ICCJ. Decizia nr. 3363/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3363/2005
Dosar nr. 10512/2004
Şedinţa publică din 2 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 6 octombrie 2003, reclamanta SC P. SA, a chemat în judecată O.R.C. al municipiului Bucureşti şi SC F.S. SRL, solicitând ca în baza sentinţei civile ce se va pronunţa să se constate nulitatea de drept a radierii societăţii pârâte.
În susţinerea cererii reclamanta a arătat că are împotriva pârâtei o creanţă recunoscută prin sentinţa civilă nr. 2076 din 5 aprilie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, definitivă şi irevocabilă, că se află în fază de executare silită, deci se află în litigiu cu pârâta, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 314/2001, modificată prin OUG nr. 181/2001 şi prin Legea nr. 428/2002, impunându-se constatarea nulităţii radierii pentru a-şi putea recupera creanţa.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 2657 din 24 februarie 2004, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada existenţei vreunui litigiu pe rolul instanţelor faţă de pârâtă, că nu s-a făcut dovada încuviinţării executării silite, nefiind incidente prevederile art. 4 şi art. 5 alin. (4) din Legea nr. 314/2001, modificată prin OUG nr. 181/2001 şi aprobată prin Legea nr. 428/2002.
Împotriva acestei soluţii reclamanta a promovat apel, criticile vizând faptul că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că executarea silită nu constituie o instituţie diferită de acţiunea civilă ci faza în care se realizează creanţa consfinţită prin titlu executoriu.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia civilă nr. 387 din 16 septembrie 2004, a respins apelul ca nefondat.
În motivarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că din înscrisurile depuse la dosar reiese că şi anterior încuviinţării executării silite s-au efectuat demersuri pentru realizarea creanţei şi deşi apelanta a susţinut că este în derulare nu s-a dovedit că între creditoare şi debitoare există vreun litigiu pe rolul unei instanţe.
Deci, simpla împrejurare că părţile se află în faza procesuală a executării silite şi, că realizarea creanţei se află în impas nu poate conduce la concluzia că se află în litigiu, nefiind îndeplinite condiţiile imperative ale Legii nr. 314/2001, astfel cum a fost modificată.
Cu petiţia înregistrată la data de 15 octombrie 2004, reclamanta a declarat recurs, în termen şi legal timbrat, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel se susţine că executarea silită reprezintă ultima fază a procesului civil şi una din formele de manifestare a acţiunii civile, situaţie în care hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor Legii 314/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 428/2002.
Recursul este nefondat.
Potrivit Legii nr. 428 din 27 iunie 2002 „radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societăţile comerciale cu datorii faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum şi faţă de alţi creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti".
Este adevărată susţinerea recurentei privind faptul că executarea silită reprezintă o fază a procesului civil, dar nu poate fi asimilată litigiului avut în vedere de legiuitor în art. 5 alin. (4) din Legea nr. 314 modificată şi completată prin OUG nr. 181/2001, aprobată prin Legea nr. 428/2002.
Existenţa unui litigiu presupune contradictorialitate pe când executarea silită nu, câtă vreme nu s-a făcut contestaţie la executare.
Ori, din actele dosarului nu rezultă că s-ar fi formulat contestaţie la executare astfel încât părţile să fie în stare de litigiu.
Faţă de cele arătate Înalta Curte, urmează a înlătura criticile formulate de recurentă şi văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 387 din 16 septembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3362/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3368/2005. Comercial → |
|---|
