ICCJ. Decizia nr. 3312/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 117 din 12 martie 2001, Tribunalul Vaslui a admis în parte acțiunea civilă formulată de SC A.L.D.P.B. SA Bacău, în contradictoriu cu pârâta SC L.D.P. SA Vaslui, secția Huși, pe care a obligat-o la plata sumei de 655.243.778 lei, cu titlu de preț, către reclamantă.
A respins ca nefondat capătul de cerere privitor la daune, rezultând din reactualizarea debitului conform indicelui de inflație și, în baza art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privitor la instituirea sechestrului asigurător, obligând-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 23.024.933 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în baza unei comenzi reclamanta a livrat pârâtei marfa solicitată, iar pentru încasarea contravalorii acesteia a emis mai multe facturi, pe care pârâta le-a decontat parțial, înregistrând plăți restante, la data pronunțării acțiunii, în valoare de 666.496.667 lei și pentru că, la data de 9 februarie 2001, părțile au convenit compensarea sumei de 11.252.889 lei, valoarea debitului însumează 655.243.778 lei; pretențiile privind daunele rezultate din reactualizarea debitului în valoare de 813.168.854 lei, valoare la care reclamanta și-a majorat pretențiile, le-a apreciat a fi nefondate.
Prin decizia comercială nr. 317/ A din 2 iulie 2001, Curtea de Apel Iași, a admis apelul introdus de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a schimbat-o în parte.
A obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 813.168.854 lei, reprezentând reactualizarea debitului cu indicele de inflație.
A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate și a obligat-o pe intimată să-i plătească apelantei 11.512.467 lei cheltuieli de judecată în apel.
în pronunțarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că potrivit art. 970 și 981 C. civ., într-un contract clauzele obișnuite se subînțeleg, și că nu se poate ignora producerea unei pagube prin neplata prețului corespunzător ratei inflației, astfel că aceasta nu trebuie expres prevăzută în contract.
Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 384 din 28 ianuarie 2003, a respins recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei curții de apel, ca nefondat.
în motivarea acestei soluții, instanța supremă a reținut că neplata prețului de către pârâtă a creat reclamantei un prejudiciu real corespunzător atât prețului, cât și ratei inflației și o clauză în acest sens nu trebuie prevăzută expres în contract, ea subînțelegându-se.
împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție, secția comercială pârâta, recurentă SC L.D.P. SA Vaslui a formulat contestație în anulare, întemeindu-se pe dispozițiile art. 318 și art. 320 C. proc. civ. și solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei nr. 384 din 28 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, casarea deciziei comerciale nr. 317/ A din 2 iulie 2001 a Curții de Apel Iași și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței civile nr. 117 din 12 martie 2001, pronunțate de Tribunalul Vaslui.
Contestatoarea formulează astfel două motive de anulare, și anume:
1. prin cererea de recurs s-au invocat motive de modificare și casare, dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt, fără a trece la judecarea în fond, la controlul judecătoresc;
2. instanța de recurs a comis greșeli de fapt esențiale, de apreciere și interpretare, a dispozițiilor art. 970 și 1084 C. civ., vătămându-i grav drepturile și interesele legitime, deoarece debitul real de 655.243.778 lei este pretins și acordat nelegal prin reactualizarea după coeficientul de inflație, în sumă de 813.168.854 lei, fără a fi încheiat între părți contract, convenție, clauză penală sau înscris unic, astfel că s-au depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Contestația în anulare nu este fondată.
Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., o hotărâre pronunțată de instanța de recurs poate fi atacată cu contestație și atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.
Din examinarea motivelor de anulare formulate de contestatoare, raportate la hotărârea atacată, se constată că:
1. Nu se confirmă susținerea conform căreia instanța nu ar fi cercetat din eroare vreunul din motivele de casare sau modificare invocate de recurentă.
în această ordine de idei, este de precizat că, instanța se poate pronunța asupra motivelor de recurs, sintetizându-le și nefiind ținută să le abordeze în mod obligatoriu în ordinea în care au fost prezentate de recurentă.
De altfel, în speță, susținerile recurentei au fost întemeiate pe un singur motiv de recurs, formulat în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că în lipsa unei clauze penale contractuale, obligarea la plata unor penalități este lipsită de temei legal.
2. Nu se constată nici săvârșirea vreunei greșeli materiale de către instanța de recurs, care să poată fi încadrată în textul legal mai sus menționat, susținerile contestatoarei cuprinzând doar simple nemulțumiri privind soluția pronunțată în recurs, chestiuni care exced obiectului unei contestații în anulare, în cadrul acesteia instanța neputându-se pronunța referitor la eventualele greșeli de judecată.
în consecință, s-a reținut că pârâta nu a formulat nici un motiv de anulare întemeiat, care să conducă la anularea hotărârii pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, aceasta a fost menținută și s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de recurenta - pârâtă SC L.D.P. SA Vaslui.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3329/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3265/2005. Comercial → |
|---|
