ICCJ. Decizia nr. 3436/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Creditoarea SC S.A. SNC Cluj Napoca, prin administrator I.M., a solicitat actualizarea obligației de plată a debitorului C.L.C.N. stabilită prin sentința civilă 2471/1996 a Tribunalului Cluj de la plata sumei de 14.743.445 lei la suma de 917.168.392 lei și validarea popririi asupra contului bancar al debitorului deschis la B.C.R. Cluj Napoca.
Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 198 din 7 februarie 2000, a admis în parte cererea creditoarei, a obligat pe debitor la 4.405.259 lei despăgubiri reprezentând prejudiciul creat prin devalorizarea debitului în perioada 16 martie 1999 - 2 iunie 1999 și la 382.421 lei cheltuieli de judecată, a luat act de renunțarea la cererea privind validarea popririi și a respins acțiunea față de B.C.R., sucursala Județeană Cluj.
Instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 2471/1996, pronunțată de Tribunalul Cluj, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 7/1998 a Curții de Apel Cluj și decizia nr. 1055/1999 a Curții Supreme de Justiție debitoarea a fost obligată la plata sumei de 14.743.445 lei, sumă care trebuie reactualizată față de indicele de inflație, nicidecum în baza noilor tarife pentru prestările de servicii, iar perioada de calcul este de la data de 16 martie 1999, astfel cum a solicitat creditoarea până la data de 2 iunie 1999, când creanța a fost achitată.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 491 din 16 mai 2000, a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de creditoare.
Prin decizia nr. 4544 din 11 iulie 2001, Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârea curții de apel și a trimis cauza spre rejudecare întrucât față de data primirii citației unde era consemnată obligația achitării taxei de timbru și termenul stabilit pentru judecata cauzei creditoarea a fost în imposibilitate să plătească taxele de timbru.
Reluând judecata apelului, Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 2 din 10 ianuarie 2002, a anulat ca netimbrată cererea, considerând că de la data externării din spital, 12 septembrie 2001, până la data judecării pricinii, 10 ianuarie 2002, creditoarea avea suficient timp să achite taxa de timbru stabilită de instanță.
Prin decizia nr. 1191 din 25 martie 2004, înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul creditoarei și a casat decizia atacată cu trimitere spre rejudecare considerând încălcate dispozițiile art. 156 alin. (2) C. proc. civ. Instanța de apel deși a respins cererea pentru lipsă de apărare a creditoarei, a pășit la judecarea pricinii la același termen. Pe de altă parte societatea comercială se află în procedura lichidării judiciare fiind numit un lichidator care nu poate fi privat de drepturile prevăzute de legea procesuală civilă.
Prin decizia civilă nr. 563 din 25 noiembrie 2004, Curtea de Apel Cluj, a admis în parte apelul creditoarei, a schimbat în parte sentința civilă nr. 198 din 7 februarie 2000 pronunțată de Tribunalul Cluj, a admis în parte acțiunea obligând pe pârât la plata sumei de 14.743.445 lei actualizată conform indicelui de inflație pentru perioada 4 martie 1998 - 2 iulie 1999 și a obligat la cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, conform actualizării prin H.G. 752/1999.
Instanța de apel a reținut că actualizarea sumei datorate de debitoare nu se va putea realiza în funcție de tarifele stabilite ulterior prin H.C.L. ci potrivit modalității de calcul a reactualizării datoriilor rezultate dintr-un titlu executoriu. întrucât determinarea sumelor este în sarcina organului de executare, în funcție de cuantumul acestora vor fi actualizate și cheltuielile de judecată.
împotriva deciziei astfel pronunțată, părțile au declarat recurs.
Recurentul C.L.C.N. a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., susținând că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, iar hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, se consideră că plata despăgubirilor stabilite prin titlu executoriu a fost executată de bună voie la data de 2 iunie 1999, iar creditoarea a solicitat reactualizarea creanței la 16 martie 1999, așa încât greșit s-au acordat despăgubiri reprezentând reactualizarea creanței de la data de 4 martie 1998.
