ICCJ. Decizia nr. 2705/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2705/2005
Dosar nr. 189/2005
Şedinţa publică din 10 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 672 din 29 aprilie 2004, Tribunalul Neamţ, a respins ca nefondată acţiunea reclamanţilor Ţ.G. şi Ţ.L. în contradictoriu cu pârâţii B. SA Piatra Neamţ, prin lichidatori SC R.V.A. SRL şi SC P.M.C. SRL Agenţia Neamţ, Piatra Neamţ, Ţ.I., Ţ.M. şi SC E. SA Piatra Neamţ, prin lichidator SC G. SRL Piatra Neamţ, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă şi anularea comandamentului instituit în favoarea B.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că între SC E. SA Piatra Neamţ şi B. SA Piatra Neamţ s-a încheiat contractul de credit din 27 octombrie 1994, prin care s-a acordat debitoarei un credit de 85.000.000 lei cu termen scadent la 27 aprilie 1995, încheindu-se şi contractul de garanţie imobiliară şi mobiliară din 2 noiembrie 1994 transcris la 3 noiembrie 1994.
Anterior termenului scadent, debitoarea a încheiat un nou contract de credit la 22 martie 1995, pentru suma de 100.000.000 lei, în care contract se face menţiunea expresă că se menţine contractul de garanţie vechi din 2 noiembrie 1994 şi care contract de credit poartă semnătura garanţilor Ţ.L. şi Ţ.G., la pag. 3 şi 4.
Faptul că Ţ.G. nu recunoaşte semnătura de pe contractul de credit, nu are nici o relevanţă, atâta timp cât aceştia nu s-au înscris în fals şi nu au făcut alte dovezi în acest sens.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 255 din 18 noiembrie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii Ţ.G. şi Ţ.L. împotriva hotărârii instanţei de fond.
Împotriva menţionatei decizii reclamanţii Ţ.G. şi Ţ.L. au declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în concluzie, admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi pe fond, admiterea acţiunii lor.
În criticile formulate, recurenţii reclamanţi susţin în esenţă următoarele:
- că în mod greşit instanţa de apel a înlăturat două elemente esenţiale prevăzute de art. 948 C. civ., privind validitatea contractului de ipotecă, respectiv lipsa consimţământului şi lipsa descrierii naturii şi situaţiei imobilului, care duc la nulitatea absolută a contractului în condiţiile în care lipsesc semnăturile reclamanţilor de la rubrica giranţi, iar semnăturile de la rubrica debitori sunt contestate;
- susţinerile instanţei în sensul că reclamanţii ar fi semnat un nou contract de credit cu acelaşi număr, înregistrat la 22 martie 1995 pentru 100.000.000 lei şi că giranţii ar fi confirmat acest contract, nu corespund realităţii, semnăturile de pe contracte nefiind însoţite de datele de identificare ale acestora şi că semnătura lui Ţ.L. s-a dat sub presiunea folosită de patronul debitoarei;
- că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la lipsa descrierii naturii şi situaţiei imobilului ce face obiectul ipotecii, situaţie care, în condiţiile art. 1774 C. civ., duce la nulitatea absolută a contractului;
- că recurenţii nu au avut cunoştinţă de existenţa vreunei ipoteci asupra apartamentului lor, până la primirea somaţiei din 14 aprilie 2003.
Recursul este nefondat.
Curtea, analizând hotărârea prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele şi lucrările dosarului, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea deciziei recurate, în cauză nefiind întrunită nici una din situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, se constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect situaţia de fapt, în sensul că la data de 22 martie 1995 s-a încheiat între aceleaşi părţi (SC E. SRL Piatra Neamţ şi B. SA Piatra Neamţ) contractul de credit din 22 martie 1995, prin care s-a acordat debitoarei un credit de 100.000.000 lei, contract în care se face menţiunea expresă că se menţine contractul de garanţie din 2 noiembrie 1994 şi care contract este semnat şi de recurenţii reclamanţi, reînnoindu-se astfel garanţia pentru creditul acordat debitoarei cu apartamentul proprietatea acestora, exprimându-şi astfel adeziunea cu privire la ambele contracte (de credit şi de garanţie imobiliară).
Ori semnarea celui de al 2-lea contract de credit de recurenţii reclamanţi, echivalează cu exprimarea consimţământului lor la constituirea ipotecii asupra apartamentului lor, bun comun.
De altfel, comparând semnăturile celor doi reclamanţi de pe contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului ipotecat cu cele de pe al 2-lea contract de credit, se constată că ele aparţin aceloraşi persoane, astfel că prima critică este nefondată.
Nici susţinerile potrivit cărora semnătura recurentei-reclamante ar fi fost dată sub presiunea şantajului nu pot fi luate în consideraţie, în condiţiile în care acestea nu au fost dovedite, rămânând în stadiul unor simple afirmaţii.
Critica din recurs ce vizează lipsa elementelor care să descrie natura şi situaţia juridică a apartamentului ipotecat, nu se mai impunea raportat la contractul de ipotecă iniţial, care face referire în amănunţime la acest aspect şi care a cuprins toate elementele necesare identificării imobilului, fiind întrunite cerinţele art. 1774 C. civ.
Nu poate fi luată în consideraţie nici susţinerea că recurenţii reclamanţi nu au ştiut de existenţa ipotecii, în raport de existenţa semnăturilor lor pe contractele înnoite.
Aşa fiind, cum Decizia instanţei de apel este temeinică şi legală, Curtea urmează să respingă recursul reclamanţilor ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii Ţ.G. şi Ţ.L., împotriva deciziei nr. 255 din18 noiembrie 2004 a Curţii de apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2703/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2728/2005. Comercial → |
|---|
