ICCJ. Decizia nr. 3301/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 2068 din 3 martie 2004, Judecătoria Brașov, a respins plângerea formulată de petenta SC A. SA Brașov, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, întocmit la data de 29 august 2003 de C.A.R. Brașov, pe care l-a menținut.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în speță, stabilirea concentrației poluanților din procesul verbal atacat s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 107/2002 și art. 59 din H.G. nr. 1591/2002.
Prin decizia nr. 230/ Ap din 24 noiembrie 2004, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a respins apelul declarat de petentă împotriva sentinței judecătoriei, ca nefondat.
în motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că din procesul verbal atacat rezultă că penalitățile au fost stabilite în baza art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 742/2000 pentru depășirea concentrațiilor maxime admise ale poluanților din apele uzate și, de asemenea, că reclamanta nu a produs probe împotriva concluziilor menționate în raportul de preluare a apelor uzate și în buletinele de analiză, astfel încât până la proba contrară aceste concluzii validează sancțiunea aplicată prin respectivul proces verbal.
împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta SC C.B. SA, sucursala Brașov (fostă SC A. SA Brașov), întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârilor pronunțate de instanța de apel și instanța de fond, în sensul admiterii plângerii sale și anulării procesului verbal de constatare din 29 august 2004, prin care s-au stabilit în sarcina sa penalități în sumă de 404.879.200 lei.
Recurenta susține astfel, în esență, că în mod greșit instanțele au reținut că pentru aplicarea penalităților nu era necesară înscrierea în contractul abonament a categoriilor de poluanți specifici, concentrația maximă admisibilă a poluanților din apele uzate evacuate, numărul de intervale de măsurători și modalitatea de recoltare a probelor, deoarece art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 472/2000, textul de lege în baza căruia s-au aplicat penalitățile se referă expres la depășirea concentrațiilor maxime admise înscrise în contractele de furnizare a serviciilor și în lipsa înscrierii, lipsește baza de raportare, față de care se poate stabili dacă au fost depășite sau nu concentrațiile maxime prevăzute de lege și, deci, penalitățile aplicate nu au o bază legală, nefiind îndeplinite condițiile cerute de lege.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 472/2000, concentrațiile maxime admise ale poluanților se înscriu în autorizațiile de gospodărire a apelor eliberate utilizatorilor de apă, iar pentru depășirea concentrațiilor maxime admise ale poluanților din apele evacuate înscrise în contractele de furnizare de servicii, utilizatorii de apă sunt penalizați în cuantumul prevăzut la anexa nr. 2 din H.G. nr. 472/2000, astfel cum prevede art. 4 alin. (1) din actul normativ.
în scopul punerii în aplicare a acestor dispoziții legale, între părțile aflate în litigiu s-a încheiat contractul din 7 februarie 1995, în care la art. 5 alin. (8) s-a stipulat că beneficiarul serviciilor de canalizare are obligația să respecte condițiile de calitate prevăzute de normativele în vigoare și cele stabilite prin autorizația de racordare la rețeaua de canalizare eliberată de R.A., pentru apa uzată evacuată în canal. S-a stabilit, totodată, și că în cazul depășirii limitelor admise de substanțe poluante se vor aplica penalitățile prevăzute de actele normative în vigoare.
Ca atare, contractul fiind legea părților, în conformitate cu prevederile art. 969 C. civ., reclamanta avea obligația să respecte clauzele contractuale și implicit să suporte, în caz de nerespectare a obligațiilor, penalitățile prevăzute în actele normative aplicabile în materie, respectiv normativele în vigoare, H.G. nr. 472/2000 și N.T.P.A. 002/2002, conținutul lor fiind determinabil potrivit dispozițiilor legale menționate.
Din examinarea conținutului procesului verbal atacat se constată că penalitățile au fost stabilite în temeiul art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 472/2000, potrivit anexei din 29 august 2003, în sumă de 404.879.200 lei, cuantumul lor nu a fost contestat și nici nu s-a cerut și administrat vreo probă care să contrazică în vreun fel concluziile și rezultatele rapoartelor de analiză, depuse la dosar.
în consecință, s-a reținut că în mod greșit recurenta susține că penalitățile aplicate nu au o bază legală și că nu au fost îndeplinite cerințele prevăzute de lege și, drept urmare, întrucât în recursul pe care l-a declarat nu a existat nici o critică întemeiată în condițiile art. 304 C. proc. civ., care să conducă la desființarea hotărârii curții de apel, aceasta a fost menținută și s-a respins recursul reclamantei, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3265/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3291/2005. Comercial → |
|---|
