ICCJ. Decizia nr. 2965/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2965/2005
Dosar nr. 5717/2004
Şedinţa de la 19 mai 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 2 iunie 1999, reclamanta SC A.S. SRL a cerut instanţei obligarea pârâtei SC C.T.C.N. SRL la plata sumei de 73.218.600 lei, cu titlu de diferenţă preţ datorată ca urmare a prestaţiilor efectuate de reclamantă constând în livrarea şi montarea unui ascensor, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în sumă de 39.224.720 lei.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat ca reclamanta să îi plătească suma de 8.000.000 lei cu titlu de diferenţă de preţ încasată nejustificat, motivată de faptul că reclamanta a livrat şi montat un ascensor având capacitatea de două persoane, deşi prin contract părţile conveniseră asupra unei capacităţi de trei persoane, astfel încât are obligaţia de a restitui diferenţa încasată necuvenit.
Prin sentinţa civilă nr. 323 din 21 ianuarie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis acţiunea principală şi a respins cererea reconvenţională.
Prin Decizia nr. 3286 din 17 noiembrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a respins apelul promovat de pârâtă împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond.
Recursul declarat de pârâtă împotriva soluţiei instanţei de apel a fost admis prin Decizia nr. 7148 din 27 noiembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, care a casat Decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului.
Pentru a decide astfel instanţa supremă a reţinut că instanţa de apel nu a examinat apărarea pârâtei relativă la faptul că reclamanta a livrat şi montat un ascensor având capacitatea de două persoane şi nu de trei persoane cum se convenise prin contractul dintre părţi.
Datorită acestei omisiuni instanţa de apel a ajuns la concluzia greşită potrivit căreia expertiza tehnică solicitată de pârâtă ar fi neconcludentă, deşi celelalte probe, inclusiv înscrisurile emanate de la I.S.C.I.R.I. nu clarificau problema capacităţii de ridicare a ascensorului livrat de reclamantă.
Pentru aceste considerente, instanţa supremă a trimis cauza spre rejudecare cu administrarea probei cu expertiza tehnică.
Prin Decizia comercială nr. 25 din 30 ianuarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC C.T.C.N. SRL, pe care o obligă şi la plata către intimată a sumei de 9.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expert şi onorariu de avocat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că din petitul cererii reconvenţionale formulată de apelanta pârâtă rezultă că, aşa cum a reţinut şi instanţa supremă prin Decizia de casare, pretenţiile acesteia, respectiv suma de 8.000.000 lei solicitată a fi restituită de către reclamantă, decurg din unicul fapt al necorespunderii cabinei ascensorului montat de către reclamantă în sensul că „reclamanta nu a respectat dimensiunile cabinei ascensorului" (..) „a montat un ascensor de două persoane dar a solicitat preţul unuia de trei persoane". A mai reţinut instanţa de apel că din toate probele dosarului inclusiv din raportul de expertiză tehnică administrată în cauză şi pe care instanţa o apreciază ca pertinentă şi concludentă, rezultă că toate elementele de suprafaţă şi sarcini suportate de ascensor atestă că ascensorul montat de reclamanta intimată corespunde unei cabine de trei persoane.
Instanţa de apel respinge cererea reclamantei intimate din 12 septembrie 2003 de majorare a pretenţiilor la 87.253.100 lei debit principal şi 538.416.500 lei penalităţi de întârziere, întrucât aceasta nu a aderat la apel în condiţiile art. 293 C. proc. civ.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti au formulat recurs atât reclamanta intimată cât şi pârâta apelantă.
Prin recursul său reclamanta, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică Decizia recurată ca fiind dată cu greşita aplicare a art. 293 alin. (1) C. proc. civ. şi a art. 294 alin. (2) C. proc. civ., arătând că nu a avut nemulţumiri faţă de hotărârea apelată de pârâtă, ipoteză avută în vedere de art. 293 alin. (1) C. proc. civ., ci a urmărit numai că, în apelul pârâtei, să îşi majoreze pretenţiile, preîntâmpinând astfel mărirea unui prejudiciu deja însemnat, majorare pe care putea să o ceară conform art. 294 alin. (2) C. proc. civ. şi în consecinţă solicită în baza art. 312 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea hotărârii instanţei de apel în sensul obligării pârâtei la plata sumelor de 87.253.100 lei, cu titlu de diferenţă preţ şi 538.416.500 lei, cu titlu de penalităţi contractuale ivite după darea hotărârii primei instanţe.
Prin recursul său pârâta apelantă solicită admiterea acestuia şi modificarea în tot a deciziei instanţei de apel şi a sentinţei instanţei de fond şi pe fond respingerea acţiunii principale ca nefondată şi admiterea cererii reconvenţionale, cu obligarea reclamantei la restituirea sumei de 8.000.000 lei cu titlu de preţ încasat nejustificat, cu cheltuieli de judecată, cerând şi suspendarea executării deciziei recurate până la soluţionarea recursului.
În motivarea recursului său, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâta recurentă critică Decizia atacată pentru că nu cuprinde motivele pe care se sprijină respingerea de către instanţă a criticii referitoare la cuantumul diferenţei de preţ neplătit care este de 40.000.000 lei cum rezultă din factura de 140.000.000 lei plus T.V.A., din care achitase 100.000.000 lei şi nu de 73.218.600 lei cum a cerut reclamanta şi a acordat instanţei de fond nemotivat şi a omis să cerceteze instanţa de apel.
