ICCJ. Decizia nr. 3002/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3002/2005
Dosar nr. 10184/2004
Şedinţa de la 19 mai 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 45/2003 pronunţată de Curtea de Arbitral Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara, în dosarul nr. 26/2003, s-a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC A. SRL Arad împotriva pârâtei SC L.G.R. SRL care a fost obligată la plata sumei de 508.641.699 lei reprezentând comision neîncasat şi 1.407.496.861 lei daune interese şi compensatorii.
De asemenea, s-a admis şi cererea reconvenţională, reclamanta pârâtă fiind obligată la plata sumei de 482.281.148 lei sume încasate şi nevirate, respingându-se capetele de cerere din acţiunea principală şi reconvenţională referitoare la dobânzi.
În motivarea soluţiei tribunalul arbitral a reţinut că între părţi a fost încheiat contractul nr. 222 din 27 iunie 1997 în baza căruia reclamanta s-a obligat să sondeze piaţa judeţului Arad şi să depisteze eventualii clienţi pentru pârâtă. Pârâta s-a obligat să dezvolte piaţa de desfacere prin toate mijloacele, iar pentru produsele livrate de reclamantă prin intermediul său, urma să primească lunar un comision de 7 %, 8 % sau 9 % după caz.
Întrucât pârâta a contestat valabilitatea contractului în ceea ce priveşte semnăturile cât şi perioada pentru care a fost încheiat instanţa arbitrală în urma probelor administrate a statuat valabilitatea contractului pe o perioadă de 5 ani.
În aceste condiţii s-a dispus efectuarea unui punctaj comun, la pronunţarea soluţiei avându-se în vedere sumele ce au făcut obiectul verificării comune acceptate ca atare de reprezentanţii părţilor.
Împotriva hotărârii arbitrale a formulat acţiune în anulare SC L.G.R. SRL criticile vizând motivele prevăzute de art. 364 lit. b), f), g) şi i) C. proc. civ.
Astfel, s-a susţinut că hotărârea s-a dat cu încălcarea unor norme imperative, constând în nerespectarea dreptului la apărare şi nu s-a pus în discuţia părţilor fondul litigiului pentru lămurirea temeiului şi întinderii obligaţiilor părţilor, instanţa procedând la admiterea sumelor solicitate de reclamantă fără o analiză corectă asupra realităţii acestora.
De asemenea, se susţine că tribunalul arbitral nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra prescripţiei extinctive invocată pe cale de excepţie şi că hotărârea este insuficient motivată.
S-a invocat şi faptul că hotărârea nu cuprinde numele reprezentanţilor părţilor, precum şi a celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului.
Prin sentinţa civilă nr. 55 din 4 decembrie 2003, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a reţinut, ca întemeiat, numai motivul privind faptul că instanţa arbitrală nu s-a pronunţat asupra excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune care a fost invocată în apărare de către pârâtă, aceasta constituind o nemotivare a soluţiei sancţionată de art. 364 lit. g) C. proc. civ., situaţie în care a admis acţiunea în anulare s-a anulat hotărârea arbitrală şi s-a fixat termen pentru pronunţarea pe fond a cauzei.
Un alt motiv de anulare l-a constituit şi lipsa motivării în ce priveşte neacordarea dobânzilor.
În soluţionarea pe fond a cauzei, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile având ca obiectiv modul de derulare a afacerii comerciale între părţi cu stabilirea cuantumului debitelor datorate.
Prin sentinţa civilă nr. 42 din 7 iulie 2004, aceiaşi instanţă examinând probele administrate şi excepţia prescripţiei extinctive ridicată de SC A. SRL a reţinut că ultimul act de comerţ efectuat în temeiul contractului de comision încheiat de părţi a avut loc, la data de 31 mai 2000, şi raportat la data formulării pretenţiilor 9 mai 2003 dreptul la acţiuni atât al reclamantei cât şi al pârâtei reconvenţionale este prescris.
Împotriva soluţiilor pronunţate au declarat recurs, în termen şi legal timbrat părţile implicate în cauză.
Astfel, SC A. SRL critică atât sentinţa nr. 55 din 4 decembrie 2003 cât şi sentinţa nr. 42 din 7 iulie 2004 susţinând că admiterea acţiunii în anulare este nelegală deoarece instanţa arbitrală s-a pronunţat asupra prescripţiei extinctive invocată pe cale de excepţie, atunci când a analizat durata contractului şi când a ajuns la concluzia motivată că acesta a fost încheiat pe o durată de cinci ani şi implicit a respins şi această excepţie care putea fi invocată şi susţinută numai în cazul în care ar fi avut o durată de trei ani.
Pe de altă parte se susţine că partea avea posibilitatea formulării unei cereri privind completarea hotărârii în condiţiile art. 362 C. proc. civ.
Recursul SC L.G.R. SRL, critică numai sentinţa civilă nr. 42 din 7 iulie 2004 considerând că instanţa a apreciat greşit ca fiind incidente normele prescripţiei extinctive în ceea ce priveşte cererea reconvenţională.
Astfel, în varianta instanţei ultima zi de împlinire a termenului de prescripţie este o zi nelucrătoare (31 mai 2003 fiind sâmbăta), iar cererea reconvenţională a fost depusă, luni 2 iunie 2003.
Recursul SC A. SRL este nefondat.
Procedura de soluţionare a excepţiilor procesuale este reglementată de art. 137 C. proc. civ., care în primul alineat prevede că instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.
Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este o excepţie peremptorie care tinde la împiedicarea judecării pe fond a cererii.
În speţă nu rezultă că instanţa arbitrală a luat în discuţie mai întâi excepţia prescripţiei, situaţie, justificat instanţa de apel a apreciat că hotărârea arbitrală nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut făcând aplicaţiunea sancţiunii prevăzută de art. 364 – art. 366 C. proc. civ., anulând hotărârea arbitrală şi procedând la judecarea pe fond a acesteia.
În ce priveşte recursul SC L.G.R. SRL se reţine că potrivit art. 100 alin. (3) C. proc. civ., termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârşesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare, iar alin. (5) stabileşte expres că „termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.
Instanţa de apel a reţinut că ultimul act de comerţ efectuat în cadrul contractului de comision încheiat de părţi a avut loc la data de 21 mai 2000, dată de la care a calculat termenul de prescripţie în condiţiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
În aceste condiţii, având în vedere cele arătate rezultă că cererea reconvenţională formulată la data de 2 iunie 2003, a fost introdusă în cadrul termenului general de prescripţie ziua de 31 mai 2003 fiind o zi nelucrătoare.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC A. SRL Arad, împotriva deciziei nr. 55 din 4 decembrie 2003 şi a deciziei nr. 42 din 7 iulie 2004, a Curţii de Apel Timişoara.
Admite recursul declarat de SC L.G.R. SRL Timişoara împotriva deciziei civile nr. 42 din 7 iulie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, pe care o casează în parte cu privire la cererea reconvenţională şi trimite cauza spre rejudecarea pe fond a acesteia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 19 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2980/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3003/2005. Comercial → |
|---|
