ICCJ. Decizia nr. 3221/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3221/2005
Dosar nr. 10697/2004
Şedinţa publică din 27 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea promovată la Judecătoria Craiova la data de 4 iunie 2000, reclamanta SC O. SRL Craiova a chemat în judecată pârâtul C.J.D. S.S.P. (fost R.A.I. Dolj), solicitând instanţei să constate dreptul său de proprietate asupra construcţiei situată în Craiova, Calea Bucureşti, în suprafaţă de 160 mp.
În motivarea acţiunii a arătat că, la data de 24 ianuarie 1992 s-a asociat cu pârâtul, între părţi intervenind contractul de asociere, ce avea ca obiect finalizarea şi exploatarea în comun a spaţiului comercial şi, deşi reclamanta şi-a asumat doar obligaţia de a contribui cu 90 % din valoarea lucrărilor sub supravegherea tehnică şi contabilă a pârâtului, acesta din urmă a acceptat ca şi aceste obligaţii să fie îndeplinite tot de către reclamantă.
Contribuţia pârâtului, constând în valoarea stâlpilor de rezistenţă, apreciată de părţi la 10 % din valoarea totală a lucrării a fost restituită acesteia, prin convenţia părţilor.
În faza primului ciclu procesual, pârâtul a formulat cerere reconvenţională solicitând instanţei obligarea reclamantei la plata sumei de 30.931.457 lei, reprezentând cotă asociere şi penalităţi de întârziere.
Tribunalul Dolj, secţia comercială şi contencios administrativ, sesizat după admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei civile nr. 13545 din 12 iulie 2000 a Judecătoriei Craiova, prin sentinţa civilă nr. 1261 din 8 mai 2001 a admis acţiunea şi a respins cererea reconvenţională.
Împotriva acestei sentinţe pârâtul a declarat recurs.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 644 din 23 octombrie 2001, a admis recursul, a casat sentinţa tribunalului în totalitate şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În considerentele deciziei astfel pronunţate a recomandat ca instanţa de fond să administreze toate probele necesare, eventual şi o expertiză contabilă şi să aprecieze care a fost voinţa reală a părţilor cu privire la drepturile asupra bunurilor aduse în asociere.
Tribunalul Dolj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 6747 din 23 decembrie 2003, în fond, după casare, admite în parte acţiunea reclamantei, constată dreptul de proprietate al reclamantei în procent de 85,54 % asupra spaţiului comercial, obiect al contractului de asociere şi admite în parte cererea de cheltuieli de judecată formulată de către pârât, în sensul că obligă reclamanta la plata către pârât a sumei de 375.000 lei. Disjunge cererea reconvenţională a pârâtului C.J.D. S.S.P. şi cererea de intervenţie formulată în acest ciclu procesual de către C.J.D., privind obligarea reclamantei la plata chiriei reactualizată, a majorărilor şi penalităţilor de întârziere.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a avut în vedere aportul asociaţilor la realizarea bunului care a făcut obiectul asocierii (aport stabilit prin expertiza finală omologată de instanţă) fapt ce a condus la admiterea în parte a acţiunii în aplicarea dispoziţiilor art. 4 din contractul de asociere referitor la împărţirea beneficiilor.
Astfel, a constatat dreptul de coproprietate al asociaţilor în cotele de 85,54 % pentru reclamantă şi respectiv de 14,46 % pentru pârât motivat de faptul că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 254 C. com., ce se referă la bunurile puse în asociaţiune ci sunt bunuri rezultate din asociaţiune, astfel că se impune stabilirea cotelor ce revin acestora, precum şi dreptul de coproprietate ce izvorăşte din profitul rezultat.
Capătul de cerere privind desfiinţarea contractului de asociere a fost respins pe considerentul că în cauză nu s-a făcut dovada că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel toate părţile, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de apel, apelanta reclamantă a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că în mod greşit instanţa de fond a luat în considerare raportul de expertiză final întocmit de expertul asistent B.C., fără a motiva înlăturarea celorlalte rapoarte ce fac o determinare mai corectă a cotelor de coproprietari, în raport de contribuţia fiecărei părţi, respectiv de 97,93 % pentru reclamantă şi 2,07 % pentru pârât.
Apelantul pârât C.J.D. S.S.P. a criticat sentinţa fondului arătând că soluţia calificării din punct de vedere juridic a părţilor contributive a fiecărui cocontractant este greşit, scopul asocierii fiind finisarea spaţiului comercial şi nu dobândirea bunului.
Motivele invocate de intervenientul C.J.D. se referă în esenţă tot la calificarea juridică a contribuţiei părţilor arătând că fiecare participant are un drept de creanţă asupra contribuţiei proprii şi asupra părţii din beneficiile ce se pot obţine şi că imobilul face parte din domeniul privat al unităţii administrative teritoriale a judeţului Dolj. De asemenea, s-a mai invocat că instanţa nu s-a pronunţat asupra inadmisibilităţii acţiunii în constatare în condiţiile în care reclamanta a demonstrat intenţia sa de a transforma această acţiune, într-una în realizare.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 250 din 2 iunie 2004, a admis apelurile pârâtei şi intervenientei şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea reclamantei. A respins apelul declarat de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că între părţile în litigiu au existat raporturi contractuale de tip comercial, din conţinutul clauzelor contractului de asociere rezultă în mod neîndoielnic voinţa liber exprimată a părţilor de a încheia un contract de asociere în participaţiune reglementată de dispoziţiile art. 251 şi urm. C. civ. şi că, în fond, acţiunea reclamantei astfel formulată este şi inadmisibilă.
Reclamanta SC O. SRL Craiova a declarat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri şi a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe şi, pe fond, admiterea acţiunii.
