ICCJ. Decizia nr. 2657/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea introductivă înregistrată la data de 8 ianuarie 2002 sub nr. 4/MF/2002 la Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, reclamanta C.N.A.P.M. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC U. SA Constanța, obligarea acesteia la plata sumei de 756.842.147 lei, reprezentând contravaloare chirie și tarife de utilizare domeniu portuar pe perioada ianuarie 1999 - februarie 2000.
La data de 25 iunie 2003, reclamanta, prin cererea înregistrată sub nr. 170/MF/2003 la Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, solicită obligarea pârâtei SC U. SA Constanța și la plata sumei de 96.735.576 lei chirie și tarife utilizare domeniu portuar, conform facturii din 7 august 2002.
Prin încheierea ședinței publice din data de 18 septembrie 2003, tribunalul, constatând îndeplinite cerințele art. 164 C. proc. civ.
Pârâta SC U. SA a formulat întâmpinare și cerere reconvențională susținând că sub aspectul chiriei nu datorează sumele pretinse.
Sub aspect reconvențional pârâta a solicitat delimitarea prin semne de hotar a suprafeței ce se află în folosința sa exclusivă, și stabilirea unui drept de proprietate în favoarea sa pentru platformele în suprafață de 2.250 mp. și 6.400 mp.
Prin sentința civilă nr. 408/MF/23 decembrie 2002, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de îndreptare eroare materială nr. 70/ MF din 16 martie 2004, Tribunalul Constanța respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune în ce privește suma de 96.735.576 lei; admite acțiunea reclamantei și obligă pârâta la plata sumei de 863.977.753 lei, reprezentând chirie platforme tehnologice și la 34.772.000 lei cheltuieli de judecată; respinge cererea reconvențională formulată de pârâtă, obligă reclamanta să avanseze în contul expertului contabil R.L. suma de 15.000.000 lei onorariu.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că între părți s-au stabilit raporturi contractuale în baza cărora reclamanta a pus la dispoziția pârâtei spații administrative, platforme, portuare și teritoriu portuar aferent cu destinația de birouri, depozitare mărfuri și desfășurare operațiuni portuare, refuzul pârâtei de a plăti sumele datorate pentru folosința acestor spații fiind nejustificat.
întemeindu-se pe concluziile rapoartelor de expertiză dispuse în cauză, respectiv contabilă și tehnică maritimă, ale căror obiective vizau clarificarea chestiunilor tehnice și contabile controversate dintre părți, prima instanță constată următoarele:
Suprafața de 34.229 mp. situată pe molul II și inclusă în contractul părților, constituie o platformă tehnologică, deoarece prin modul în care este concepută și edificată, asigură nu numai accesul utilizatorilor către danele de operare sau spațiile închise de depozitare, ci permite intervenția utilajelor portuare specifice, manipularea și depozitarea în aer liber a mărfurilor.
Suprafața de 5.508 mp., 25.000 mp., 2.250 mp. și 6.400 mp., reprezintă platforme tehnologice incluse în contractul de închiriere dintre părți, iar pârâta nu poate să înfrângă forța obligatorie a contractului, și nici să reclame proprietatea asupra lor, întrucât fac parte din infrastructura portuară și urmează regimul juridic al domeniului public al statului, lucrările de îmbunătățire a platformei brute prin turnarea unei plăci de hotar putând să-i confere numai un drept de creanță.
Prescripția dreptului material la acțiune pentru plata sumei de 96.735.576 lei, reprezentând chirie și tarif utilizare domeniu portuar pe perioada octombrie - decembrie 1999, nu s-a împlinit în raport de acordul părților privind prorogarea scadenței obligației de plată până la soluționarea litigiului dintre ele, și data introducerii acțiunii conexe - 2 iulie 2003.
împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel pentru motive de netemeinicie și nelegalitate, reiterând apărările și susținerile din întâmpinare și cererea reconvențională.
Curtea de Apel Constanța, secția maritim fluvial, prin decizia civilă nr. 11/ MF din 24 iunie 2004, admite apelul pârâtei, schimbă în parte hotărârea și încheierea de îndreptare eroare materială, în sensul că respinge cererea, privind plata sumei de 96.735.576 lei, ca fiind prescrisă păstrând celelalte dispoziții ale hotărârii. Totodată reclamanta a fost obligată la plata sumei de 3.322.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă în apel, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 28.292.000 lei cheltuieli de judecată la fond.
Instanța de control judiciar reține că, prima instanță, în mod corect a constatat în raport de materialul probator administrat că pârâta datorează chiria pentru suprafețele utilizate, potrivit contractului convenit.
Examinând criticile pârâtei apelante pentru fiecare din suprafețele contestate în raport de destinația lor, întindere și mod de utilizare, instanța de apel confirmă constatările primei instanțe sub aspectul situațiilor de fapt reținute și al consecințelor pe plan juridic.
Cu privire la prescripția dreptului material la acțiune pentru suma de 96.735.576 lei, curtea apreciază că în virtutea caracterului imperativ al reglementării prescripției extinctive, reclamanta era obligată să-și valorifice dreptul său în interiorul termenului general de prescripție de 3 ani, ori, în speță acțiunea a fost introdusă cu depășirea termenului de 3 ani care expira în decembrie 2002, în raport de data nașterii dreptului la acțiune.
Prin cererile înregistrate la data de 30 august 2004 la Curtea de Apel Constanța, pârâta a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei civile nr. 11/ MF din 24 iunie 2004, în ce privesc suprafețele de 2.640 mp. și 5.508 mp., consemnările instanței fiind în contradicție cu susținerile orale și scrise ale pârâtei.
