ICCJ. Decizia nr. 2672/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2672/2005
Dosar nr. 11152/2004
Şedinţa publică din 22 aprilie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Prahova, a chemat în judecată pe pârâta SC R.V. SA şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 553.519.638 lei penalităţi de întârziere, dobândă legală şi cheltuieli de judecată.
Judecătoria Ploieşti prin sentinţa nr. 2517 din 22 aprilie 2004, a respins acţiune ca inadmisibilă, cu motivarea că reclamanta nu a respectat procedura concilierii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.
Sentinţa a fost apelată de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Prahova, iar Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 589 din 11 iunie 2004, a admis apelul, a anulat sentinţa nr. 2517 din 22 martie 2004, şi a fixat termen pentru judecarea fondului.
Curtea a reţinut că reclamanta a încercat concilierea prealabilă, că a convocat-o pe pârâtă pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă însă aceasta a refuzat să dea curs convocării.
Procedând la judecarea în fond a litigiului, instanţa de apel a completat probatoriile cu o expertiză contabilă în urma căreia, după examinarea actelor dosarului, a reţinut că preţul cuprins în facturile reclamate a fost achitat cu întârziere, astfel că debitoarea, potrivit clauzei penale prevăzută în art. 4 din contract, datorează, penalităţi de întârziere în sumă de 471.918.573 lei.
Curtea a respins pretenţiile pentru plata dobânzilor cu motivarea că acestea nu se pot cumula cu penalităţile pentru că ambele reprezintă daune pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor.
Împotriva ultimei decizii pronunţată, de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. 5446/2004 au declarat recurs pârâta SC R.V. SA Râmnicu Vâlcea şi reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Prahova.
Recurenta pârâtă şi-a întemeiat recursul pe invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în argumentarea căruia a invocat greşita aplicare a art. 4 alin. (2) din Legea nr. 469/2002, în temeiul căruia s-a apreciat că penalităţile de întârziere acordate au depăşit cuantumul sumei care a fost achitată cu întârziere. Al doilea motiv a vizat respingerea de către instanţa de fond a excepţiei privind necompetenţa teritorială cu argumentul că într-o altă pricină această excepţie a fost admisă.
În subsidiar, a precizat că penalităţile de întârziere care se puteau acorda sunt în sumă de 95.412.054 lei astfel că, în fond, a solicitat admiterea în parte a acţiunii numai pentru această sumă.
Înalta Curte înainte de a examina motivele de recurs invocate de pârâtă a constatat că aceasta nu a respectat prevederile art. 3021 C. proc. civ., prin care se stabileşte obligaţia pentru recurenţi de a anexa la cererea de recurs dovezile de plată a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.
În consecinţă, Curtea a luat în examinare excepţia netimbrării recursului de către pârâta recurentă SC R.V. SA Râmnicu Vâlcea şi a reţinut:
Art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, modificată stabileşte obligaţia plăţii anticipate a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar. Întrucât s-a constatat că recursul nu era însoţit de dovezile de plată, potrivit art. 20 alin. (2) din aceeaşi lege, recurenta pârâtă a fost citată cu menţiunea de a prezenta dovezile de plată a taxelor până la data de 15 aprilie, când s-a fixat termen de judecată.
Recurenta pârâtă nu a respectat dispoziţia Curţii privind prezentarea dovezilor, prevăzute de legea timbrului, astfel că în conformitate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, raportat la art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995, aprobată prin Legea nr. 106/1996, recursul său va fi anulat, ca netimbrat.
Al doilea recurs a fost declarat de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Prahova, care a criticat Decizia nr. 777/2004 numai în partea care priveşte neacordarea dobânzii legale.
În susţinerea acestei critici încadrată în motivele prevăzute de art. 304 alin. (9) şi (10) C. proc. civ., care nu au fost dezvoltate şi argumentate separat, reclamanta a susţinut că penalităţile de întârziere produc dobândă din ziua în care au devenit exigibile şi că societatea a fost păgubită prin neîncasarea penalităţilor odată cu contravaloarea mărfii. În drept a invocat prevederile art. 43 C. com. şi art. 3 din OG nr. 9/2000.
