ICCJ. Decizia nr. 351/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 217, pronunțată la data de 17 februarie 2000, în dosarul nr. 995/2000, secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Mureș, a admis acțiunea formulată de F.P.S., în contradictoriu cu pârâta SC Z. SA, cu consecința obligării pârâtei să plătească reclamantului suma de 1.909.129.908 lei, reprezentând dividende datorate pentru exercițiul financiar al anului 1996 precum și suma de 1.521.569.663 lei, cu titlu de daune interese moratorii.
Secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Târgu Mureș, prin decizia nr. 8/ A, pronunțată la data de 10 februarie 2003, în dosarul nr. 719/2000, a admis apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul obligării acesteia să plătească A.P.A.P.S., succesoare legală a reclamantului F.P.S., suma de 456.572.065 lei, cu titlu de daune interese moratorii în loc de 1.521.569.663 lei, menținând dispozițiile acestei hotărâri referitoare la plata dividendelor.
Spre a hotărî astfel, instanța de apel a avut în vedere, în stabilirea sumei reprezentând daune interese moratorii, dobânzile bonificate de B.R.D. la vedere pentru depozitele constituite de persoanele juridice, pentru perioada 1 octombrie 1997 - 7 aprilie 1999 și pentru depozitele de la Trezorerie, pentru perioada 8 aprilie 1999 - 11 noiembrie 1999.
împotriva deciziei pronunțată în apel a formulat recurs intimata reclamantă, A.P.A.P.S. invocând ca temei de drept al cererii sale dispozițiile art. 304 pct. 8, pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ.
în motivarea recursului s-a arătat, în esență, că, prin calculul folosit în stabilirea cuantumului daunelor interese moratorii, instanța de apel s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, încălcând atât principiul disponibilității cu referire la obiect, cât și dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 9/2000,art. 1088 C. civ. și art. 43 C. com. și nu s-a pronunțat asupra "eventualei perimări a apelului pârâtei", critici care, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 6, pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ., recurenta nedezvoltând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., pe care l-a invocat generic, spre a putea fi analizat.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, apreciind ca fiind legală și temeinică decizia atacată.
Recursul este nefondat.
Astfel, critica vizând încălcarea principiului disponibilității, ce se încadrează în prevederile art. 304 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu poate fi primită, întrucât instanța de apel, chiar dacă a acordat, cu titlu de daune interese moratorii, o sumă mai mică decât cea solicitată cu acest titlu prin cererea de chemare în judecată, a soluționat cauza în limita cadrului procesual fixat de reclamant cu privire la obiect.
Cum daunele interese moratorii au fost solicitate pentru perioade anterioare intrării în vigoare a O.G. nr. 9/2000, iar acest act normativ nu cuprinde dispoziții tranzitorii care să reglementeze aplicabilitatea sa retroactivă și cum instanța de apel a menținut obligarea pârâtei la plata daunelor interese moratorii, nu se poate reține că, prin reducerea cuantumului lor, a încălcat evocatele dispoziții ca și cele prevăzute de art. 1088 C. civ. și art. 43 C. com., în lipsa unui procent legal sau convențional stabilit pentru acestea în perioadele în discuție, fixarea cuantumului lor de către judecătorii fondului, în condițiile menționate, fiind, de altfel, o chestiune de fapt, ce excede controlului instanței de casație, se constată că nici dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 nu sunt incidente în speță.
Având în vedere că, spre a putea obține modificarea unei decizii în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ., trebuie ca instanța să nu se fi pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, iar acestea să fi fost hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, este de observat că nepronunțarea instanței de apel asupra "eventualei perimări a apelului", nu îndeplinește condițiile prevăzut a fi întrunite, cumulativ, de menționatul text legal, întrucât, chiar dacă acest mijloc de apărare ar fi fost propus și susținut în condițiile legii de intimata reclamantă, nu era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, față de temeiul de drept al suspendării apelului: 244 alin. (1) C. proc. civ., conform încheierii pronunțată la data de 11 iunie 2001.
Așa a fost, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Curtea a respins, ca nefondat, recursul declarat de intimata reclamantă A.P.A.P.S., continuat de succesoarea sa legală A.V.A.S., împotriva menționatei decizii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 347/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 314/2005. Comercial → |
|---|
