ICCJ. Decizia nr. 3394/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3394/2005

Dosar nr. 517/2005

Şedinţa publică din 3 iunie 2005

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 13 ianuarie 2003, reclamanta SC C.G. SRL Costeşti a chemat în judecată pârâta SA D. comuna Recea pentru a fi obligată să-i plătească suma de 129.573.800 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor agricole şi a seminţei folosite cu ocazia efectuării lucrărilor respective, sumă ce urmează a fi reactualizată în funcţie de indicele inflaţie cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Argeş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa comercială nr. 490/ C din 16 aprilie 2004, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 275.853.068 lei despăgubiri civile plus 23.155.000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei, pârâta a declarat apel criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia comercială nr. 747/A/COM/2004, pronunţată la data de 24 noiembrie 2004, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelul formulat de pârâtă, a schimbat în parte sentinţa şi a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, în sensul că obligă pârâta la plata sumelor de 71.296.725 lei cu titlu preţ şi 64.041.934 lei dobândă şi 18.878.058 lei cheltuieli de judecată.

Obligă reclamanta să plătească pârâtei suma de 8.638.471 lei cheltuieli de judecată în apel.

Reclamanta SC C.G. SRL Costeşti şi pârâta SA D. comuna Recea au declarat recurs împotriva hotărârii pronunţată de curtea de apel în temeiul art. 304 pct. 4, 6, 7, 9, 10 C. proc. pen., criticând-o pentru nelegalitate.

La termenul de azi, instanţa din oficiu a invocat excepţia de necompetenţă a acesteia în soluţionarea recursurilor având în vedere dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ. şi ale Legii nr. 195/2004.

Potrivit art. 2821 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării şedinţei (16 aprilie 2004) şi care nu a fost modificat prin OUG nr. 58/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în litigiile al căror obiect au o valoare de până la 200 milioane lei inclusiv ci numai recursului.

În raport de aceste dispoziţii legale şi de data la care s-a declarat apelul împotriva hotărârii instanţei de fond (1 iulie 2004) curtea de apel trebuia să califice calea de atac drept recurs.

Aşa fiind, având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (6) C. proc. civ., urmează a se admite excepţia de necompetenţă materială, a se admite recursurile declarate de reclamantă şi pârâtă şi se va trimite cauza Curţii de Apel Piteşti pentru soluţionarea apelului pârâtei, ca recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepţia de necompetenţă materială.

Admite recursurile declarate de reclamanta SC C.G. SRL Costeşti şi pârâta SA D. împotriva deciziei nr. 265/ A-C din 24 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează Decizia atacată şi trimite dosarul la Curtea de Apel Piteşti pentru soluţionarea apelului declarat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 490/ C din 16 aprilie 2004 a Tribunalului Argeş, ca recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 3 iunie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3394/2005. Comercial