ICCJ. Decizia nr. 3325/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3325/2005
Dosar nr. 1136/2002
Şedinţa publică din 2 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2138 din 7 aprilie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, a fost respinsă acţiunea SC E.B.A. SRL Bucureşti prin care solicitase excluderea asociatei R.O. din societate, fiind admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtă în sensul obligării reclamantei la înregistrarea actului adiţional autentificat sub nr. 31354 din 19 iulie 1993 la O.R.C., act prin care pârâta reclamantă se retrăsese din societate.
Cererea pârâtei de a fi obligată reclamanta la daune moratorii şi daune morale a fost respinsă.
Apelul declarat de pârâta reclamantă împotriva acestei sentinţe pe aspectul neacordării daunelor solicitate a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 16/ A din 21 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reţinându-se că apelanta nu a făcut dovada unui prejudiciu cert şi real pentru acordarea daunelor morale, neprobând că i-a fost pusă în pericol cariera profesională.
În ce privesc daunele moratorii, instanţa a reţinut că ele nu pot fi acordate decât în situaţia întârzierii debitorului în executarea unei obligaţii de „a da" nu şi pentru obligaţia de „a face", care atrage daune cominatorii, necerute de apelantă.
Nemulţumită de această decizie pârâta reclamantă R.O. a declarat recurs numai în ceea ce priveşte daunele morale neacordate, solicitând modificarea hotărârilor pronunţate pe acest aspect, invocând motivele de recurs prevăzute în art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta apreciază că motivarea instanţei de apel este laconică pe aspectul respingerii daunelor morale şi în acelaşi timp, făcută cu aplicarea greşită a legii, atunci când apreciază că nu a făcut dovada unui prejudiciu cert şi real în cazul daunelor morale, cerinţe impuse pentru prejudiciul material ce nu formează obiectul litigiului, confuzia instanţei fiind evidentă.
În argumentarea cererii sale pentru acordarea daunelor morale, recurenta face precizări legate de profesia sa, agent de valori mobiliare, şi cerinţele impuse de Legea nr. 52/1994, lege ce impune condiţii stricte profesionale, existând incompatibilităţi între calitatea de administrator al unei societăţi şi această profesie, fiind expusă de reclamantă sancţionării sale fie cu amendă de 50 milioane lei, fie cu suspendarea sau retragerea autorizaţiei, toate implicând pierderea bunului său renume.
De asemenea, recurenta critică Decizia din apel pentru omisiunea de a-i fi analizată critica privind acordarea cheltuielilor de judecată la fond, prea mici în raport de cuantumul real suportat şi de complexitatea şi durata procesului.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În speţă, chiar recurenta recunoaşte că Decizia din apel este motivată pe aspectul ce formează obiectul recursului, dar laconic, neacordarea daunelor morale fiind motivată în doar două fraze.
Este adevărat că prin formularea unei fraze instanţa de apel face referire la realitatea şi certitudinea prejudiciului, ceea ce ar crea confuzia cu daunele materiale, ce nu formează obiectul litigiului, dar în ansamblul său, motivarea pe aspectul daunelor morale este corectă, instanţa reţinând că pârâta nu a dovedit că i-a fost pusă în pericol cariera profesională, prejudiciul pretins fiind doar ipotetic, cuantumul său fiind modificat pe parcursul fazelor procesuale, fără a se justifica această modificare (60.000.000 lei la 11 noiembrie 1997, 150.000.000 lei la 24 septembrie 1999 şi apoi 180.000.000 lei la 6 aprilie 2000).
Nejustificată este şi critica privind greşita aplicare a legii, deoarece recurenta nu precizează ce norme de drept au fost încălcate, invocarea unor criterii stabilite într-o altă speţă de o altă instanţă în evaluarea unui prejudiciu nepatrimonial, neacoperind cerinţele impuse de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte cea de-a treia critică, din încheierea din 14 ianuarie 2002, a instanţei de apel, când apelul a fost dezbătut în fond, nu rezultă că apelanta şi-a mai susţinut şi această critică, iar din actele dosarului, rezultă că pârâta nu a probat decât plata taxei de timbru, nu şi onorariul avocatului la fond, aşa încât instanţa de fond s-a pronunţat în limita probelor pe acest aspect, existente în dosar.
În consecinţă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta R.O. împotriva deciziei nr. 16/ A din 21 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3322/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3328/2005. Comercial → |
|---|
