ICCJ. Decizia nr. 3260/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3260/2005
Dosar nr. 452/2005
Şedinţa de la 31 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1543 din 24 februarie 2004, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC E. SA împotriva pârâtei SC R.E.L. SRL Bucureşti reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză, invocată de reclamantă pentru că nu s-a făcut dovada încasării respectiv majorării patrimoniilor părţilor cu suma de 588.058.464 lei atâta timp cât nu se regăseşte în evidenţele sale contabile.
A mai reţinut că dreptul de folosinţă pentru 709,53 mp., profită pârâtei şi este opozabil reclamantei, prin excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractului datorită legăturii de conexitate cu dreptul de proprietate asupra activului transmis prin contractul de vânzare – cumpărare încheiat cu SC W. SRL Constanţa.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia nr. 346 din 29 noiembrie 2004, a menţinut soluţia instanţei de fond respingând apelul declarat de reclamantă.
Pronunţându-se astfel, instanţa de apel a reţinut că obligaţia stabilită în sarcina pârâtei nu-şi poate avea izvorul într-o îmbogăţire fără just temei cât timp pârâta a preluat contractul de închiriere pe care reclamanta l-a avut încheiat cu cumpărătorul iniţial. Faptul că reclamanta a refuzat încasarea sumelor plătite de pârâtă cu titlu de chirie, nu o îndreptăţeşte să solicite plata sumei de 588.058.464 lei printr-o acţiune cu caracter subsidiar ci are la îndemână o altă cale în justiţie.
Nemulţumită de această decizie, reclamanta a declarat recurs arătând că este nelegală deoarece îmbogăţirea fără justă cauză este un principiu consacrat atât în literatura de specialitate cât şi în practica judiciară şi nu există nici o normă legală care să susţină gratuitatea folosinţei unui imobil de către o persoană, alta decât proprietarul, în lipsa acordului expres al acestuia.
Totodată susţine că nu există un alt temei de drept pentru a deţine restituirea valorii cu care patrimoniul său a fost diminuat pentru că în lipsa unui contract cu privire la imobilul în discuţie nu poate să-şi întemeieze acţiunea pe răspunderea contractuală, lipsa unei fapte ilicite nu justifică temeiul răspunderii delictuale , iar în cauză nu sunt îndeplinite nici condiţiile plăţii lucrului nedatorat prevăzute de dispoziţiile art. 992 C. civ.
Criticile formulate vizează dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul declarat de reclamantă este fondat.
Este de necontestat că reclamanta are în proprietate suprafaţa de 709,53 mp. teren, aferent braseriei V.M. din Eforie Nord, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO8 nr. 0749 emis de A.N.T. la data de 6 mai 1995.
De asemeni, pârâta nu contestă că foloseşte acest teren din luna mai 1995 şi că sumele de bani trimise prin ordin de plată reclamantei pentru folosinţa terenului respectiv i-au fost restituite.
Refuzul reclamantei de a primi sumele trimise de pârâtă este motivat pe lipsa unui contract de închiriere pentru acest teren dar şi pe cuantumul redus al sumelor respective, care nu are la bază tarifele practicate în acea zonă.
În acest context, reclamantul titularul dreptului subiectiv, proprietarul terenului, a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtei care foloseşte terenul, cerere întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză.
Acţiunea este corect întemeiată pentru că îndeplineşte toate condiţiile cerute şi anume mărirea patrimoniului pârâtei prin neplata folosinţei terenului către reclamantă, micşorarea patrimoniului reclamantei, ca urmare a neîncasării sumelor cuvenite, în calitate de proprietar al terenului şi existenţa unei legături de cauzalitate între pârâtă, atât sporirea cât şi micşorarea patrimoniului având cauză unică.
De asemeni, nu s-a făcut dovada că ar exista un temei legitim pentru mărirea patrimoniului pârâtei în detrimentul reclamantei şi nici că reclamanta nu dispune de o altă acţiune pentru a pretinde despăgubirea ce i se cuvine.
Totodată trebuie reţinut că nimeni nu se poate îmbogăţi în detrimentul altcuiva şi dacă totuşi această îmbogăţire a condus la însărăcirea altei persoane, este injustă şi dă naştere unei obligaţiuni de restituire.
Instanţa de fond şi instanţa de apel au apreciat în mod greşit că nu sunt îndeplinite condiţiile acţiunii întemeiate pe îmbogăţire fără justă cauză şi că reclamanta are posibilitatea să aleagă o altă cale în justiţie pentru a pretinde contravaloarea lipsei de folosinţă.
Reţinând astfel, instanţele au pronunţat hotărâri, cu încălcarea legii, motiv pentru care, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Constanţa.
Rejudecând cauza, instanţa de apel urmează ca la stabilirea cuantumului sumei datorate de pârâtă, reclamantei să se ţine seama de criteriile folosite în asemenea cazuri pentru folosinţa terenului, dar şi că diligenţa de restituire a pârâtului să nu depăşească îmbogăţirea lui efectivă, dar nici valoarea cu care a fost micşorat patrimoniul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC E. SA Eforie Nord împotriva deciziei civile nr. 346/ Com din 29 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ. Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 31 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3258/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3262/2005. Comercial → |
|---|
