ICCJ. Decizia nr. 3282/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3282/2005
Dosar nr. 711/2002
Şedinţa publică din 1 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC U.M. SA Ploieşti, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, în contradictoriu cu SC R. SA Timişoara, să oblige pârâta la plata sumei de 152.483,43 dolari S.U.A. penalităţi, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1284/ PI din 15 septembrie 1999, Tribunalul Timiş a admis acţiunea astfel cum a fost formulată, cu 235.966.965 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că în baza contractului încheiat între SC R. SA şi K.F. Germania, între reclamantă şi pârâtă s-au încheiat actele adiţionale, în baza cărora reclamanta a livrat construcţia metalică pentru două maşini de lucru în depozitul pârâtei pentru a fi exportate la o firmă din China.
Au fost întocmite facturi în valoare de 695.832,80 dolari S.U.A., din care s-a achitat suma de 543.349,37 dolari S.U.A., rămânând neachitată suma de 152.483,43 dolari S.U.A., iar penalităţile se datorează având în vedere înţelegerea părţilor.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 316 din 6 aprilie 2000, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei mai sus menţionate.
Prin Decizia nr. 3319 din 30 mai 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC R. SA Timişoara, împotriva deciziei curţii de apel.
La data de 20 august 2001, SC R. SA Timişoara a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 316 din 16 aprilie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi, prin Decizia nr. 843 din 1 noiembrie 2001, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ a respins-o, ca neîntemeiată.
În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că prevederea cuprinsă în art. 322 C. proc. civ., este de strictă interpretare şi, prin urmare, simplul fapt că partea a descoperit anumite înscrisuri probatorii nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire, dacă nu se face dovada unei împrejurări de forţă majoră care s-o fi împiedicat să şi le procure în timpul procesului sau dacă nu se face dovada faptului că înscrisul a fost reţinut de adversar, ori, în speţă, revizuienta nu a făcut dovada existenţei vreuneia din aceste împrejurări pentru ca cererea să fie admisibilă.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs revizuienta SC R. SA Timişoara, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi, pe fond, admiterea cererii de revizuire.
Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ., susţine că greşit instanţa a apreciat că nu a făcut dovada faptului că înscrisurile descoperite au fost reţinute de adversar, având în vedere că aceste înscrisuri au fost reţinute deliberat şi cu rea credinţă de reclamanta, care în calitate de parteneră de contract avea obligaţia să transmită şi pârâtei respectiva corespondenţă întreţinută direct de partenerul extern.
În baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată că este eronată şi reţinerea instanţei potrivit căreia nu a făcut dovada clară a unei împrejurări de forţă majoră, pentru că chiar dacă nu a făcut o astfel de dovadă, în schimb a făcut dovada strict cerută de textul pct. 5 din art. 322 C. proc. civ., în sensul că a dovedit faptul că partenerul german netransmiţând înscrisurile pentru a fi utilizate în prima instanţă sau în apel s-a creat o împrejurare mai presus de voinţa sa.
În aceeaşi ordine de idei, susţine, de asemenea, că SC R. SA nu avea autoritatea de a dispune partenerului extern de contract să-i transmită eventualele documente din arhivă, cât timp nu era sigură că K.P. deţine înscrisurile în cauză, iar firma K.P. a răspuns solicitării sale, doar după ce a încunoştinţat-o că urmare procesului SC R. SA trebuie să achite către SC U.M. SA inclusiv contravaloarea vopselelor pe care aceasta din urmă le-a primit de la K.P., sumă necuvenită.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:
Referitor la primul motiv de recurs, se constată că nu este fondat, întrucât, într-adevăr, în mod corect instanţa de apel a considerat că dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., sunt de strictă interpretare, acestea condiţionând expres admiterea cererii de revizuire de descoperirea unor înscrisuri doveditoare, care nu au putut fi prezentate mai înainte de darea hotărârii deoarece au fost reţinute de partea potrivnică sau nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, asimilabilă forţei majore.
În speţă, din actele dosarului nu rezultă că pârâta s-a aflat în una dintre cele două împrejurări, nedovedindu-se nici reţinerea înscrisurilor de către partea adversă şi nici imposibilitatea de neînlăturat a procurării înscrisurilor invocate, de la partenerul german, în timp util, pe parcursul desfăşurării procesului, aşa încât nu se poate reţine că pârâta revizuientă s-a aflat într-o împrejurare mai presus de voinţa sa, astfel cum susţine.
În consecinţă, neexistând nici un motiv de recurs întemeiat, care în condiţiile art. 304 C. proc. civ., să conducă la desfiinţarea hotărârii pronunţate de instanţa de apel, aceasta va fi menţinută, ca fiind legală şi se va respinge recursul declarat în cauză de revizuientă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de revizuienta SC R. SA Timişoara, împotriva deciziei nr. 843 din 1 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3264/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3284/2005. Comercial → |
|---|
