ICCJ. Decizia nr. 3266/2005. Comercial

Prin cererea introductivă de instanță, înregistrată la data de 10 iunie 2003 la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, reclamanta A.P.A.P.S., actualmente A.V.A.S. - A.V.A.S., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B.G., obligarea acestuia la efectuarea investițiilor în valoare de 600.000.000 lei asumate conform clauzei 8.9 alin. (7) din contractul de vânzare - cumpărare acțiuni nr. 4 încheiat între părți la data de 20 ianuarie 2000, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 180.000.000 lei, reprezentând penalități calculate potrivit clauzei înscrise la art. 8.9 alin. (8) din același contract.

Prin sentința civilă nr. 15.094 pronunțată la data de 26 noiembrie 2003, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, admite excepția de necompetență teritorială invocată de pârât prin întâmpinare se declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș - Severin, în raza căreia pârâtul își are domiciliul.

Tribunalul Caraș - Severin, astfel investit, prin sentința civilă nr. 1500 din data de 6 mai 2004, admite în parte acțiunea formulată de reclamantă și obligă pârâtul să efectueze investițiile asumate conform contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. 4 din 20 ianuarie 2000, în valoare de 600.000.000 lei.

Totodată, instanța obligă pârâtul și la plata sumei de 8.214.135 lei către reclamantă, reprezentând penalități de întârziere.

Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut din examinarea probelor cu înscrisuri administrate ca prin contractul de vânzare - cumpărare acțiuni nr. 4 din 20 ianuarie 2000 pârâtul a achiziționat pachetul de acțiuni reprezentând 100 % din capitalul social al SC T. SA, obligându-se conform clauzei 8.9 alin. (7) din contract să efectueze în societate pe o perioadă de un an, începând cu data de 20 ianuarie 2000 o investiție în sumă de 600.000.000 lei pentru realizarea măsurilor cuprinse în programul de conformare evidențiate în anexa 3 la contract. Că pârâtul și-a îndeplinit în parte obligația în sensul că a efectuat o investiție în sumă de 287.318.300 lei la data de 28 iunie 2001, urmând a fi obligat la îndeplinirea în integralitate a investiției asumate și la plata penalităților de întârziere conform celor stipulate în clauza 8.9 pct. 8 din contract.

împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți, pentru motive de netemeinicie și nelegalitate.

Reclamanta critică hotărârea sub aspectul încălcării clauzei privitoare la penalități înscrise în art. 8.9 alin. (8) din contract astfel cum a fost modificată prin actul adițional la contract încheiat la data de 19 iunie 2001, potrivit căruia se modifică valoarea penalităților din 0,3 % în 30 % din suma rămasă neinvestită la sfârșitul fiecărui an și cumulat.

Astfel, susține reclamanta, în raport de procentul de 30 % din suma neinvestită, penalitățile datorate sunt de 180.000.000 lei.

Pârâtul, în motivarea apelului său, susține că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, concluzia corectă fiind aceea că investiția la care s-a obligat a fost efectuată în integralitate, fapt confirmat de Inspectoratul de Protecție a mediului și de autorizațiile de mediu obținute la data de 28 august 2001.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 287 pronunțată la data de 4 octombrie 2004, admite apelul declarat de pârât împotriva sentinței fondului pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acțiunea introductivă a reclamantei ca nefondată.

în considerentele deciziei, instanța de apel reține că pârâtul a realizat obligația prevăzută în clauza 8.9.7 din contractul de vânzare - cumpărare acțiuni nr. 4 din 20 ianuarie 2000, astfel cum atestă procesul verbal încheiat la data de 5 iunie 2001 de I.P.M. Reșița.

Referitor la penalitățile de întârziere solicitate, curtea de apel constată că potrivit dispozițiilor art. 1069 alin. II teza finală C. civ., creditorul nu poate obține deodată atât penalitățile cât și obiectul principal ale cererii, iar pe de altă parte părțile în contract au prevăzut plata de penalități numai în situația neexecutării obligației, nu și în cazul întârzierii în efectuarea acesteia. Pe cale de consecință, instanța constată că apelul reclamantei apare, ca nefondat, considerând că nu se impune reiterarea motivării asupra apelului formulat de aceasta.

în contra acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, în termen legal, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., solicitând modificarea în totalitate a deciziei curții de apel, admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței fondului în sensul admiterii acțiunii introductive astfel cum a fost formulată.

în dezvoltarea motivelor de critică invocate, recurenta susține următoarele:

1. Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 969 C. civ. și ale legii speciale respectiv O.G. nr. 25/2002 care reglementează modul de urmărire a executării obligațiilor asumate de cumpărători pe perioada derulării contractelor, concluzia privind realizarea investiției de mediu, contravine exigențelor stabilite prin contract și prin actul normativ invocat.

2. O parte din măsurile de mediu stabilite prin programul de conformare și constatate ca realizate de I.P.M. Reșița, au fost efectuate din sursele proprii ale societății și nu din sursele cumpărătorului intimatul B.G.;

3. Penalitatea datorată de cumpărător, potrivit clauzelor contractului, se stabilește la suma rămasă neinvestită la sfârșitul perioadei investiționale, concluzia instanței de apel fiind greșită și sub acest aspect.

Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate și având în vedere și dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este fondat pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Instanța de apel a fost investită cu soluționarea a două apeluri, declarate de către reclamanta A.V.A.S. și respectiv pârâtul B.G. împotriva hotărârii fondului.

Or, așa cum rezultă, fără dubiu, din dispozitivul deciziei civile nr. 287 din data de 4 octombrie 2004, instanța se pronunță numai pe apelul declarat de pârât.

Pe de altă parte, considerentele deciziei cuprind o referire sumară la apelul reclamantei, pe care instanța îl constată nefondat, ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii, care în mod evident nu cuprinde considerentele de fapt și de drept care au condus-o la concluzia enunțată.

Prin urmare, s-a constatat că hotărârea este nelegală pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., a admis recursul și a casat decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, Curtea de Apel Timișoara.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3266/2005. Comercial