ICCJ. Decizia nr. 2691/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 21 mai 2003, reclamanta SC M.S. SA Băicoi a chemat în judecată pe pârâții C.D. și C.L.O. Băicoi, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare din 3 noiembrie 2000, cu privire la imobilul situat în Băicoi și repunerea părților în situația anterioară.
Prin sentința civilă nr. 3085 din 7 octombrie 2003, Tribunalul Prahova a admis acțiunea reclamantei, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare din 3 noiembrie 2000 și a dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării pârâților să restituie debitoarei imobilul situat în Băicoi, compus din teren și spațiu comercial, iar în cazul în care nu mai există contravaloarea în lei a imobilului.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 195 din 5 martie 2004, a admis apelurile pârâților, a schimbat în tot hotărârea instanței de fond, în sensul că, a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată în sarcina acesteia de 5.100.000 lei.
împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești, reclamanta a declarat recurs, solicitând, în esență, admiterea acțiunii sale așa cum a fost formulată, instanța de apel respingându-i greșit solicitările.
Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Procedând la examinarea susținerilor pe care reclamanta le face prin recursul de față, în raport de probatoriile aflate la dosarul cauzei și de concluziile raportului de expertiză, se constată că acestea nu sunt de natură a conduce la casarea hotărârii atacate, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art. 304 C. proc. civ.
în speță, se constată că reclamanta nu a făcut dovezi concludente că imobilul în discuție a fost proprietatea sa, iar în contractul de vânzare cumpărare debitoarea reclamantă nu figurează a fi fost parte, pentru a se fi putut aplica art. 45 alin. (1) lit. c) din Legea 64/1995, așa cum corect s-a reținut prin hotărârea ce se atacă.
Cum spațiul comercial în litigiu precum și terenul au aparținut domeniului privat al Orașului Băicoi, fiind adjudecat în urma licitației de pârâtul C.D., care a achitat prețul în totalitate și ulterior impozitele și taxele aferente, se constată că reclamanta nu a putut dovedi, așa cum a stabilit și expertiza efectuată în cauză, că imobilul respectiv s-ar fi aflat în proprietatea sa.
în consecință recurenta reclamantă debitoare, aflată în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, nu are temei legal pentru a cere anularea actului de vânzare cumpărare și de întoarcere a imobilului în patrimoniul său, pentru că nu i-a aparținut legal niciodată, soluția criticată fiind legală sub acest aspect.
Astfel că, recursul reclamantei fiind nefondat a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2675/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2776/2005. Comercial → |
|---|