Totodată pârâta a solicitat și lămurirea înțelesului dispozitivului deciziei pronunțate în apel sub aspectul explicitării soluției adoptate cu privire la cheltuielile de judecată la care părțile au fost obligate.
Prin încheierea nr. 14/ MF dată în Camera de Consiliu la 14 octombrie 2004, Curtea de apel respinge cererile formulate de pârâtă de îndreptare eroare materială și de lămurire a înțelesului dispozitivului deciziei civile nr. 11/ MF din 24 iunie 2004, ca nefondate, cu motivarea că, cele consemnate în cuprinsul deciziei coincid cu susținerile pârâtei apelante, iar sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată rezultă explicit că ele au fost reduse proporțional cu contravaloarea taxei de timbru aferentă sumei de 96.735.576 lei.
în contra acestei decizii ambele părți au declarat în termen legal recurs.
Pârâta critică decizia instanței de apel și încheierea de respingere a cererilor de îndreptare eroare materială și completare dispozitiv, ce face parte integrantă din conținutul deciziei atacate, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând în argumentarea criticilor următoarele:
1) decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate urmare admiterii apelului, care s-au limitat numai la taxa de timbru achitată pentru suma de 96.735.576 lei, fără să se aibă în vedere și celelalte cheltuieli efectuate la fond și în apel, reprezentând onorariu de avocat pentru cele două grade de jurisdicție și onorariu expert tehnic.
2) instanța nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de apărare și dovezilor administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii pe următoarele aspecte:
- pentru suprafața de 2.640 mp. instanța nu s-a pronunțat pe motivul de apel vizând excepția de prematuritate a acțiunii;
- pentru suprafața de 5.508 mp. instanța nu s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive; în condițiile în care această suprafață nu figurează în contractul încheiat cu reclamanta aferent perioadei 1999-2000 și nici nu poate fi identificată în teren, deoarece este afectată în totalitate ecartamentului căilor ferate;
- suprafața de 34.229 mp. are o cu totul altă destinație decât cea reținută de instanță și nu poate fi utilizată decât în procent de 23%, pentru a se putea accede în fronturile sale de operare;
- pentru suprafețele de 6.400 mp. și 2.250 mp. instanța nu analizează apărările formulate.
Referitor la încheierea nr. 13/ MF din 14 octombrie 2004, pârâta reiterează criticile invocate în motivele de la punctele 1 și 2 expuse anterior sub aspectul prematurității lipsei calității procesual pasive și al cheltuielilor de judecată.
Reclamanta critică decizia instanței de apel pentru motivul, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în ce privește soluția adoptată pe excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru suma de 96.735.576 lei, susținând că instanța a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al acordului intervenit între părți cu privire la propagarea termenului de plată a sumei până la soluționarea litigiului dintre ele, astfel că la data de 7 august 2002 a început să curgă termenul de prescripție, acțiunea fiind introdusă la data de 25 iunie 2003, înainte de împlinirea termenului de prescripție de 3 ani.
I. Cu privire la recursul pârâtei SC U. SA Constanța, Curtea constată nefondate criticile formulate atât în ce privește decizia cât și încheierea de îndreptare și completare dispozitiv, pentru considerentele ce urmează:
1) Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile limitativ, prevăzute de acest text de lege.
2) Sub aspectul de nelegalitate, critica întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la soluționarea capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată pârâtei, nu poate fi primită, instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 276 C. proc. civ., în raport de soluția adoptată de schimbare în parte a sentinței în sensul constatării prescripției dreptului material la acțiune pentru suma de 96.735.576 lei.
Aprecierea cuantumului cheltuielilor constituie atributul instanței care le acordă, controlul de legalitate vizând numai respectarea dispozițiilor legale incidente.
3) Nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nu poate fi primită, deoarece ipoteza motivului de casare invocat, când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau dovezi administrate hotărâtoare în dezlegarea pricinii, nu este îndeplinită.
Recurenta, așa cum afirmă in terminis în argumentarea acestui motiv, susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel referitoare la excepțiile invocate. Ori, dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nu au în vedere această ipoteză.
Pe de altă parte, în cadrul acestui motiv recurenta invocă critici care vizează aspecte de netemeinicie, respectiv constatări pe situații de fapt, care scapă controlului de legalitate, fiind atributul exclusiv al instanței fondului sau apelului, dat fiind caracterul său devolutiv.
II. Cu privire la recursul reclamantei C.N.A.P.M. SA Constanța, Curtea constată că motivul de casare invocat este întemeiat.
Cu ocazia concilierii directe consemnată în procesul verbal încheiat la 24 octombrie 2002, părțile au convenit în ce privește plata sumei de 96.735.576 lei, reprezentând chirie platformă octombrie-decembrie 1999, suspendarea temporară a plății până la soluționarea litigiului aflat pe rolul instanței finalizat prin sentința civilă nr. 172/MF/2001 a Tribunalului Constanța.
Independent de termenii utilizați de părți, rezultă fără echivoc intenția părților de a stabili scadența obligației de plată la data soluționării litigiului aflat în derulare.
Ori, potrivit art. 7 alin. (3) din decretul 167/1958, în cazul obligațiilor sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept.
Cum acțiunea conexă prin care reclamanta solicita obligarea pârâtei și la plata acestei sume a fost înregistrată la Tribunalul Constanța la data de 25 iunie 2003, data poștei, termenul de prescripție nu s-a împlinit așa cum greșit a reținut instanța de apel.
Așa fiind, Curtea, a respins recursul declarat de pârâta recurentă și a admis recursul reclamantei recurente împotriva aceleiași decizii, a modificat în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă, împotriva sentinței civile nr. 408 din 23 decembrie 2003 a Tribunalului Constanța, a menținut-o ca fiind legală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2658/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2630/2005. Comercial → |
|---|
