ICCJ. Decizia nr. 2752/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 769 din 7 iulie 2004, Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea promovată de reclamanta SC A.M. SA Botoșani, în contradictoriu cu pârâta B.C.R., sucursala Județeană Botoșani și a constatat nulitatea absolută a contractului de cauțiune nr. 80 din 29 aprilie 1998, prin care s-a garantat obligația de rambursare a unui credit, prin semnarea contractului de cauțiune de către P.C.A., fără prealabila aprobare a A.G.A.
S-a reținut de către instanța de fond că administratorul semnatar al contractului de cauțiune a garantat cu imobilele reprezentând aproximativ 80% din valoarea contabilă a activelor societății, fără a avea o împuternicire expresă a A.G.A., singura în natură a decide atare operațiune.
împotriva hotărârii pronunțată de această instanță pârâta a declarat apel și a criticat hotărârea respectivă pentru faptul că nu a reținut că administratorul M.T. este acționar majoritar al societății, iar valoarea bunurilor din contractul de garanție nu depășește 50% din valoarea patrimoniului societății, susținând că de fapt contractul de cauțiune putea fi sancționat numai cu nulitatea relativă.
Prin decizia nr. 203 din 20 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, apelul pârâtei a fost respins, ca nefondat, reținându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre corectă.
La data de 25 noiembrie 2004, pârâta B.C.R., sucursala Județeană Botoșani, a declarat recurs împotriva hotărârii instanței de apel, susținând că este netemeinică și nelegală.
Au fost invocate în drept prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
S-a invocat faptul că instanța de apel a rezolvat greșit excepția lipsei calității de reprezentant legal, acțiunea introductivă fiind promovată de o persoană care nu a făcut dovada calității sale, neexistând aprobarea A.G.A., iar dreptul la acțiune este prescris, fiind depășit termenul general de 3 ani de la data încheierii actului la fond, instanța de apel nu a ținut cont că semnarea contractului s-a făcut în mod valabil de M.T., care în calitate de reprezentant al reclamantei care a prezentat o împuternicire semnată de acesta în calitate de președinte al C.A., precum și de numitul S.V., privind gajarea în favoarea SC S.E. SA Dorohoi a patrimoniului SC A.M.G. SA Botoșani. Prin împuternicirea prezentată la bancă de M.T., acesta a fost mandatat de SC A.M.G. SA să gajeze pentru B.C.R. SA agenția Dorohoi creditul acordat SC S.E. SA Dorohoi, al cărui acționar majoritar era același M.T., președintele C.A. al celor două societăți.
A fost interpretat limitativ mandatul lui M.T., nefiind stabilită corect valoarea de patrimoniu social a bunurilor.
S-a mai invocat că nu s-au analizat toate probele administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, M.T. având cunoștință de valoarea contabilă a bunurilor aduse în garanție încât, în temeiul Legii nr. 31/1990 republicată este răspunzător față de societate, care are posibilitatea antrenării răspunderii acestuia, conform art. 150 din lege.
Recursul este nefondat.
Acțiunea a fost introdusă prin acționar D.G., împuternicit prin hotărârea A.G.A. din 2002, care în conținutul și forma sa face dovada deplină atât timp cât nu a fost desființată încât este nefondată excepția, prevăzută de art. 161 alin. (1) C. proc. civ., iar obiectul acțiunii nu este verificarea valabilității hotărârii A.G.A. din 22 februarie 2002.
Privitor la mandatul ce trebuia dat pentru semnarea contractului potrivit art. 143 din Legea nr. 31/1990 republicată și statutul societății (art. 13 lit. h) și art. 18 lit. a)) sancțiunea, în cazul lipsei aprobării adunării generale extraordinare, este nulitatea absolută a actului, indiferent dacă terțul contractant a avut sau nu cunoștință de lipsa aprobării, pentru că fiind vorba de o dispoziție imperativă a legii, terțul trebuia să pretindă, la încheierea actului juridic, dovada aprobării, din textul sus citat rezultând că aprobarea este o condiție de valabilitate a actului juridic și nu doar o condiție de opozabilitate față de terți, fără a se putea considera suplinită prin faptul că administratorul acționar deține oricum majoritatea.
Societatea comercială, pentru actele săvârșite de administrator, cu depășirea limitelor legale ale împuternicirii lor, poate cere constatarea nulității absolute, deoarece ea nu este obligată prin actele astfel încheiate, sau poate opune creditorilor excepția de nulitate, iar dacă rezultă prejudicii aceasta se poate îndrepta contra propriilor administratori fără ca această din urmă acțiune în răspundere să excludă dreptul de a exercita și acțiunea în nulitate sau dreptul de a se apăra pe calea excepției, ceea ce intimata reclamantă a și făcut.
Textul reglementează un caz de nulitate absolută pentru absența capacității de a contracta, conform art. 949 C. civ. și acțiunea este imprescriptibilă.
în privința incidenței în speță a textului de lege se constată din acte că valoarea bunurilor depășește jumătate din valoarea contabilă, conform expertizei contabile, nefiind infirmată prin alte probe, iar susținerea că administratorul a cunoscut despre această valoare este irelevantă juridic pentru aspectele deja arătate și, același lucru i se poate, oricum, imputa și băncii care atunci când a acordat creditul a luat cunoștință despre situația financiar contabilă a societății și, deci și despre această valoare.
Așa fiind, motivele de recurs nu au fost fondate, hotărârea instanței de apel fiind la adăpost de criticile formulate încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2745/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2783/2005. Comercial → |
|---|
