ICCJ. Decizia nr. 3248/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3248/2005
Dosar nr. 6987/2004
Şedinţa publică din 31 mai 2005
Asupra recursurilor de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2433 din 24 septembrie 2003, Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta D.R.P. Bacău, în contradictoriu cu SC O. SA Oneşti şi SC P. SRL. A admis în parte cererea reconvenţională formulată de SC P. SRL, iar pe cale de consecinţă a obligat reclamanta să achite acestei pârâte suma de 10.000.000 lei daune şi 866.400 lei cheltuieli de judecată, respingând capătul de cerere privind evacuarea reclamantei.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că cele două spaţii comerciale cu destinaţie de oficii poştale din municipiul Oneşti judeţul Bacău sunt proprietatea SC O. SA Oneşti şi drept urmare contractul de vânzare-cumpărare din 20 decembrie 2002, prin care această societate comercială a înstrăinat spaţiile respective SC P. SRL este încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale.
A mai reţinut că reclamanta nu a făcut opoziţie, în condiţiile Legii nr. 31/1990 la hotărârea adunării generale a acţionarilor SC O. SA Oneşti, prin care această societate rezultată din divizarea SC N. SA Oneşti, a preluat cele două spaţii comerciale în litigiu, iar HG nr. 451/1996 şi HG nr. 371/1998 invocate de reclamantă au rămas lipsite de efecte juridice cu privire la cele două imobile, deoarece fiecare transfer anterior a avut loc ca urmare a unei legi speciale.
Cât priveşte cererea reconvenţională a reţinut că este întemeiată numai în legătură cu daunele pentru că reclamanta foloseşte spaţiile comerciale proprietatea SC P. SRL. Curtea de Apel Bacău, prin Decizia civilă nr. 89 din 8 aprilie 2004 a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot sentinţa atacată şi a admis acţiunea, constatând nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 20 decembrie 2002 încheiat între SC O. SA, în calitate de vânzătoare şi SC P. SRL în calitate de cumpărătoare.
A respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâta SC P. SRL şi a obligat ambele pârâte către reclamantă la 158.500 lei cheltuieli de judecată.
Pronunţându-se astfel instanţa de apel a reţinut că proprietara celor două spaţii comerciale în litigiu este reclamanta pentru că spaţiile s-au aflat doar în administrarea R.A.G.C.L. Oneşti şi a succesoarelor sale HG nr. 451/1996 şi HG nr. 371/1998 reglementează situaţia juridică a imobilelor în care îşi au sediile unităţile proprii ale R.A.P.R. şi nu sunt în contradicţie cu alte acte normative iar faptul că nu s-a încheiat protocol de predare-primire a spaţiilor nu lipseşte de efecte juridice cele două hotărâri menţionate şi nu transformă dreptul de administrare în drept de proprietate.
Totodată a reţinut că atât vânzătoarea cât şi cumpărătoarea au avut cunoştinţă că bunurile înstrăinate sunt proprietatea reclamantei şi ca atare convenţia încheiată între ele având o cauză ilicită, este nulă, conform art. 948 C. civ.
Nemulţumite de Decizia pronunţată ambele pârâte au declarat recurs arătând că este nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs care vizează dispoziţiile art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., SC O. SA Oneşti susţine următoarele:
1. instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti refuzând recunoaşterea valorii juridice a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 15/1990, care prevăd că regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său, reţinând în mod greşit că aceste spaţii au fost doar în administrarea R.A.G.C.L. Oneşti, a cărei reorganizare a fost anterioară HG nr. 451/1996 şi HG nr. 371/1998, acte normative care nu sunt opozabile nici vânzătoarei şi nici cumpărătoarei pentru că legea civilă nu retroacţionează;
2. instanţa de apel a refuzat să ia în considerare mandatul dat de către societate avocatului şi necitând societatea pentru termenul ulterior acordat în cauză a încălcat principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare;
3. deşi la instanţa de fond reclamanta nu a cerut restabilirea situaţiei anterioare prin acţiune posesorie sau acţiune în revendicare, instanţa de apel a schimbat cadrul procesual şi a analizat titlurile de proprietate ale părţilor, ceea ce evident nu este atributul instanţei care soluţionează o cerere de constatare a nulităţii absolute şi astfel instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut;
4. comparând titlurile de proprietate ale părţilor şi neanalizând cauza ilicită, motiv de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare, instanţa a reţinut motive străine de natura pricinii,
5. instanţa de apel a încălcat principiul consacrat de art. 969 C. civ. şi nu a interpretat clauzele contractuale, conform art. 977-985 C. civ., reţinând că există o clauză ilicită a contractului în condiţiile în care nici o probă în dosar nu susţine această opinie şi astfel a schimbat natura ori înţelesul lămurit a actului juridic dedus judecăţii;
6. instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 15/1990 şi ale art. 35 din Legea nr. 31/1990, care recunosc un drept de proprietate unităţilor rezultate din reorganizarea fostelor unităţi socialiste dar şi HG nr. 597/1992, care a făcut delimitarea patrimoniului statului faţă de unităţile administrative teritoriale;
7. instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra înscrisurilor depuse la dosarul nr. 1402/2003 al Judecătoriei Oneşti, care dovedesc atât dreptul său de proprietate cât şi transmiterea acestuia în timp din 1991 până în anul 2001, când s-a înfiinţat prin divizarea SC N. SA Oneşti.
