ICCJ. Decizia nr. 3379/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3379/2005
Dosar nr. 10290/2004
Şedinţa de la 3 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 13 noiembrie 2002, reclamantul D.V. a chemat în judecată pe pârâţii SC H.T.C. SRL, reprezentantă gen. V. în România şi SC T.T. SRL Sibiu, pentru a fi obligate la înlocuirea, pe cheltuiala lor, a centralei termice marca V., în considerarea garanţiei legale pentru viciile ascunse ale bunului, precum şi la obligarea pârâţilor, în solidar, la plata de daune materiale de 15 milioane lei şi daune morale de 10 milioane lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că a cumpărat o centrală termică tip V. ce a fost pusă în funcţiune la 28 noiembrie 2000, dar aceasta avea o defecţiune, în sensul că nu debita apă caldă menajeră, fiind nevoit să-şi instaleze un alt aparat producător de apă caldă.
Totodată, faţă de refuzul vânzătorului de a înlocui centrala, a solicitat obligarea acestuia la înlocuire, cu daunele corespunzătoare.
Prin sentinţa civilă nr. 665/ C din 5 martie 2003, Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantului cu motivarea că nu s-a făcut concilierea directă în sensul art. 7201 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul, iar prin Decizia nr. 1354 din 27 iunie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de fond.
Soluţionând pricina în fond, după casare, Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa civilă nr. 632 din 2 martie 2004, prin care a admis în parte acţiunea reclamantului D.V., iar pârâţii SC H.T.C. SRL Bucureşti şi SC T.T. SRL Sibiu, au fost obligaţi la înlocuirea pe cheltuiala lor a centralei termice marca V., precum şi la plata sumei de 300.000 lei pe zi de întârziere a realizării obligaţiei de înlocuire a bunului de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la îndeplinirea obligaţiei de a face, plus 5.500.000 lei cheltuieli de judecată parţiale.
Totodată au fost respinse celelalte capete de cerere.
Pârâta SC H.T.C. SRL Bucureşti a formulat apel împotriva acestei sentinţe, iar prin Decizia nr. 202/ A din 25 iunie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa atacată înlăturând obligarea pârâţilor la plata daunelor cominatorii şi păstrând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
De asemenea, a fost respinsă cererea reclamantului de aderare la apelul pârâtei.
Cu actul înregistrat la 3 septembrie 2004, pârâta SC H.T.C. SRL Bucureşti, a formulat motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:
- instanţa de apel a ignorat unele prevederi legale în materia obligativităţii schimbării produselor de folosinţă îndelungată, respectiv art. 14 din HG nr. 394/1995 şi art. 14 din OG nr. 21/1992;
- în cazul centralei termice achiziţionată de reclamant nu s-a efectuat o expertiză tehnică, aşa cum prevede OG nr. 21/1992.
Recursul societăţii pârâte este nefondat.
Din actele dosarului rezultă că, în baza convenţiei de distribuţie din 16 noiembrie 2000, încheiat între pârâtele SC H.T.C. SRL Bucureşti şi SC T.T. SRL Sibiu, aceasta din urmă a vândut reclamantului o centrală termică marca V., conform facturii din 16 noiembrie 2000.
De asemenea, punerea în funcţiune a centralei s-a făcut de pârâta SC T.T. SRL Sibiu, conform procesului verbal şi certificatului de garanţie din 28 noiembrie 2000 (dosarul de fond), situaţie în care, pentru defecţiunile centralei apărute ulterior, instanţele au angajat răspunderea distribuitorului, vânzător SC H.T.C. SRL Bucureşti.
Criticile formulate de pârâtă, vizează nelegalitatea hotărârii pronunţată de curtea de apel, recurenta susţinând că potrivit art. 14 din HG nr. 394/1995 şi OG nr. 21/1992 înlocuirea produsului defect se face numai dacă nu mai poate fi reparat, ori, în speţă, remedierile s-au făcut cu promptitudine iar centrala funcţionează.
În realitate, răspunderea vânzătorului operează în temeiul obligaţiilor ce-i revin conform contractului de vânzare – cumpărare, precum şi a certificatului de garanţie eliberat odată cu instalarea centralei termice, din care rezultă (dosarul 8559/2002 al Tribunalului Sibiu) că, prin garanţie se acoperă repararea sau înlocuirea pieselor recunoscute de tehnicianul autorizat ca defecte cauzate din vicii de fabricaţie, chiar dacă va fi necesară trimiterea la producător pentru constatare.
În speţă, constatările s-au făcut potrivit acestui certificat de garanţie, fiind audiat şi martorul D.I., tehnicianul service al firmei vânzătoare, aşa încât instanţele au ajuns la o concluzie corectă în legătură cu răspunderea vânzătorului.
Prin motivele de recurs pârâta a invocat unele dispoziţii legale cuprinse în HG nr. 394/1995 şi OG nr. 21/1992, privind calitatea produselor de folosinţă îndelungată, tinzând să dovedească faptul că, în cazul centralei termice vândute reclamantului nu era cazul să se dispună înlocuirea acesteia.
Este necontestată împrejurarea că anterior sesizării instanţei cumpărătorul a făcut mai multe reclamaţii, iar tehnicienii pârâtei au făcut unele remedieri dar, atâta timp cât acestea n-au fost suficiente, în mod corect s-a dispus înlocuirea produsului.
În dezvoltarea aceluiaşi motiv de recurs pârâta a mai susţinut că înlocuirea produsului reprezintă o excepţie, în rest trebuie să se recurgă la remedieri.
Nici această susţinere nu poate fi primită deoarece, din dovezile administrate rezultă că tehnicienii service s-au deplasat de mai multe ori la domiciliul reclamantului, iar pentru apă caldă s-a achiziţionat un alt aparat, J.B., ceea ce denotă că produsul în discuţie nu era corespunzător calitativ, iar instanţele au dat în mod corect eficienţă obligaţiei de garanţie a vânzătorului.
Pentru aceste considerente, recursul pârâtei va fi respins ca nefondat conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC H.T.C. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 202/ A din 25 iunie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 3 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3376/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3380/2005. Comercial → |
|---|