Prima critică formulată de reclamantă este aceea că instanţa a dat ceea ce nu s-a cerut în sensul că prin acţiunea introductivă a solicitat constatarea unui drept de proprietate asupra imobilului, ulterior precizând că înţelege să-şi transforme acţiunea în constatare într-una în realizarea dreptului, instanţa fiind sesizată astfel cu o acţiune în realizare asupra căreia nu s-a pronunţat.
Prin cea de-a doua critică formulată în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., reclamanta susţine că instanţa în mod greşit a calificat contractul de asociere dintre părţi ca fiind o asociere în participaţiune supusă regulilor art. 251 şi urm. C. com. când, în realitate, contractul existent între părţi este un contract ne numit şi că, în conformitate cu clauzele contractuale acesta trebuia interpretat în sensul de a decela voinţa internă reală a părţilor, instanţa încălcând astfel regulile de interpretare a convenţiilor, reguli generale aplicabile în speţă şi prevăzute de art. 997 C. civ., art. 979 şi urm. C. civ.
De altfel, instanţa nu s-a preocupat de a examina şi stabili natura juridică a dreptului reclamantei care, în orice caz este un drept de proprietate.
O altă critică formulată este aceea a nemotivării deciziei, în sensul că hotărârea nu cuprinde considerentele avute în vedere de instanţă la calificarea obiectului dedus judecăţii, contractul de asociere în participaţiune, instanţa limitându-se la o analiză sumară a textelor de drept comercial art. 251 şi urm. C. com., analiză ce nu poate ţine loc de motivare.
Ulterior, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta a formulat în cauză un alt motiv de recurs (dosar recurs), de ordine publică, susţinând ca soluţionarea cauzei a fost făcută cu încălcarea competenţei materiale de către instanţa comercială care, în mod greşit a caracterizat raportul juridic ca fiind de natură comercială, în sensul că obiectul dedus judecăţii a fost în realitate o asociere civilă şi nu una comercială, astfel încât efectele ce derivă din aplicarea greşită a legii a atras după sine prejudicierea gravă a reclamantei în dreptul dobândit în baza contractului.
Fiind încălcate normele imperative privind competenţa materială se impune casarea celor două hotărâri pronunţate în cauză şi trimiterea spre competentă soluţionare Judecătoriei Craiova.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, s-a stabilit în cauză că între reclamanta SC O. SRL Craiova şi pârâta C.J.D. S.S.P., a intervenit un contract de asociere privitor la finalizarea spaţiului comercial situat în Craiova, Cal. Bucureşti şi exploatarea în comun a bunului.
1. Drept urmare, faţă de dispoziţiile art. 893 C. com., raportat la art. 56 C. com., cu menţiunea că prin „act" cele două texte nu au în vedere numai contractele ori convenţiile ci orice fapt juridic apt de a crea obligaţii, în mod legal s-a apreciat că litigiul este de competenţa jurisdicţiei comerciale, având în vedere şi obiectul contractului de asociere, spaţiul comercial, recursul se constată a fi nefondat sub aspectul criticii formulate în temeiul art. 306 pct. 2 C. proc. civ.
2. Din cuprinsul clauzelor contractului de asociere rezultă fără putinţă de tăgadă voinţa liber exprimată a părţilor în scopul constituirii unei asociaţii în participaţiune, astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 251 şi urm. C. com.
O susţinere contrară în sensul arătat de reclamantă, nu poate fi primită, în condiţiile în care scopul asocierii, aşa cum rezultă din conţinutul clauzelor, este participarea la finalizarea construcţiei spaţiului comercial şi împărţirea profitului în raport de contribuţiile proprii ale părţilor contractante.
Nu există în tot cuprinsul contractului o clauză expresă care să îndrituiască părţile la dobândirea vreunui drept de proprietate asupra bunurilor aduse asociaţiunii sau chiar a bunului ce face obiectul asocierii.
Dimpotrivă, în mod corect instanţa de apel a calificat contractul ca fiind o asociere în participaţiune cu toate efectele legale ce decurg din acesta şi în mod judicios a apreciat că în speţă, oricare ar fi contribuţia şi valoarea efectuată de una din părţi, aceasta nu se poate interveni într-un drept de proprietate asupra bunurilor, ci conferă doar un drept de creanţă valorificabil pe calea unei acţiuni în realizare.
3. Nu poate fi primită nici susţinerea conform căreia reclamanta şi-ar fi transformat acţiunea în constatare într-o acţiune în realizare când, prin însuşi cererea de recurs, pe fondul cauzei solicită ca instanţa să constate că a devenit unica proprietară a imobilului ce a făcut obiectul contractului de asociere. De altfel, cum corect a sesizat şi instanţa de apel, o atare acţiune este inadmisibilă în condiţiile în care reclamanta tinde la constatarea unei situaţii de fapt şi în consecinţă, să i se constituie un drept de proprietate asupra unui bun ce face obiectul unei asocieri în participaţiune şi nu la valorificarea dreptului său de creanţă.
Prin urmare, nici această critică nu-şi găseşte fundament raportat la clauzele convenţiei.
4. Critica ce vizează nemotivarea hotărârii este neîntemeiată, în raport de motivele apelului formulate de reclamantă.
În mod judicios instanţa de apel a răspuns criticilor aduse sentinţei de fond prin considerentele arătate, raportat la dispoziţiile codului comercial ce reglementează asocierea în participaţiune.
În consecinţă, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, Decizia pronunţată în apel va fi menţinută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC O. SRL Craiova, împotriva deciziei nr. 250 din 2 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3220/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3222/2005. Comercial → |
|---|