Pârâta recurentă mai critică Decizia atacată şi pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând-o ca lipsită de temei legal, arătând în acest sens că deşi Curtea Supremă de Justiţie a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru a se constata că lucrările ascensorului nu sunt terminate, că fundătura puţului nu are dimensiunile optime, că instalaţia electrică de împământare lipseşte, că motorul are o putere mică, iar documentaţia tehnică lipseşte, că ascensorul nu poate fi întrebuinţat deoarece datorită deficienţelor arătate I.S.C.I.R.I. refuză autorizarea şi că, de asemenea, capacitatea ascensorului livrat este de două persoane şi nu de trei cum s-a contractat, instanţa de apel, încălcând dispoziţiile art. 129 pct. 6 C. proc. civ., a avut în vedere la pronunţarea deciziei recurate numai problema capacităţii liftului. Mai arată recurenta că nici cu privire la acest aspect instanţa de apel nu a reţinut corect întrucât din actele dosarului rezultă că s-a refuzat autorizarea pentru că ascensorul nu îndeplineşte condiţiile tehnice de funcţionare şi nu corespunde cu cel comandat de pârâtă având capacitatea de 2 persoane în loc de trei, uşă pliantă în loc de uşa grilă armonică, o suprafaţă utilă a cabinei schimbată, elemente care, conform art. 1352 – 1359 C. proc. civ., reprezentând vicii ale bunului vândut dau dreptul cumpărătorului la refuzul preţului aşa cum a şi procedat pârâta recurentă pentru suma de 4.000.000 lei.
Examinând recursul reclamantei, din verificarea lucrărilor dosarului rezultă că deşi recurenta a fost citată (dosarul de recurs) cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru aferentă recursului în valoare de 8.922.026 lei şi timbru judiciar în valoare de 50.000 lei, aceasta nu a dat curs obligaţiei sale legale de timbrare a cererii formulate, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., ale art. 11 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru şi ale OUG nr. 32/1995, privind timbrul judiciar.
Dat fiind că recurenta reclamantă SC A.S. SRL nu s-a conformat dispoziţiilor legale menţionate, urmează ca recursul formulat de aceasta să fie anulat ca netimbrat, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 menţionată mai sus.
Cât priveşte recursul pârâtei apelante, acesta nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar rezultă că instanţa de apel a apreciat corect probele administrate în cauză, reţinând că expertiza tehnică efectuată este pertinentă şi concludentă referitor la caracteristicile tehnice ale ascensorului, care are cabina de trei locuri, aşa cum a stabilit expertul. Examinând raportul de expertiză tehnică rezultă că expertiza s-a făcut cu participarea experţilor consilieri desemnaţi de părţi, că a avut în vedere şi a răspuns obiectivelor formulate de apelanta pârâtă precum şi obiecţiunilor ulterioare ale acesteia, că recurenta a şi semnat procesele verbale încheiate pe parcursul realizării respectivei expertize tehnice care consemnau rezultatele măsurătorilor şi probelor tehnice efectuate.
Reiese aşadar că ascensorul livrat corespunde cerinţelor convenite în contract, astfel încât în mod întemeiat instanţa de fond a obligat pe recurenta pârâtă, în temeiul art. 942, art. 969 şi art. 970 C. civ., să plătească reclamantei intimate diferenţa de preţ neachitat şi penalităţile de întârziere prevăzute în contract, soluţie confirmată de instanţa de apel prin respingerea apelului. Se reţine de asemenea, că în mod corect instanţa de apel a menţinut soluţia pronunţată de instanţa de fond de respingere a cererii reconvenţionale formulate de pârâta recurentă pentru restituirea sumei de 8.000.000 lei, pe care aceasta aprecia că ar fi plătit-o în plus pentru ascensorul livrat cu cabină de două locuri şi nu de trei cum comandase reclamantei, întrucât aşa cum reiese din coroborarea tuturor probelor dosarului, ascensorul livrat corespunde parametrilor stabiliţi de părţi de comun acord prin contractul dintre ele şi deci pârâta este ţinută la plata preţului convenit în respectivul contract pentru ascensorul cu cabină de trei locuri, astfel că urmează a fi respinsă critica recurentei referitoare la lipsa de temei legal a deciziei recurate.
Cât priveşte susţinerea referitoare la lipsa din Decizia recurată a motivelor pe care se sprijină respingerea criticii apelantei pârâte referitoare la cuantumul diferenţei de preţ plătit se reţine că aceasta nu a fost formulată în cererea de apel ci în concluziile scrise depuse după dezbaterea apelului care a avut loc la 16 ianuarie 2004, conform încheierii din acea zi (dosar de apel), respectiv la data de 21 ianuarie 2004, astfel că nu a fost supusă dezbaterii părţilor. În cererea de apel (dosarul de apel) pârâta apelantă a criticat sentinţa formulată de instanţa de fond pentru faptul că nu ar fi reţinut corect că preţul contractual era de 140.000.000 lei inclusiv T.V.A. şi nu de 140.000.000 lei fără T.V.A. cum ar fi arătat reclamanta, critică ce nu poate fi primită pentru ca aşa cum arată şi reclamanta, în întâmpinarea depusă la dosar şi cum rezultă din art. 10 din contractul încheiat de părţi şi cum s-a avut în vedere la calcularea diferenţei de preţ neachitat şi penalităţile contractuale de întârziere luate în considerare de instanţa de fond, preţul ascensorului este de 140.000.000 lei inclusiv T.V.A. consolidat în dolari la cursul de 8.464 lei.
În mod justificat deci, instanţa de apel nu a examinat susţinerile pârâtei apelante referitoare la cuantumul diferenţei de preţ la plata căreia a fost obligată de instanţa de fond, critica formulată de recurenta pârâtă în acest sens neputând fi primită.
Faţă de cele de mai sus, se constată că Decizia recurată este temeinică, corect motivată şi, pe cale de consecinţă, recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta SC A.S. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 25 din 30 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Respinge recursul declarat de pârâta SC C.T.C.N. SRL Piteşti, împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 19 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2964/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2967/2005. Comercial → |
|---|
