ICCJ. Decizia nr. 3371/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3371/2005
Dosar nr. 9469/2004
Şedinţa publică din 3 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 11 aprilie 2003, reclamantul M.B., a chemat în judecată pe pârâta SC A.I.E. SRL Bucureşti, pentru a fi obligată la plata sumei de 3.503 dolari S.U.A., reprezentând cota de profit pentru perioada martie 1999-26 august 2000 şi 8.913,73 dolari S.U.A. penalităţi de întârziere aferente perioadei martie 1999-31 octombrie 2002.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că a încheiat cu pârâta în anul 1994 un contract de asociere pentru repararea, modernizarea şi exploatarea spaţiului în suprafaţă de 195 mp. şi teren aferent, situat în Bucureşti, str. Anton Păun, sectorul 3, dar aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a cotei de profit.
Prin sentinţa civilă nr. 15788 din 5 decembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca prescris capătul de cerere privind pretenţiile aferente perioadei martie 1999 - 11 aprilie 2000 şi ca nefondate restul pretenţiilor.
Hotărârea tribunalului a rămas definitivă în baza deciziei nr. 236 din 28 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin care s-a respins ca nefondat apelul reclamantului M.B., prin primarul general.
Cu actul înregistrat la 20 iulie 2004 reclamantul a formulat motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând că potrivit Legii nr. 189/1998, privind finanţele publice locale sumele încasate din concesionarea sau închirierea unor bunuri ale statului constituie venituri ale bugetului şi, în această situaţie, dreptul reclamantului de a le pretinde se prescrie în termen de 5 ani, conform dispoziţiilor OG nr. 61/2002.
Recursul reclamantului este nefondat.
Din actele dosarului rezultă că, în speţă, se valorifică drepturi ce rezultă din executarea unui contract de asociere în participaţiune încheiat de părţile din proces, în anul 1994, ceea ce înseamnă că în mod corect au reţinut instanţele că pretenţiile reclamantului pentru intervalul martie 1999 - august 2000 sunt prescrise conform art. 3 din decretul nr. 167/1958 (încheierea din 26 septembrie 2003, dosarul de fond).
Critica recurentului vizează împrejurarea că, potrivit legii finanţelor publice, astfel de venituri reprezintă venituri publice şi ca atare, termenul în care pot fi valorificate este cel prevăzut în OG 61/2002.
În realitate, deşi prin legea finanţelor publice sumele rezultate din concesionarea sau închirierea bunurilor statului se fac venituri la buget, această împrejurare nu este de natură să caracterizeze pretenţiile reclamantului ca fiind creanţe bugetare, în sensul OG nr. 61/2002 republicată.
Din acest punct de vedere, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală reţinând că în conformitate cu art. 138 din OG 61/2002 dreptul de a cere executare silită a creanţelor bugetare se prescrie în termen de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a luat naştere acest drept, ori, în cauză se discută dreptul material la acţiune şi nu dreptul de a cere executarea silită, motivul de recurs invocat de reclamant sub acest aspect neputând a fi reţinut.
Pentru aceste considerente, recursul reclamantului va fi respins în conformitate cu art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.B., împotriva deciziei nr. 236 din 28 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3368/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3373/2005. Comercial → |
|---|
