ICCJ. Decizia nr. 2833/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2833/2005
Dosar nr. 9686/2004
Şedinţa publică din 13 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 2 octombrie 2003, reclamanta SC U.E.Z. SA a chemat în judecată pe pârâta SC E.H. SRL Bucureşti, solicitând instanţei să se constate că între reclamantă şi pârâtă nu a existat nici un raport juridic şi că nu datorează suma de 2.546.789.281 lei.
În motivarea cererii, s-a susţinut că reclamanta este succesoare a U.E.Z., iar contractul de furnizare a păcurei pentru sezonul rece a anului 1999 a fost încheiat între SC T. SA Bucureşti cu pârâta SC E.H. SA Bucureşti.
Reclamanta a mai precizat că, în urma diviziunii din anul 2002, SC U.E.Z. SA, s-a disjuns din cadrul SC T. SA Bucureşti, iar în protocolul de predare-primire a drepturilor şi obligaţiilor s-a menţionat stingerea datoriilor prin virament sau compensarea faţă de furnizorul SC T. SA Bucureşti.
Reclamanta a menţionat că plăţile nu s-au efectuat conform contractului, dar că acest aspect nu este imputabil reclamantei, aceasta efectuând plata prin compensare după ce prevederile protocolului au devenit aplicabile.
Prin sentinţa comercială nr. 4002 din 23 martie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă şi a respins acţiunea formulată de reclamantă ca inadmisibilă şi a obligat-o să plătească 30.000.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin ordonanţa nr. 1988 din 4 octombrie 2002, emisă în procedura somaţiei de plată, Tribunalul Sălaj a admis cererea creditoarei SC E.H. SRL Bucureşti şi a somat pe debitoarea SC U.E.Z. SA să achite acesteia 2.546.789.281 lei, conform indicelui de inflaţie aferent sumei de 3.061.141.040 lei, până la data de 24 octombrie 2002.
Ordonanţa este irevocabilă, debitoarea neformulând acţiune în anulare.
Acţiunea în constatare este inadmisibilă în raport de faptul că reclamanta avea la dispoziţie o acţiune specială în realizarea drepturilor deduse judecăţii, respectiv acţiunea în anulare prevăzută de art. 8 din OG nr. 5/2001.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta SC U.E.Z. SA, arătând că excepţia inadmisibilităţii nu este întemeiată, iar pe fondul cauzei a susţinut că nu a avut raporturi contractuale cu pârâta iar somaţia de plată a fost emisă greşit.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 345 din 22 iunie 2004 a respins ca nefondat apelul formulat de SC U.E.Z. SA, în contradictoriu cu SC E.H. SA, împotriva sentinţei comerciale nr. 4002 din 23 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că motivele de apel invocate sunt de fapt apărări pe care trebuia să le facă în cadrul litigiului dintre părţi în care s-a pronunţat ordonanţa de către Tribunalul Sălaj, inclusiv prin intermediul căilor de atac, care de altfel au şi fost pronunţate.
S-a mai reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., reclamanta având posibilitatea de a se apăra şi a combate pretenţiile părţii adverse, cum de altfel s-a întâmplat în cadrul somaţiei de plată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs reclamanta SC U.E.Z. SA.
Se susţine că acţiunea în constatare astfel cum a fost formulată este admisibilă, reclamanta prevalându-se de dreptul său de a solicita constatarea inexistenţei unui drept privind un raport juridic cu intimata-pârâtă, drept pentru care nu există o acţiune în realizare.
Pe fondul cauzei, se arată că a preluat drepturile şi obligaţiile SC T. SA, iar aprovizionarea cu păcură pentru sezonul rece 1999 s-a contractat de către SC T. SA Bucureşti cu SC E.H. SRL Bucureşti, contract la care reclamanta nu a fost parte, astfel că împrejurarea că plăţile nu s-au efectuat conform clauzelor contractuale nu poate fi imputabilă recurentei.
De asemenea, se mai arată că în mod greşit a fost admisă somaţia de plată.
Reclamanta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei şi a sentinţei în sensul admiterii acţiunii sale astfel cum a fost formulată.
Pârâta, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând Decizia pronunţată în cauză prin prisma motivelor invocate de reclamantă, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, hotărârea instanţei de apel fiind legală şi temeinică.
Astfel, potrivit art. 111 C. proc. civ., cine are interes se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru constatarea existenţei ori inexistenţei unui drept, iar în cazul în care se poate cere chiar realizarea dreptului, o astfel de acţiune nu poate fi primită.
Rezultă că acţiunea în constatare are un caracter subsidiar în raport cu acţiunea pentru realizarea dreptului, cu alte cuvinte, acţiunea în constatare poate fi folosită numai atunci când partea nu are la dispoziţie nici un mijloc procedural de realizare a dreptului, oricare ar fi acest mijloc.
Prin acţiunea formulată în prezenta cauză, reclamanta a solicitat să se constatare inexistenţa vreunui raport juridic între părţi şi, ca o consecinţă a acestui fapt, să se constate că nu datorează pârâtei suma de 2.546.789.281 lei
Pretenţiile în litigiu au făcut obiectul judecăţii urmare cererii formulate de intimata-pârâtă pe calea somaţiei de plată, cerere care a presupus realizarea dreptului pârâtei şi nu numai constatarea acestui drept, reclamanta având posibilitatea să dovedească inexistenţa raportului juridic.
Recurenta a avut dreptul de a se apăra şi de a combate prin probe pretenţiile pârâtei împotriva sa, cum de altfel a şi făcut şi în căile de atac.
După cum se constată pe parcursul prezentului proces, reclamanta nu a făcut decât să critice modul în care s-a soluţionat somaţia de plată de către Tribunalul Sălaj, care a şi pronunţat ordonanţa, împrejurare care întăreşte concluzia instanţei de apel cât şi a celei de fond, că acţiunea este inadmisibilă.
Şi cel de al doilea motiv de recurs, care vizează fondul cauzei, este nefondat.
După cum rezultă din HG nr. 1091/2001, SA U.E.Z. SA desprinsă din cadrul sucursalei E. Oradea şi s-a constituit în unitate de sine stătătoare, preluând toate drepturile şi fiind ţinută de toate obligaţiile aferente.
La data de 4 iulie 2002, reclamanta a achitat prin compensare suma de 3.061.141.040 lei, iar prin ordonanţa nr. 1988/2002, reclamanta a fost somată să achite pârâtei suma de 2.546.789.281 lei, reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei achitate deja.
Prin plata sumei menţionate, reclamanta, practic, a recunoscut pretenţiile pârâtei şi, implicit, raportul juridic existent între părţi.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC U.E.Z. SA, împotriva deciziei nr. 345 din 22 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 13 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2832/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2834/2005. Comercial → |
|---|