Recursul reclamantei S.N.P. P. SA, sucursala Prahova, este nefondat.
Din examinarea actelor dosarului în raport de criticile formulate, Curtea a reţinut că părţile în proces au procedat la evaluarea convenţională a daunelor interese. Cu alte cuvinte, art. 4 din contract constituie convenţia prin care părţile au determinat anticipat echivalentul eventualului prejudiciu, pe care creditorul l-ar suferi în urma executării cu întârziere a obligaţiei de plată. Fiind o convenţie accesorie, stipulaţia privind sancţionarea plăţii cu întârziere a debitului, este obligatorie astfel că părţile nu pot trece peste ceea ce au convenit. Deşi a obţinut această reparaţie în conformitate cu convenţia încheiată cu intimata, care pune în valoare dispoziţiile art. 1066 C. civ., recurenta a solicitat încă o reparaţie în baza altui temei legal care operează în materie comercială. Art. 43 C. com., citat de recurentă în acest scop prevede că datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă din ziua în care devin exigibile. Din textul redat rezultă condiţiile stabilite de lege pentru curgerea de drept a dobânzilor comerciale dar şi scopul reparaţiilor urmărite prin plata dobânzii. Atât penalităţile de întârziere stipulate de părţi în contract cât şi dobânzile sunt menite să-l sancţioneze pe debitor pentru încălcarea obligaţiei de plată şi totodată să repare prejudiciul suferit de creditor datorită întârzierii în executarea obligaţiei. Ceea ce desparte cele două sancţiuni este în principal modul de evaluare, iar ceea ce le apropie este finalitatea sancţiunii care constă în „reparaţia" pentru care creditorul nu trebuie să facă dovada vreunui prejudiciu.
În contextul mai sus arătat s-a apreciat corect prin Decizia pronunţată că penalităţile de întârziere nu se pot cumula cu dobânzile, întrucât s-ar realiza o dublă reparaţie pentru aceeaşi abatere de la provederile contractului. Mai trebuie reţinut că părţile au stipulat în contract o penalitate de întârziere în executarea obligaţiilor băneşti, aşa încât creditorul are dreptul numai la plata acestora nu şi a dobânzilor întrucât ceea ce prevalează este voinţa părţilor contractante.
Nici susţinerea recurentei privind faptul că a înţeles să calculeze dobânda pentru că penalităţile nu au fost achitate odată cu contravaloarea mărfii nu poate fi primită întrucât abaterea, întârzierea în plată, a fost deja sancţionată prin obligaţia de plata penalităţilor de întârziere, care au fost calculate până la data de 5 mai 2003, când au fost achitate facturile.
Revenind la prevederile art. 43 C. com., mai este de reţinut că numai datoriile produc dobândă de drept din ziua în care au devenit exigibile, înţelegând prin aceasta debitul creat ca urmare a neefectuării plăţii unei contraprestaţii contractuale nu şi sumele rezultate din aplicarea unei sancţiuni legale sau contractuale, aşa încât şi sub acest aspect critica recurentei este nefondată. În realitate, recurenta a încercat să inducă ideea că penalităţile la care a fost obligată intimata nu acoperă paguba şi că a fost păgubită prin neîncasarea penalităţilor odată cu plata facturilor, numai că o astfel de solicitare pune o altă problemă care ţine de proba pagubei de care se prevalează aceasta, întrucât în contextul arătat nu poate avea beneficiul care funcţionează în cazul dobânzilor comerciale, care îl scuteşte pe creditor de dovada prejudiciului.
În consecinţă, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Prahova, în prezent SC P. SA Bucureşti, sucursala Prahova, împotriva deciziei nr. 777 din 5 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC R.V. SA Râmnicu Sărat, împotriva deciziei nr. 777 din 5 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2670/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2689/2005. Comercial → |
|---|
