ICCJ. Decizia nr. 2834/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2834/2005
Dosar nr. 9719/2004
Şedinţa publică din 13 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 10750 din 10 septembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta B.G. domiciliată în Bucureşti, împotriva pârâtei SC T.I.E. SRL, cu sediul în Bucureşti, în sensul că a constatat reziliat contractul de închiriere încheiat între părţi la 1 septembrie 1998 şi a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în Bucureşti. De asemenea a respins capătul de cerere privind constatarea rezilierii contractului de închiriere încheiat între reclamantă şi SC M.T. SA la 13 octombrie 1998, ca neîntemeiat şi a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la readucerea imobilului în starea iniţială de locuinţă, ca neîntemeiat. A mai fost obligată pârâta să plătească reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 2.003.165 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în ceea ce priveşte contractul de închiriere încheiat între părţi la 1 septembrie 1999, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a chiriei, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 2.3 din contract, potrivit cărora neplata la scadenţă a chiriei atrage sancţiunea aplicării de penalităţi de întârziere de 0,25% pe zi dar nu mai mult de 30 de zile, după care contractul se consideră reziliat din culpa exclusivă a chiriaşului. Ca o consecinţă a ocupării imobilului în litigiu fără un titlu valabil, a fost dispusă şi evacuarea pârâtei. În ce priveşte capetele de cerere privind constatarea rezilierii contractului de închiriere încheiat între reclamantă şi SC M.T. SA la 13 octombrie 1998, s-a apreciat că reclamanta nu a înţeles să cheme în judecată această societate, iar contractul de cesiune încheiat între pârâtă şi SC M.T. SA nu îi este opozabil. S-a respins ca neîntemeiat şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la readucerea imobilului în starea iniţială de locuinţă, deoarece nu s-au produs dovezi care să probeze starea imobilului la data preluării în locaţiune.
De asemenea în temeiul art. 119 alin. (3) C. proc. civ., s-a constatat că cererea reconvenţională depusă o dată cu întâmpinarea este tardivă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 624 din 14 aprilie 2003, a admis recursul declarat de recurenta SC T.I.E. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 10750 din 10 septembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata B.G., a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă, fiind reţinută ca fondată critica conform căreia tribunalul, deşi a acordat termen pentru lipsă de apărare, la cererea pârâtei, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 118 C. proc. civ., în sensul că a decăzut pârâta din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii. Urmare a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă, pârâtul îşi va formula apărările şi se va soluţiona şi cererea reconvenţională formulată de acesta odată cu întâmpinarea.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 605 din 16 ianuarie 2004, rejudecând cauza în fond după casare, a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta B.G., în contradictoriu cu pârâta SC T.I.E. SRL şi a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în Bucureşti. De asemenea a fost respinsă cererea reconvenţională ca neîntemeiată. S-a luat act că reclamanta a renunţat la capetele de cerere având ca obiect rezilierea contractelor de închiriere din 14 octombrie 1998 şi 13 octombrie 1998 şi la cererea de chemare în judecată a altor persoane respectiv a SC M.T. SA, S.I., S.J., S.R. şi S.S.
În motivarea acestei hotărâri judecătoreşti s-a reţinut că, la termenul din 16 ianuarie 2004, reclamanta a renunţat la capătul de cerere având ca obiect rezilierea contractelor de închiriere şi la cererea de chemare în judecată a altor persoane. Din nici o probă administrată nu a rezultat că preţul închirierii imobilului ar fi mai mare decât cel stabilit în contractele înregistrate la A.F., iar din analiza acestora rezultă că preţul locaţiunii era de câte 1.000 dolari S.U.A., pentru fiecare chiriaş, deci în total chiria totală a imobilului era de 2.000 dolari S.U.A., aşa cum se prevedea şi în primul contract de închiriere. Mai mult, pârâta, care a semnat ambele contracte de închiriere, nu ar putea să invoce propria culpă pentru a obţine desfiinţarea unui act.
Referitor la cererea având ca obiect instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului până la plata de către reclamantă a contravalorii investiţiilor efectuate de pârâtă la spaţiul respectiv, a fost respinsă ca neîntemeiată, deoarece pârâta nu a făcut dovada, aşa cum avea obligaţia, conform art. 1169-1170 C. civ., a existenţei acestor investiţii şi nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 1444 C. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 341 din 22 iunie 2004 a respins apelul formulat de apelanta SC T.I.E. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 605 din 16 ianuarie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata B.G., ca nefondat.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, în esenţă, s-a apreciat că într-adevăr contractele de închiriere în baza cărora apelanta a deţinut spaţiul din Bucureşti, au expirat prin ajungerea la termen, aceasta fără temei legal continuând să le folosească, iar evacuarea s-a dispus pentru lipsă de titlu, fiind incidente dispoziţiile art. 480 C. civ. Cererea reconvenţională nu a fost probată şi în speţă nu operează simulaţia, cât timp nu există două convenţii, dintre care una secretă şi alta aparentă. Nu a fost confirmată prin probe nici susţinerea apelantei în sensul că preţul închirierii imobilului ar fi fost mai mare decât cel stabilit în contractele înregistrate la A.F., cum nici existenţa investiţiilor efectuare la imobil nu justifică instituirea unui drept de retenţie.
