ICCJ. Decizia nr. 2658/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința arbitrală nr. 169 din 30 septembrie 2001, Tribunalul Arbitral al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I. a României și Municipiului București, a admis cererea formulată de reclamanta SC T.B. SRL și în contradictor cu pârâta A.D.S. a constatat:
- nevalabilitatea rezilierii contractului de arendă din 28 august 2001 declarată de pârâta A.D.S, cu adresa din 13 februarie 2003, contractul de arendă susmenționat fiind în continuare în vigoare;
- plata în avans de către reclamanta SC T.B. SRL, cu titlu de arendă, în contul anului 2003 a sumei de 12.472.855.005 lei reprezentând echivalentul valoric al cantității de 3.942,44 tone grâu.
2. în contra sentinței arbitrale a promovat acțiune în anulare pârâta A.D.S., în temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ.
3. Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr. 197 din 5 martie 2004, a respins ca nefondată acțiunea în anulare cu care a fost sesizată, motivându-se în considerentele acesteia că:
- acțiunea în anulare este o cale specială de atac pentru motivele limitativ, prevăzute de art. 364 C. proc. civ., iar criticile formulate de pârâtă privesc fondul cauzei;
- cerințele art. 364 lit. i), pe care s-a întemeiat acțiunea în anulare nu se regăsesc în speță, instanța arbitrală făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1082 C. civ., a cărui nerespectare se invocă.
4. Pârâta arbitrală, A.D.S. a declarat recurs împotriva deciziei curții de apel, solicitând modificarea acesteia, admiterea acțiunii în anulare, desființarea sentinței arbitrale și pe fond respingerea cererii de arbitrare cu consecința menținerii măsurii de reziliere a contractului de arendă nr. 1/2001, ca fiind temeinică și legală.
în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a invocat următoarele critici:
- inadmisibilitatea cererii arbitrale promovată de SC T.B. SRL, prin care aceasta a solicitat constatarea unei stări de fapt, deoarece în raport de prevederile art. 111 C. proc. civ., ea putea și trebuia să formuleze o acțiune în realizare;
- în mod greșit și fără a motiva, instanța acțiunii în anulare a respins susținerile A.D.S., arătând că motivele invocate de aceasta nu se încadrează în cele, prevăzute de art. 364 C. proc. civ., întrucât prin hotărârea arbitrală s-au încălcat dispozițiile art. 6.5. din contract și ale art. 1082 C. civ., care instituie prezumția de culpă a debitorului.
5. Intimata SC T.B. SRL, a depus întâmpinare prin care a invocat următoarele excepții:
- tardivitatea declarării recursului, și deci nulitatea lui, în raport de prevederile art. 306 alin. (1), raportat la art. 301 C. proc. civ., introdus fiind peste termenul de 15 zile calculate de la data comunicării hotărârii recurate, pe fondul neîndeplinirii condițiilor art. 98 C. proc. civ., deoarece, la dosar nu s-a atașat recipisa doveditoare a înștiințării părții adverse;
- inadmisibilitatea recursului, deoarece la 9 august 2004 s-a încheiat actul adițional nr. 3 la contractul de arendă, fapt ce dovedește voința de renunțare a recurentei la măsura de reziliere a contractului de arendă din 13 februarie 2003 și de continuare a contractului, suprafața de 56.135,69 ha teren agricol și 196 ha pășuni inițial arendată fiind suplimentată cu 427,35 ha luciu de apă, fapt ce semnifică și stingerea pe cale amiabilă a situației litigioase, recursul fiind fără obiect.
6. Prin concluzii scrise, recurenta a invocat inadmisibilitatea cererii arbitrale și față de faptul că potrivit Legii nr. 268/2001 A.D.S., fiind o instituție de interes public, convenția arbitrală este lovită de nulitate absolută.
7. La rândul său, intimata prin concluzii scrise și orale și-a reconsiderat apărările invocând drept consecință a încheierii actului adițional nr. 3 din 9 august 2004 la contractul de arendare, lipsa de interes legitim atât a acțiunii în anulare cât și a recursului, ambele cereri fiind și nefondate, în opinia intimatei.
8. Instanța de recurs, din oficiu, a invocat și pus în discuția părților excepția de necompetență a arbitrajului de a soluționa litigiul în speță, în raport de prevederile art. 340 C. proc. civ., raportat la art. 11 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, și cu referire la art. 14 din R.P.A., excepție ce se constituie în motiv de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 159 alin. (1) C. proc. civ.
II. Examinând excepțiile invocate, înalta Curte constată:
1. Cu privire la ordinea de soluționare a excepțiilor:
Potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ. "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii".
