fi criticată nici sub aspectul lipsei motivării sau contradicțiilor din considerentele ei. Raportul juridic născut între bancă și reclamantă s-a limitat la operațiunile de transfer ale sumelor de bani, într-o modalitate riscantă acceptată, într-un cont de disponibilități în valută a unei persoane fizice, care avea puteri depline asupra contului său.
Așa fiind, considerând legală și temeinică hotărârea atacată, înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 151/ Ap din 9 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Brașov.
în considerarea culpei procesuale, s-a avut în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., a obligat pe recurentă la plata sumei de 401.302.665 lei cheltuieli de judecată către intimată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2671/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2654/2005. Comercial → |
|---|