Împotriva deciziei comerciale nr. 341 din 22 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs pârâta SC T.I.E. SRL Bucureşti, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectele că în mod greşit a fost dispusă evacuarea pârâtei din imobilul în litigiu, fără a verifica dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului, a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesual active a intimatei reclamante pentru cererea de evacuare a recurentei din acest nivel nou construit din surse proprii şi cu acordul expres al intimatei, solicitând ca în temeiul art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului şi pe fond admiterea cererii reconvenţionale şi constatarea existenţei unui drept de retenţie până la achitarea contravalorii îmbunătăţirilor aduse. De asemenea a mai fost invocat un motiv de recurs suplimentar, privind necompetenţa materială a instanţelor care au pronunţat cele două hotărâri judecătoreşti, cu motivarea că actul dedus judecăţii are o natură civilă, indicându-se ca temei de drept, dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Intimata reclamantă B.G. a depus întâmpinare, motivată în fapt şi în drept, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul promovat de pârâta SC T.I.E. SRL Bucureşti, pentru următoarele considerente.
Printr-o corectă şi integrală apreciere a probelor, instanţele judecătoreşti anterioare, au stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părţi, întinderea drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc în cadrul contractului de închiriere a spaţiului situat în Bucureşti, modalitatea de plată a chiriei, preţul, termenul, condiţii de efectuare a unor modificări ce vor putea fi aduse imobilului cu acceptul proprietarului, posibilităţi de a transfera contractul către terţi, clauze referitoare la reziliere şi la eventualele litigii care se vor ivi între părţi.
Este de necontestat că litigiul este de natură comercială, determinat atât de subiecţii raportului juridic, respectiv o societate comercială, dar şi de destinaţia spaţiului închiriat, astfel că în mod corect a fost determinată competenţa materială a instanţelor comerciale.
Contrar celor susţinute în motivele de recurs, pârâta SC T.I.E. SRL nu a administrat probe în sensul dovedirii susţinerilor din întâmpinare şi cererea reconvenţională. În fond după casare, fiind reluată judecata cauzei, urma în conformitate cu cele cuprinse în Decizia comercială nr. 624 din 14 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca pârâtul să-şi formuleze apărările atât pentru întâmpinare cât şi pentru cererea reconvenţională.
Din verificarea conţinutului întâmpinării şi a cererii reconvenţionale, rezultă fără echivoc, că în motivarea lor sunt expuse situaţii de fapt şi de drept, pentru dovedirea cărora a fost solicitată proba cu înscrisuri, expertiză tehnică şi martori (dosar nr. 8936/2002 Tribunalul Bucureşti, secţia comercială). Deşi legal citată, în noul ciclu procesual, pârâta nu s-a prezentat în instanţă pentru a administra probele despre care s-a făcut menţiunea în conţinutul întâmpinării şi reconvenţionalei. A fost dată astfel o eficienţă juridică maximă dispoziţiilor cuprinse în art. 129 pct. 1 C. proc. civ., care imperativ prevăd că părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului civil. De asemenea ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, să-şi exercite drepturile procedurale, conform art. 273 alin. (1), precum şi să-şi probeze pretenţiile în apărare. Mai mult, în cererea reconvenţională deşi a fost menţionat că la imobilul închiriat s-au efectuat reparaţii capitale, investiţii şi îmbunătăţiri care au sporit valoarea lui, aceste lucrări nu au fost enumerate în concret şi nici evaluate.
Este semnificativă şi conduita procesuală a pârâtei SC T.I.E. SRL în faza procesuală a apelului, determinată de împrejurarea că cererea de apel nu a fost motivată şi apelanta nu a fost prezentă la termenul din 22 iunie 2004, pentru a expune toate criticile care vizau hotărârea pronunţată de instanţa de fond.
Potrivit principiului disponibilităţii în procesul civil, sub rezerva celor arătate de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., propunerea probelor rămâne la aprecierea părţilor, apreciere guvernată de interesele lor. Din perspectiva cererii reconvenţionale, potrivit art. 1169 C. civ., sarcina probei aparţine aceluia care „face o propunere înaintea judecăţii", respectiv aplicarea principiului actori incumbit probatio, proba incubă reclamantului. Fără a face dovada pretenţiilor pe care a fost fundamentată cererea reconvenţională, reclamanta nu poate invoca nici dreptul de retenţie în favoarea sa.
Este nejustificată şi critica din motivele de recurs privitoare la lipsa calităţii procesual active a reclamantei B.G., pentru cererea de evacuare din nivelul nou construit de recurentă din surse proprii şi cu acordul intimatei. Actele existente la dosarul cauzei atestă, conform autorizaţiei de construire din 28 mai 2002 eliberată de M.B. sector 1, că urmare a cererii adresate de B.G. a fost autorizată efectuarea lucrărilor de consolidare şi mansardare a imobilului existent în str. Berzei, Bucureşti.
Raţiunile juridice şi argumentele expuse anterior fac ca toate criticile formulate în cererea de recurs de pârâta SC T.I.E. SRL cu sediul în Bucureşti să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul promovat, nefiind îndeplinite nici una din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică Decizia comercială nr. 341 din 22 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC T.I.E. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 341 din 22 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2833/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2836/2005. Comercial → |
|---|
