ICCJ. Decizia nr. 2740/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1536 din 20 februarie 2004, Judecătoria Ploiești a admis acțiunea reclamantei SC P. SA prin lichidator SC E. SRL Ploiești, în contradictoriu cu pârâtele SC B.H. SRL Ploiești și SC N.P.I. SRL, jud. Prahova. S-a constatat nulitatea absolută a facturii din 24 aprilie 2003 și a contractului de vânzare-cumpărare din 2 iunie 2003, privind imobilul situat în Filipeștii de Pădure, jud. Prahova compus din teren în suprafață de 725 mp și construcția de pe acesta. S-a dispus repunerea părților în situația anterioară în sensul că imobilul va reveni în patrimoniul reclamantei, iar pârâtele au fost obligate în solidar la plata sumei de 18.648.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în baza actului de adjudecare din 22 aprilie 2003, Biroul executorului judecătoresc D.M., pârâta SC B.H. SRL Ploiești a dobândit imobilul în litigiu, în contul creanței sale față de societatea reclamantă, iar la două zile după adjudecare le-a revândut pârâtei SC N.P.I. SRL Aricești. Cum actul de adjudecare a fost anulat prin hotărâre judecătorească, instanța de fond a reținut că și factura și contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâte sunt nule.
Apelul declarat de pârâte împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 449 din 11 iunie 2004, reținându-se că hotărârea instanței de fond este corectă.
împotriva acestei din urmă hotărâri pârâtele au declarat recurs, invocând ca temei de drept prevederile art. 304 pct. 3 lit. b) și 9 C. proc. civ. și au susținut că:
- hotărârea recurată s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, respectiv în mod greșit litigiul dintre părți a fost calificat ca fiind comercial, când de fapt este de natură civil;
- instanța a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, repunerea în situația anterioară presupunea revenirea imobilului în proprietatea SC B.H. SRL Ploiești, ori instanța a dispus revenirea imobilului în proprietatea unui terț, respectiv a SC P. SA;
- hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, sens în care a susținut că prin constatarea nulității facturii de vânzare a imobilului s-a încălcat Legea contabilității nr. 82/1991 și nu s-a ținut seama de buna credință a sub dobânditorului.
Recursul este nefondat.
Critica din recurs privind încălcarea competenței altei instanțe s-a constituit și în motiv de apel, care a fost analizat de instanța de apel și care în mod corect a reținut că această cauză este comercială întrucât privește constatarea nulității unor înscrisuri prin care s-a înstrăinat un imobil (teren-benzinărie), care face parte din fondul de comerț, transferul de proprietate s-a realizat între doi comercianți, așadar cauza nu este de natură civilă, chiar și în atare situație, competența materială de soluționare pe fond, ar fi revenit tot Judecătoriei Ploiești, care de fapt a soluționat cauza.
Motivul de recurs ce îl constituie susținerile recurentelor în sensul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut cu referire concretă la repunerea în situația anterioară este, de asemenea, nefondat.
Din analiza lucrărilor din dosar rezultă că hotărârea recurată a menținut sentința pronunțată de instanța de fond în condițiile în care în cauză existau deja două hotărâri judecătorești de anulare a actului de adjudecare. în prezența anteriorității unei atare decizii luată de instanța de judecată, apare logică decizia de întoarcere a imobilului direct în patrimoniul SC P. SA, iar nu în patrimoniul SC B.H. SRL Ploiești, din moment ce actul de adjudecare fusese anulat definitiv și irevocabil.
Ultima critică din recurs în care s-a invocat încălcarea legii contabilității și nu s-a ținut seama de buna credință a sub dobânditorului, a fost de asemenea analizată și ca motiv de apel.
în considerentele hotărârii recurate a fost corect reținut că această critică este nefondată.
De altfel, dovada plății o constituie un document de plată, respectiv ordin, filă C.E.C., bilet la ordin, iar nu factura de vânzare a imobilului, pe care recurentele contestând nulitatea constatată de instanță o califică drept încălcare a Legii contabilității nr. 82/1991.
Motivele recursului pârâtelor nefiind de natură a modifica/ casa hotărârea recurată, în aplicarea prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtelor s-a respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2739/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2745/2005. Comercial → |
|---|
