ICCJ. Decizia nr. 3251/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3251/2005
Dosar nr. 10076/2004
Şedinţa publică din 31 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă înregistrată la data de 6 februarie 2003 la Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta Fundaţia A.I.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Buzău, obligarea acesteia să-i plătească contravaloarea investiţiei realizate în spaţiul situat în satul Aldeni, jud. Buzău, ce a funcţionat cu destinaţie de cămin de bătrâni şi totodată să se dispună instituirea unui drept de retenţie în favoarea sa până la achitarea integrală a despăgubirilor de către pârâtă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în calitate de locatar, a închiriat de la pârâtă spaţiul construit de 208 mp. şi anexe gospodăreşti cu terenul aferent, în noiembrie 1999, în vederea amenajării unui cămin de bătrâni, la data preluării spaţiului, acesta prezentând grave deficienţe ce făceau impracticabilă locaţiunea, conform destinaţiei date, astfel că au fost executate lucrări de construcţii, reparaţii, sanitare, electrice, în sumă de 1.627.746.724 lei sumă ce solicită să-i fie restituită, indexată conform indicelui de inflaţie la data executării.
Pe parcursul procesului, reclamanta şi-a precizat câtimea pretenţiilor, arătând că solicită suma de 3.259.700.000 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor realizate la imobil.
Prin sentinţa nr. 272 pronunţată la data de 17 martie 2003, Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite în parte acţiunea reclamantei şi obligă pârâta să-i plătească suma de 1.692.000.000 lei cu titlu de despăgubiri şi 51.385.000 lei cheltuieli de judecată. Totodată instanţa dispune instituirea unui drept de retenţie în favoarea reclamantei până la achitarea integrală a despăgubirii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în considerentele sentinţei că între părţi s-a încheiat contractul de închiriere nr. 2968 din 24 noiembrie 1999 prin care pârâta, în calitate de proprietar închiria reclamantei spaţiul situat în sat Aldeni, în vederea amenajării unui cămin de bătrâni. Că, pentru folosirea spaţiului conform destinaţiei propuse, reclamanta a executat o serie de lucrări de reparaţii, îmbunătăţiri şi amenajări de încăperi dotate cu grupuri sanitare, lucrări evaluate de expertul A.I., desemnat în cauză, la suma de 1.692.000.000 lei.
Mai reţine instanţa că lucrările expertizate au fost executate de reclamantă pe perioada locaţiunii, dar şi după rămânerea definitivă a sentinţei nr. 873 din 2 noiembrie 2001 a Tribunalului Buzău, prin care s-a dispus rezilierea contractului de închiriere şi evacuarea reclamantei din spaţiul proprietatea pârâtei, în condiţiile în care pârâta nu a pus în executare hotărârea de evacuare.
Pe de altă parte, instanţa constată că toate lucrările şi investiţiile executate de reclamantă în spaţiul deţinut, profită pârâtei care au în obiectul de activitate şi asistenţă socială cu cazare, aşa încât în virtutea principiului îmbogăţirii fără just temei, pârâta datorează reclamantei contravaloarea acestor lucrări.
Împotriva acestei sentinţe atât reclamanta, cât şi pârâta, au declarat apel, invocând motive de netemeinicie şi nelegalitate.
Reclamanta a criticat sentinţa fondului sub aspectul respingerii obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză întocmit de expertul A.I., care semnalau grave deficienţe în stabilirea valorii lucrărilor, solicitând administrarea unei noi expertize în construcţii.
Pârâta critică sentinţa sub aspectul situaţiei de fapt reţinute de prima instanţă, în sensul că nu şi-a dat acordul pentru realizarea investiţiilor în spaţiul închiriat, iar în ce privesc lucrările executate după data de 2 noiembrie 2001, când s-a pronunţat hotărârea de evacuare, investiţiile nu mai puteau fi luate în considerare, cu atât mai mult cu cât permanent a încercat punerea în executare a sentinţei de evacuare.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 572 din data de 5 august 2004, respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă şi admiţând apelul pârâtei, schimbă în parte sentinţa fondului în sensul că admite în parte acţiunea şi obligă pârâta la plata sumei de 650.000.000 lei despăgubiri şi 28.835.000 lei cheltuieli de judecată la fond.
