ICCJ. Decizia nr. 2783/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 19 ianuarie 2004, reclamata A.A.T.B.D. a chemat în judecată A.D.S.B., pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză, instanța de judecată să constate intervenirea în anul agricol 2002 - 2003, în executarea de către aceasta a obligațiilor asumate prin contractele de concesiune, a forței majore, respectiv a calamităților naturale.
în motivarea cererii, reclamanta a invocat încheierea contractelor de concesiune menționate, având ca obiect exploatarea unor suprafețe de teren aflate în patrimoniul pârâtei, distrugerea culturilor într-o mare proporție ca urmare a calamităților naturale, constatarea producerii acestora, încunoștințarea pârâtei și solicitarea renegocierii redevenței.
Ulterior, reclamanta a precizat acțiunea în sensul constatării existenței dreptului reclamantei de a nu executa obligațiile asumate prin contractele de concesiune.
Prin sentința nr. 665 din 15 martie 2004, Judecătoria Călărași a respins excepția lipsei interesului, invocată de pârâtă, a admis acțiunea reclamantei și a constatat existența dreptului acesteia de a nu executa obligațiile asumate prin contractele de concesiune.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamata a dovedit intervenirea forței majore, împrejurare în raport de care, conform cap. IX din contract, cu referire la art. 1082 și art. 1083 C. civ., aceasta este exonerată de obligația plății redevenței.
împotriva hotărârii primei instanțe pârâta A.D.S.B. a declarat apel, invocând aplicarea greșită a legii.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 343 din 24 iunie 2004, a admis apelul și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată.
în motivarea acestei hotărâri instanța de control judiciar a reținut că acțiunea în constatare, conform art. 111 C. proc. civ., nu poate fi folosită pentru constatarea unei situații de fapt.
Ori, forța majoră se examinează ca o împrejurare de fapt care nu creează drepturi și obligații și, în consecință, nu se poate solicita pe calea unei cereri principale constatarea existenței unui drept ca urmare a intervenirii acesteia.
împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
S-a susținut că litigiul are natură civilă și, drept urmare, secția comercială a Curții de Apel București nu era competentă să se pronunțe asupra apelului.
Pe de altă parte, în măsura în care a apreciat că litigiul este supus jurisdicției comerciale, instanța de control judiciar trebuia să constate competența tribunalului de soluționare în fond a acțiunii comerciale neevaluabile în bani.
în concluzie, reclamanta susține că decizia atacată este nelegală în raport de împrejurarea soluționării unui apel civil declarat împotriva hotărârii judecătoriei, ca instanță civilă și nu comercială.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare(
Litigiul a fost soluționat în fond de către judecătorie care, potrivit art. 1 C. proc. civ., este instanță de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță, așa încât recursul se constată a fi nefondat sub aspectul acestei critici.
în raport de dispozițiile Cărții I C. proc. civ., cu referire la competența materială a instanțelor, se constată că în cadrul sistemului judiciar legiuitorul a delimitat atribuțiile acestora sub aspect funcțional, prin stabilirea atribuțiilor jurisdicționale și sub aspect procesual, în raport de obiectul, valoarea sau natura cererii.
Ca atare, în mod judicios instanța de control judiciar a reținut că nu se poate pune în discuție competența între secțiile aceleași instanțe și a respins excepția de necompetență a secției civile, așa încât recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestei din urmă critici.
în consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2752/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2845/2005. Comercial → |
|---|