Intimata prin întâmpinare a invocat două excepții în condițiile art. 118 C. proc. civ., o excepție de procedură: tardivitatea declarării recursului și o excepție de fond, inadmisibilitatea recursului ca fiind rămas fără obiect, iar în cursul procesului excepția de fond a lipsei de interes legitim a recursului; instanța din oficiu, a invocat excepția de procedură a necompetenței generale a arbitrajului de a soluționa cererea de arbitrare cu care a fost sesizat.
Făcând aplicarea art. 137 C. proc. civ., prioritate în soluționare au excepțiile de procedură, iar admiterea în ordine, a uneia dintre ele face de prisos examinarea celorlalte excepții procesuale invocate.
2. Cu privire la excepția tardivității:
Tardivitatea declarării recursului fiind o excepție care privește regularitatea sesizării instanței, examinând-o cu întâietate, în aplicarea regulii ierarhiei de soluționare a excepțiilor procesuale, se constată netemeinicia sa.
Aceasta deoarece, recursul de față se socotește a fi declarat în termen, față de faptul că termenul, prevăzut de art. 301 C. proc. civ., curge de la comunicarea hotărârii ce se atacă, iar, în ce o privește pe recurentă, comunicarea este nulă potrivit art. 100 alin. (1) pct. 4 și alin. (3) C. proc. civ., fiind întocmită cu încălcarea art. 98 C. proc. civ., la vechea adresă iar nu la noua adresă, adusă la cunoștința instanței, conform petiției de la dosar apel.
Susținerea intimatei că prevederile art. 98 C. proc. civ., nu s-ar aplica în cazul de față, întrucât la dosar nu s-a depus recipisa recomandatei cu care trebuia să i se comunice și ei respectiva adresă, nu poate fi primită, deoarece, prin acest fapt nu s-a pricinuit intimatei nici o vătămare din perspectiva art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ea fiind prezentă la termenul respectiv.
3. Cu privire la excepția de necompetență a arbitrajului.
Excepția de necompetență a arbitrajului de a soluționa cererea de arbitrare cu care a fost sesizat este întemeiată, pentru motivele care urmează.
Obiectul cererii de arbitrare l-a format executarea unui contract de arendare încheiat între A.D.S., instituție de interes public în subordinea M.A.A.P. și SC T.B. SRL, pentru suprafața de 56.905 ha teren agricol proprietate publică în perimetrul I.M.B.
Arendarea s-a făcut în condițiile Legii 268/2001, care reglementează regimul juridic al terenurilor cu destinație agricolă, proprietatea statului, aflate în administrarea A.D.S.
Dreptul de administrare ca și dreptul de proprietate publică pe care se întemeiază este inalienabil, imprescriptibil și insesizabil (art. 11 și art. 12 din Legea 213/1998, privind proprietatea publică, și regimul juridic al acesteia) iar titularii dreptului de administrare nu au drept de dispoziție juridică asupra bunurilor încredințate, acesta fiind exclus, ei având numai dispoziție materială asupra lor.
Potrivit art. 340 C. proc. civ., persoanele care au capacitatea deplină de exercițiu al drepturilor pot conveni să soluționeze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelea care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacție.
Cum în speță, terenurile agricole destinate exploatării care fac obiectul contractului de arendă sunt proprietate publică, drepturile asupra lor nu pot forma obiect al unei tranzacții, întrucât o tranzacție implică renunțarea la un drept, iar renunțările sunt echivalente actelor de dispoziție (chiar dacă tranzacția nu implică o înstrăinare), ori, arendatorul A.D.S. nu are dispoziția juridică asupra bunurilor încredințate.
Drept urmare, în raport de prevederile art. 340 C. proc. civ., litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului.
Nici din perspectiva art. 14 din regulile de procedură arbitrală, litigiul nu putea fi soluționat pe cale arbitrală, întrucât arendatorul A.D.S. este persoană juridică de interes public, iar Legea nr. 268/2001, în condițiile căreia s-a încheiat contractul de arendă, nu dispune asupra posibilității de soluționare a litigiilor pe această cale.
4. Așa fiind, înalta Curte va respinge excepțiile invocate de intimata SC T.B. SRL, conform cu art. 137 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta arbitrală A.D.S., sub aspectul motivului de ordine publică, invocat din oficiu, va modifica decizia atacată în sensul admiterii acțiunii în anulare în raport de art. 3433și art. 364 lit. a) și i) C. proc. civ. și anulând sentința arbitrală va respinge ca inadmisibilă cererea de arbitrare promovată de SC T.B. SRL.
în baza art. 274 C. proc. civ., intimata a fost obligată la 38.789.478 lei cheltuieli de judecată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2654/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2657/2005. Comercial → |
|---|