Instanţa de control judiciar a reţinut în considerentele deciziei, referitor la apelul reclamantei că în mod corect prima instanţă a respins obiecţiunile formulate la raportul de expertiză întocmit de expertul A.I., deoarece criticile nu aveau corespondent în conţinutul raportului, iar raportul extrajudiciar invocat de reclamantă în susţinerea obiecţiunilor nu putea fi avut în vedere fiind întocmit chiar de preşedintele fundaţiei, reclamanta în cauză.
Referitor la cererea de suplimentare a probelor cu un nou raport de expertiză, instanţa a apreciat că nu se impune, la dosar existând suficiente probe pentru soluţionarea corectă a litigiului.
Cu privire la apelul pârâtei, instanţa a constatat întemeiate criticile formulate, în sensul că pârâta a încercat la 19 aprilie 2002 punerea în executare a sentinţei de evacuare, demers la care reclamanta s-a opus, astfel că acordarea despăgubirii pentru lucrările efectuate după data pronunţării hotărârii judecătoreşti de evacuare, nu se justifică.
În contra acestei decizii, reclamanta a declarat, în termen legal, recurs, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea criticilor formulate, recurenta susţine următoarele:
- În mod nelegal instanţa de apel a respins cererea privind efectuarea unei noi expertize în construcţii care să răspundă obiecţiunilor formulate la expertiza întocmită de arh. A.I.;
- Expertiza extrajudiciară întocmită la cererea reprezentantului fundaţiei de către o firmă de specialitate putea constitui un reper în evaluarea expertizei A., şi încuviinţarea unei noi expertize;
- Instanţa a ignorat profilul de activitate al fundaţiei care are în întreţinere 42 de cazuri sociale de bătrâni cu probleme grave de sănătate, pentru întreţinerea cărora în condiţii corespunzătoare erau necesare şi lucrările efectuate după data de 2 noiembrie 2001 cu atât mai mult cu cât D.S.P. Buzău prin adresa nr. 1490 din 8 aprilie 2003 a impus realizarea acestor lucrări pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea deciziei curţii de apel care în mod corect a reţinut că lucrările efectuate la imobil după data de 2 noiembrie 2001 de către reclamantă au fost făcute cu rea credinţă şi pe proprie răspundere.
Recursul este fondat.
1. Trebuie precizat, mai întâi, că potrivit celor consimţite de părţi prin art. 1 din contractul încheiat la 24 noiembrie 1999, închirierea spaţiului de către locatar s-a făcut în vederea amenajării unui cămin de bătrâni.
Pe de altă parte, pârâta intimată, pe tot parcursul procesului a declarat că va folosi în continuare spaţiul, proprietatea sa, conform destinaţiei date, de cămin de bătrâni, având în obiectul de activitate şi servicii de asistenţă socială cu cazare.
2. Pornind de la aceste premize indubitabile ale cauzei, instanţa de apel, dat fiind caracterul esenţialmente devolutiv al apelului, trebuia să stabilească în ce măsură lucrările efectuate după data de 2 noiembrie 2001, au fost utile şi necesare funcţionării spaţiului conform destinaţiei acceptate de ambele părţi, şi de care va beneficia în continuare pârâta.
Prin urmare se impunea încuviinţarea unei noi expertize tehnice pentru lămurirea acestor aspecte esenţiale în soluţionarea corectă a pricinii, aspecte care nu au fost avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză A.
3. Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii.
Or, instanţa de apel, respinge proba cu o nouă expertiză solicitată de recurentă, nemotivat, aserţiunea utilizată de instanţă, în sensul că sunt suficiente probe pentru formarea convingerii sale, reprezintă o simplă afirmaţie, în măsura în care nu este susţinută de o dezvoltare a argumentelor care au impus această concluzie.
4. Admiţând acţiunea în parte şi obligând pârâta la contravaloarea lucrărilor executate până la data de 2 noiembrie 2001, urmare aplicării principiului îmbogăţirii fără just temei, instanţa de apel nu motivează de ce pentru lucrările efectuate după această dată principiul devine inaplicabil, hotărârea fiind sub acest aspect lipsită de temei legal.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul şi va casa Decizia atacată cu trimiterea cauzei la aceiaşi instanţă de apel pentru rejudecare, urmând a dispune o nouă expertiză tehnică în construcţii care să lămurească toate aspectele hotărâtoare dezlegării corecte a pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta F.A.I.C. com. Cernăteşti împotriva deciziei nr. 572 din 9 august 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza la aceiaşi instanţă pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3248/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3252/2005. Comercial → |
|---|
