ICCJ. Decizia nr. 3369/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 1775 din 23 martie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a fost anulată ca netimbrată acțiunea formulată de F.P.S. București, în contradictoriu cu pârâta SC V. SA București. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a făcut aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, pentru motivul că reclamanta nu a prezentat dovada plății taxei judiciare de timbru. Sentința nr. 1775 din 23 martie 2000 a fost menținută de Curtea de Apel București, secția comercială, care prin decizia nr. 1590/2000 a respins ca nemotivat în termen apelul declarat de F.P.S. București.
După casarea deciziei nr. 1590/2000, pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială de către Curtea Supremă de Justiție ca urmare a admiterii recursului declarat de reclamanta A.P.A.P.S. București, în rejudecare, Curtea de Apel București a pronunțat decizia nr. 140 din 17 octombrie 2002, prin care a admis apelul A.P.A.P.S., a anulat sentința nr. 1590/2000 și în fond a admis acțiunea reclamantei obligând-o pe pârâta SC V. SA București la plata sumei de 2.336.621.143 lei dividende datorate pe anii 1996 și 1997, precum și la plata daunelor interese moratorii aferente.
Decizia nr. 140 din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel București a fost casată de Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 4023/2003 ca urmare a admiterii recursului declarat de pârâta SC V. SA București, care a invocat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., apreciat de instanța de recurs ca fiind întemeiat, întrucât s-au încălcat dispozițiile art. 100 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., privind citarea părților în fața curții de apel.
în rejudecare, prin decizia comercială nr. 248 din 1 iunie 2004, s-a admis apelul declarat de A.V.A.S. fost A.P.A.P.S., a fost anulată sentința nr. 1775 din 22 martie 2000 și în fond admițându-se acțiunea reclamantei, pârâta a fost obligată la plata sumei de 391.453.167 lei dividende pentru anul 1996, la 564.054.831 lei dividende pentru anul 1997 și la daune interese moratorii în sumă de 786.425.419 lei și respectiv 1.011.405.307 lei aferente dividendelor datorate pe cei doi ani.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reținut că în calitate de acționar, reclamanta are dreptul la dividende în conformitate cu prevederile art. 67 alin. (2), art. 122 alin. (3) și art. 11 lit. a) din Legea nr. 31/1990. De asemenea s-a apreciat că în conformitate cu art. 43 C. com., sunt datorate și daunele interese moratorii solicitate de reclamantă și că în lipsa convenției părților cu privire la data scadenței obligației de plată a dividendelor, acestea devin drepturi de creanță exigibile de la data aprobării distribuirii lor.
împotriva deciziei comerciale nr. 248 din 1 iunie 2004 a declarat recurs, pârâta SC V. SA București, prin care în temeiul art. 304 alin. (10) C. proc. civ., a solicitat modificarea deciziei și sentinței, iar în fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
în argumentarea motivului invocat, recurenta a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra bilanțurilor contabile pe anii 1996 și 1997 de la dosarul primei instanțe pe care se aflau mai multe modificări nesemnate și neștampilate. Aceste bilanțuri a mai susținut recurenta, nu pot constitui temei pentru obligarea sa la plată întrucât este pus la îndoială caracterul cert al creanței A.P.A.P.S. Caracterul incert al debitului a mai susținut recurenta, a fost reținut de Tribunalul București prin sentința nr. 6704/2002, atunci când s-au solicitat dividendele pe anul 1998, sentință care a rămas definitivă.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. Din examinarea argumentelor aduse motivului prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., invocat de recurentă, se constată că recurenta a făcut aprecieri în legătură cu netemeinicia deciziei, pronunțată în apel. în ce privește nepronunțarea instanței asupra bilanțurilor contabile din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța a apreciat corect că acestea au fost aprobate de A.G.A., iar hotărârile respective nu au fost contestate cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990, așa încât au devenit obligatorii și sub aspectul creanței reprezentând dividende care din acest moment a devenit certă, lichidă și exigibilă.
în fine, trimiterea recurentei la o sentință civilă chiar și definitivă nu prezintă nici o relevanță în acest dosar întrucât se referă la anul 1998, care nu a constituit obiect al litigiului de față.
în consecință s-a constatat că nu au fost motive care să ducă la modificarea deciziei pronunțată în apel astfel că, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3391/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3367/2005. Comercial → |
|---|