SC P. SRL critică Decizia atacată invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Susţine că instanţa a făcut aplicarea greşită a legii reţinând că cele două spaţii s-au aflat doar în administrarea R.A.G.C.L. Oneşti şi SC N. SA Oneşti.
Reclamanta nu a dovedit că spaţiile respective au fost în patrimoniul său dar nici în administrarea sa, iar lipsa protocolului de predare-primire ce trebuia încheiat, conform HG nr. 451/1996 dovedeşte că această hotărâre nu s-a aplicat.
SC N. SA Oneşti devenind societate comercială cu capital privat dobândirea celor două spaţii fiind legală şi trecerea în patrimoniul societăţii rezultate din divizare este de asemenea legală.
Mai susţine că în mod greşit s-a reţinut reaua credinţă a părţilor contractante, întrucât în convenţiile translative de proprietate cu titlu oneros, având ca obiect bunuri imobile, eroarea comună şi invincibilă asupra calităţii de proprietar a vânzătorului valorează drept.
Totodată susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra nici unui mijloc de apărare de care a înţeles să se folosească pentru dovedirea bunei credinţe, în calitate de cumpărător a unor bunuri dobândite în mod legal de SC O. SA Oneşti.
Recursurile nu sunt fondate.
Spaţiile în litigiu au fost proiectate şi construite pentru oficii poştale şi de la data dării în folosinţă şi până în prezent au avut aceeaşi destinaţie.
Iniţial spaţiile respective s-au aflat în administrarea R.A.G.C.L. Oneşti, iar în anul 1995 când această societate s-a reorganizat au fost preluate în administrare de SC N. SA Oneşti.
Conform art. 1 din HGR. nr. 451 din 12 iunie 1996 imobilele compuse din construcţii şi terenurile aferente, proprietate publică a statului în care îşi au sediile unităţile proprii ale R.A.P.R. se transmit din administrarea consiliilor locale, respectiv a regiilor autonome, în administrarea R.A.P.R.
Ulterior, prin art. 3 alin. (4) din HGR. nr. 371 din 3 iulie 1998 s-a dispus ca bunurile aparţinând domeniului privat al statului, aflate în administrarea R.A.P.R., vor trece în proprietatea P.R. la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
În anexele la hotărârile de guvern susmenţionate sunt prevăzute şi oficiile poştale Oneşti şi atâta timp cât HG nr. 451/1996 şi HG nr. 371/1998 nu au fost anulate pe calea contenciosului administrativ cele două imobile sunt proprietatea reclamantei.
În acest context, SC O. SA înfiinţată ca urmare a divizării SC N. SA a vândut către SC P. SRL un bun aparţinând altei persoane şi drept urmare contractul de vânzare cumpărare are o cauză ilicită şi este nul, conform art. 948 C. civ.
Instanţa de apel a interpretat în mod corect probele administrate în cauză şi a pronunţat o hotărâre legală.
Faptul că instanţa a reţinut că cele două spaţii comerciale nu au fost niciodată în proprietatea R.A.G.C.L. Oneşti şi a succesoarelor sale interpretând în mod argumentat dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 15/1990 nu înseamnă că a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, aşa cum se susţine în cererea de recurs.
Atâta timp cât R.A.G.C.L. Oneşti nu avea în obiectul său de activitate prestarea de servicii de poştă şi telecomunicaţii, această regie autonomă nu putea deţine cele două spaţii în proprietate ci în administrare.
Este de necontestat că reorganizarea I.J.G.C.L. Bacău şi a R.A.G.C.L. Oneşti a avut loc anterior datei când au fost emise HG nr. 451/1996 şi HG nr. 371/1998, dar această situaţie nu are relevanţă în cauză pentru că părţile interesate nu au solicitat anularea celor două acte administrative, conform Legii nr. 29/1990 şi ca atare acestea le sunt opozabile.