Recurenta SC S.A. SNC Cluj Napoca, prin lichidator P.G., a susținut că actualizarea sumei de 14.743.445 lei apreciată la momentul introducerii cererii de 917.168.392 lei, este în prezent de 22.439.354.115 lei.
Instanța de apel nu a considerat momentul actualizării, acesta fiind la data achitării creanței de la data emiterii facturii acceptate (16 aprilie 1994) și nici evidența în bilanțul contabil al creanței. Singurul criteriu de actualizare a creanței este prețul practicat, prin tarifele stabilite de C.L., prin H.C.L. 160/1999, iar instanța prin încheierea interlocutorie de la 6 octombrie 1999 a dispus actualizare pe acest criteriu.
Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse, pentru considerentele ce se vor expune:
Prin sentința civilă nr. 2471 din 18 decembrie 1996, pronunțată de Tribunalul Cluj, definitivă prin decizia 7 din 4 martie 1998 a Curții de Apel Cluj și irevocabilă prin decizia nr. 1055 din 16 martie 1999 a Curții Supreme de Justiție, C.L.C.N. a fost obligat la plata sumei de 14.743.455 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubritate prestate de creditoare în baza contractului.
Hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele de apel sunt definitive (art. 297 C. proc. civ.), iar dacă nu sunt din cele prevăzute de lege pentru ca exercițiul căii de atac a recursului să le suspende executarea (art. 300 C. proc. civ.), acestea sunt și executorii.
Fără ca în cererea privind reactualizarea creanței, creditoarea să facă vreo mențiune privind perioada de calcul a acesteia, este neîndoielnic faptul că reactualizarea se va calcula de la data când creanța a devenit exigibilă, lichidă și certă până când datoria a fost plătită.
în considerarea acestei situații, instanța de apel, în mod judicios a stabilit perioada de calcul a reactualizării: de la data de 4 martie 1998, când s-a pronunțat decizia nr. 7 a curții de apel, ce reprezintă titlul executoriu, până la data de 2 iunie 1999, când debitorul a plătit datoria.
Aceeași motivație, în esență, subzistă și în privința recursului creditoarei: reactualizarea unei datorii are în vedere perioada scursă dintre momentul scadenței și cel al plății, iar cadrul contractual al răspunderii civile de față nu permite alte despăgubiri decât izvorâte din raporturile contractuale ale părților.
în privința caracterului încheierii din 6 octombrie 1999, aceasta este o încheiere preparatorie care privește precizări ale reclamantei în legătură cu modul de calcul al sumei ce formează pretențiile sale.
Caracterul interlocutoriu al încheierii de ședință este dat de prejudecarea fondului sau de rezolvarea parțială a unui aspect al procesului.
Astfel încheierea prin care se încuviințează o precizare a acțiunii fără a exista opoziție din partea adversă nu poate fi calificată decât ca fiind pronunțată în pregătirea pronunțării hotărârii fără a conține orientări către o anumită soluție a procesului.
Pe de altă parte, stabilirea unor despăgubiri privind reactualizarea unei creanțe pe criteriul noilor tarife pentru prestările de servicii stabilite prin H.C.L., nu reprezintă alternativa prescrisă de art. 3722alin. (3) C. proc. civ. Prestațiile părților au fost determinate de voința acestora care au încheiat contract de prestări servicii și în baza căruia s-au pronunțat instanțele, stabilind datoria pe care C.L. o are față de societatea comercială prestatoare de servicii, iar această datorie nu poate fi actualizată prin stabilirea unei alte baze de calcul, ci numai în funcție de devalorizarea monedei de plată.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondate recursurile declarate împotriva deciziei civile nr. 563 din 25 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Cluj.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3438/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3430/2005. Comercial → |
|---|
