ICCJ. Decizia nr. 3254/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3254/2005
Dosar nr. 16/2005
Şedinţa publică din 31 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, înregistrată la data de 27 iulie 2003 la Tribunalul Neamţ, reclamanta A.P.A.P.S., actualmente A.V.A.S. a solicitat obligarea pârâtei SC T. SA Roman la plata sumei de 1.496.984.000 lei reprezentând fonduri de restructurare puse la dispoziţia societăţii în baza convenţiei nr. 598/1995 modificată prin actul adiţional din 30 iulie 1998 şi convenţiei nr. 220/1996 modificată prin actul adiţional încheiat la 30 iulie 1998, fonduri neachitate la termenele scadente convenite.
Prin sentinţa civilă nr. 650/ E din 27 aprilie 2004, Tribunalul Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ, respinge excepţia prematurităţii acţiunii invocată de pârâtă, admite excepţia prescripţiei extinctive invocată de aceeaşi pârâtă şi în consecinţă admite în parte acţiunea introductivă şi obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 254.000.000 lei debit scadent la 31 decembrie 2000 şi 272.059.400 lei reprezentând dobânzi legale, precum şi suma de 21.590.000 lei penalităţi de întârziere.
Prin aceeaşi sentinţă tribunalul respinge, ca prescrisă, cererea reclamantei privind sumele scadente la 31 decembrie 1998 şi 31 decembrie 1999 şi penalităţile de întârziere aferente acestor sume, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în considerentele sentinţei că în baza celor două convenţii reclamanta a pus la dispoziţia pârâtei suma de 590.000.000 lei destinată efectuării de investiţii necesare modernizării bazei materiale a societăţii, sumă ce urma să fie recuperată din dividendele suplimentare realizate de pârâtă în perioada 1996 – 2000, conform unui grafic stabilit de părţi. Mai reţine instanţa că ulterior, respectiv la 30 iulie 1998, părţile au încheiat acte adiţionale la cele două convenţii potrivit cărora pârâta se obliga să ramburseze suma acordată de reclamantă în trei rate în perioada 31 decembrie 1998 – 31 decembrie 2000, renunţând tacit să prevadă sursa de finanţare din dividende, concluzie în raport de care excepţia prematurităţii acţiunii invocată de pârâtă a fost respinsă.
Referitor la excepţia prescripţiei extinctive admisă, instanţa constată că în raport de scadenţele convenite de părţi prin cele două acte adiţionale, la data de 1 ianuarie 1999 a început să curgă termenul de prescripţie extinctivă pentru sumele de 53.000.000 lei şi respectiv 30.000.000 lei, iar la data de 1 ianuarie 2000 începe să curgă termenul de prescripţie pentru sumele de 127.000.000 lei şi respectiv 126.000.000 lei, termene care la data introducerii acţiunii reclamantei, 25 iulie 2003 se împlinise deja, astfel că pentru aceste sume acţiunea a fost respinsă ca prescrisă.
Totodată instanţa constată că în perioada 1 ianuarie 1999 şi până la data pronunţării sentinţei, reclamanta nu a făcut nici un act întrerupător de prescripţie, iar afirmaţiile făcute de pârâtă cu ocazia corespondenţei purtate cu reclamanta nu poate avea semnificaţia recunoaşterii în sensul art. 16 din Decretul nr. 167/1958, ca act întrerupător de executare.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel ambele părţi invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Reclamanta a criticat sentinţa sub aspectul prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune pentru sumele scadente la 31 decembrie 1998 şi 31 decembrie 1999, susţinând că termenul de prescripţie de 3 ani a fost întrerupt prin recunoaşterea debitului de către pârâtă.
Pârâta a invocat ca motiv de nelegalitate şi netemeinicie prematuritatea acţiunii susţinând că dreptul reclamantei la acţiune s-a născut în raport de cele convenite de părţi în art. 2 lit. c) din cele două convenţii care stipulau rambursarea sumelor ce i-au fost puse la dispoziţie din dividendele suplimentare aferente perioadei 1996 – 2000.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 214 pronunţată la 21 octombrie 2004, respinge ambele apeluri ca nefondate, constatând legală şi temeinică soluţia primei instanţe atât sub aspectul aplicării prescripţiei extinctive cât şi în ce priveşte caracterul actual al dreptului reclamantei la acţiune.
În contra acestei decizii, reclamanta A.V.A.S. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând modificarea deciziei, admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei fondului în sensul admiterii în totalitate a acţiunii introductive de instanţă.
Invocând ca motive de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susţine în argumentarea criticilor următoarele:
- prin actele adiţionale încheiate la data de 30 iulie 1998, s-a stabilit un nou grafic de rambursare a fondurilor de restructurare aferente, în perioada 31 decembrie 1998 – 31 decembrie 2000, iar pârâta – intimată nu a respectat termenele de rambursare stabilite solicitând acordarea de noi termene de plată; prin adresa nr. 265 din 20 noiembrie 2001, pârâta solicită rambursarea sumei de 590.000.000 lei în 24 de rate egale, începând cu luna iunie 2003, ceea ce echivalează cu o recunoaştere atât a creditului nerambursat cât şi a neexecutării obligaţiei de restituire cuvenită contractual;
- recunoaşterea pârâtei impunea aplicarea art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, cu consecinţa constatării introducerii acţiunii înlăuntrul termenului general de prescripţie de trei ani.
Recursul este fondat pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu încălcarea s-au aplicarea greşită a legii.
Potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, constituie cauză de întrerupere a cursului prescripţiei.
În speţă, instanţele aplicând dispoziţiile privitoare la prescripţia dreptului material la acţiune nu au acordat semnificaţia juridică cuvenită recunoaşterii debitului recunoaştere făcută în mod neîndoielnic de către pârâta intimată la data de 20 noiembrie 2001, ca act întrerupător al cursului prescripţiei, pronunţând sub acest aspect o hotărâre lipsită de temei legal.
Astfel, prin adresa nr. 265 din 20 noiembrie 2001, pârâta intimată, recunoscând debitul de 590.000.000 lei reprezentând fonduri de restructurare nerestituite solicită o modificare a termenelor de plată convenite iniţial.
Prin urmare, la data de 20 noiembrie 2001, a operat o întrerupere a cursului prescripţiei, începând să curgă un nou termen de prescripţie, de trei ani, care la data introducerii acţiunii de către reclamantă, 22 iulie 2003 nu era împlinit.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, pentru rejudecare, în ce priveşte sumele scadente la 31 decembrie 1998 şi 31 decembrie 1999 şi penalităţile aferente, sume în legătură cu care termenul de prescripţie nu s-a împlinit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 214 din 21 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ. Casează Decizia atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3253/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3257/2005. Comercial → |
|---|
