ICCJ. Decizia nr. 3258/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3258/2005
Dosar nr. 448/2005
Şedinţa de la 31 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea introductivă de instanţă, înregistrată la data de 17 decembrie 2004 la Tribunalul Arad, reclamanta SC R. SRL Arad a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC R.D.S. SA să se constate rezoluţiunea contractului nr. 96959 din 6 septembrie 2001 încheiat cu pârâta cu consecinţa exonerării sale de plata contravalorii serviciilor de internet contractate.
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că pârâta s-a obligat prin contractul nr. 96959 din 6 septembrie 2001 să-i furnizeze în sistem dial-up accesul la internet pe o perioadă de 12 luni, ca la scurt timp după semnarea contractului a constatat că serviciile furnizate nu se înscriu în parametrii tehnici conveniţi astfel că nu a achitat factura emisă de pârâtă, iar ulterior a constatat că pârâta a întrerupt furnizarea serviciului. Totodată reclamanta invocă ca motiv de nulitate caracterul abuziv al clauzelor contractului referitoare la penalităţi şi la reziliere.
Prin Încheierea nr. 715 din 24 februarie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus strămutarea cauzei de la Tribunalul Arad la Tribunalul Dolj.
Tribunalul Dolj, astfel investit, prin sentinţa civilă 929 din data de 18 iunie 2004, respinge acţiunea reclamantei reţinând că reclamanta în calitate de beneficiară a serviciilor contractate a solicitat constatarea rezoluţiunii după o perioadă de doi ani de la încheierea contractului, în condiţiile în care nu a executat sau nu este gata să execute contractul, iar pe de altă parte nu a respectat dispoziţiile art. 6.2 din contract, potrivit cărora beneficiarul putea denunţa unilateral contractul prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, cu cel puţin 30 de zile înainte de data de la care doreşte să-şi înceteze efectele.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel invocând motive de netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul concluziei reţinute de instanţă pe situaţii de fapt respectiv nefurnizarea serviciilor de acces la internet. S-a mai invocat de reclamantă şi caracterul abuziv al clauzei penale şi celei privind rezilierea contractului, stipulate numai în favoarea pârâtei.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 421 din 1 noiembrie 2004, admite apelul declarat de reclamantă, schimbă sentinţa fondului în sensul că admite în parte acţiunea, constată nule absolut clauzele prevăzute la art. 3.6 şi art. 6.3 din contract şi respinge cererea de rezoluţiune.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de Control judiciar a reţinut că sancţiunea neexecutării culpabile a contractelor sinalagmatice cu executare succesivă este rezilierea şi nu rezoluţiunea, sancţiune care în speţă nu mai poate opera, în condiţiile în care contractul a încetat, la data de 6 septembrie 2002, prin ajungerea la termen.
Referitor la clauzele din contract stipulate în art. 6.3 şi 3.6 privind rezilierea şi perceperea de penalităţi de întârziere de 1 % pentru neefectuarea plăţii la termen, instanţa a constatat caracterul lor abuziv, fiind prevăzute numai în favoarea pârâtei, astfel încât creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul reclamantei care este consumator în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.
În contra acestei decizii, pârâta SC R.D.S. SA a declarat recurs, în termen legal, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, solicitând admiterea recursului modificarea deciziei în sensul respingerii apelului şi menţinerii hotărârii primei instanţe.
În argumentarea criticilor formulate, recurenta a susţinut următoarele:
1. Lipsa calităţii procesuale active a reclamantei întrucât în temeiul Legii nr. 193/2000 modificate prin Legea nr. 65/2002 titularul dreptului de a invoca caracterul abuziv al clauzelor unui contract este numai persoana fizică – consumator, persoana juridică neputând avea legitimare procesual activă în sensul art. 2 alin. (1) din legea evocată.
2. Cele două clauze nu sunt abuzive deoarece conform celor stipulate prin contract ambele părţi au la dispoziţie posibilitatea denunţării unilaterale a contractului, iar reclamanta, beneficiara serviciilor contractate, a cunoscut de la început condiţiile.
Intimata – reclamantă a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de control judiciar ca legală şi temeinică în raport de dispoziţiile Legii nr. 193/2000 modificată.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 modificată prin Legea nr. 65/2002 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, prin consumator se înţelege orice persoană fizică, grupuri de persoane sau orice persoană juridică care beneficiază în temeiul unui contract încheiat cu un comerciant de produsele sau serviciile furnizate de acesta.
Prin urmare reclamanta intimată are calitate procesual activă să-şi valorifice drepturile conferite de dispoziţiile legii evocate potrivit art. 14 din aceiaşi lege, astfel că motivul de recurs apare nefondat.
2. Calificând clauzele prevăzute în contract la art. 3.6 şi art. 6.3 referitoare la dreptul comerciantului furnizor de servicii de a percepe penalităţi de întârziere de 1 % pe zi, în cazul neplăţii la termen a tarifelor şi dreptul aceluiaşi comerciant de a rezilia contractul, fără punere în întârziere sau orice altă modalitate prealabilă, ca fiind abuzive, instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 modificată.
Fiind prevăzute numai în favoarea comerciantului, în speţă pârâta recurenta, clauzele creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Din evaluarea globală a contractului nr. 96959 încheiat de părţi, rezultă că aceste a fost prestabilit unilateral de comerciant, fiind un contract standard, astfel că îi revenea comerciantului obligaţia potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000 modificată prin Legea nr. 65/2002 să facă dovada negocierii directe a celor două clauze standard, dovadă pe care nu a făcut-o, pentru a înlătura incidenţa art. 4 alin. (1) din textul mai sus evocat.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC R.D.S. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 421 din 1 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 31 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3257/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3260/2005. Comercial → |
|---|