2. La termenul din 1 aprilie 2004 cu ocazia soluţionării apelului instanţa a apreciat că domnul D.V. nu poate reprezenta SC O. SA Oneşti, nefăcând dovada că poate profesa ca avocat în temeiul Legii nr. 51/1995, nu poate reprezenta SC O. SA Oneşti.
În aceste condiţii, în lipsa unui mandat legal, la termenul respectiv SC O. SA nu putea pune concluzii pe fondul cauzei, motiv pentru care, instanţa a amânat pronunţarea la 8 aprilie 2005, când au fost depuse concluzii scrise din partea acestei societăţi.
Amânând pronunţarea cauzei, instanţa nu a încălcat principiul contradictorialităţii şi nici dreptul la apărare şi astfel critica vizând dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu este întemeiată.
3. Faptul că instanţa de apel a analizat probele pentru a stabili proprietarul spaţiilor în litigiu, chiar în cadrul unei acţiuni având ca obiect constatare nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare nu reprezintă o încălcare a principiului disponibilităţii, pentru că instanţa a hotărât numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii aşa cum se prevede în dispoziţiile art. 129 alin. ultim C. proc. civ.
4. Pentru aceleaşi considerente arătate mai sus dar având în vedere şi faptul că hotărârea cuprinde motivele de drept şi de fapt care au format convingerea instanţei, nici critica prevăzută de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este întemeiată.
5. Prin aprecierea probelor administrate în cauză, instanţa de apel nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi nici nu a schimbat natura ori înţelesul acestuia.
Instanţa a reţinut în mod corect că vânzând lucrul altuia, în condiţiile în care ambele părţi contractante au avut cunoştinţă de această împrejurare, convenţia are o cauză ilicită şi este nulă, conform art. 948 C. civ.
6. Nici critica vizând dispoziţia art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este întemeiată pentru că hotărârea recurată nu este dată cu încălcarea legii. Aşa cum s-a răspuns şi la motivul 2 de recurs, instanţa a respectat dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 15/1990, iar între considerentele şi dispozitivul hotărârii nu există contradicţie.
Atâta timp cât R.A.G.L.T. Oneşti nu avea în obiectul de activitate prestare de servicii de poştă şi telecomunicaţii această regie autonomă, rezultată din reorganizarea fostelor unităţi socialiste nu putea dobândi un drept de proprietate asupra celor două oficii de poştă, ci doar un drept de administrare.
Faptul că SC N. SA Oneşti nu a inclus cele două imobile în capitalul social nu schimbă regimul juridic al lucrurilor respective acestea aflându-se în continuare în administrare, iar nu în proprietate.
În fine nici ultimul motiv de recurs nu este întemeiat pentru că instanţa de apel s-a pronunţat asupra tuturor dovezilor administrate în cauză, inclusiv asupra înscrisurilor aflate la dosarul nr. 1402/2003 al Judecătoriei Oneşti, instanţa sesizată iniţial cu soluţionarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
II. Referitor la recursul declarat de pârâta SC P. SRL se constată că motivele invocate de aceasta vizează practic aceleaşi aspecte criticate şi de SC O. SA Oneşti.
Aşa cum s-a arătat, instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile Legii nr. 15/1990 şi a reţinut că cele două spaţii aflate în litigiu s-au aflat în administrarea R.A.G.L.T. Oneşti şi SC N. SA Oneşti, iar nu în proprietatea lor.
De asemenea, instanţa a interpretat în mod corect şi dispoziţiile HG nr. 451/1996 şi HG nr. 371/1998, care confirmă dreptul de proprietate al reclamantei asupra celor două imobile.
Faptul că nu a fost încheiat protocol de predare-primire a celor două imobile nici contract de administrare nu lipseşte de efecte juridice cele două hotărâri de guvern susmenţionate.
De asemenea, în mod justificat s-a reţinut că atât vânzătoarea cât şi cumpărătoarea spaţiilor comerciale au fost de rea credinţă, atâta timp cât au avut cunoştinţă de dispoziţiile HG nr. 451/1996 şi HG nr. 371/1998, iar spaţiile respective erau ocupate şi folosite efectiv de reclamantă.
Toate probele administrate în cauză conduc spre soluţia pronunţată de instanţa de apel că imobilele în litigiu sunt proprietatea reclamantei, iar contractul de vânzare-cumpărare încheiat între cele două recurente-pârâte este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtele SC O. SA Oneşti şi SC P. SRL, împotriva deciziei civile nr. 89 din 8 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3246/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3251/2005. Comercial → |
|---|
