ICCJ. Decizia nr. 3489/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 2206 din 6 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul Timiș, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A.D.S., împotriva pârâților A.P.S., S.M. și S.A.B. Timișoara, prin care s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a actului adițional la actele constitutive ale SC A.S. SA Sânnicolau Mare, autentificat la 20 ianuarie 2004, în baza art. 10 pct. 10 din contractul de vânzare cumpărare de acțiuni și a dispozițiilor art. 69 din Normele de aplicare a Legii nr. 268/2001.
S-a reținut că, prin H.C.A. a reclamantei și în conformitate cu clauzele asumate, s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare de acțiuni, încheiat între reclamantă și A.P.S., privind achiziționarea unui număr de 555.253 acțiuni reprezentând 100 % din valoarea capitalului social subscris la SC A.S. SA Sânnicolau Mare, ceea ce a determinat cererea reclamantei către O.R.C. Timiș de reînregistrare a acesteia ca acționar.
Prin actul adițional din data de 20 ianuarie 2004, încheiat în baza Hotărârii A.G.E.A. din 19 ianuarie 2004, neatacată, s-au cesionat un număr de 608.140 acțiuni, cu care între timp se majorase capitalul social, de către A.P.S. către S.A.B. Timișoara și un număr de 240.000 acțiuni de către pârâtul S.M., ce reprezintă aportul propriu în natură al acestui asociat la capitalul social al societății.
S-a apreciat astfel, pe de o parte, că reclamanta neatacând hotărârea A.G.E.A., a ales o cale greșită cerând constatarea nulității absolute a actului adițional care, nici în situația în care ar fi admisă, nu ar avea efectul urmărit, iar pe de altă parte, sancțiunea nulității actului adițional nu poate fi aplicată neexistând motive de nulitate nici în ceea ce privește forma nici conținutul acestuia.
în ceea ce privește fondul, s-a reținut că dispozițiile contractuale invocate cât și art. 15 din Legea nr. 268/2001 se referă la acțiunile dobândite prin contractul de vânzare cumpărare și nu la acțiunile emise ulterior prin operațiunea de majorare a capitalului social.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta pe care nu l-a motivat.
Prin decizia civilă nr. 4 din 19 ianuarie 2005, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a respins apelul cu motivarea, în esență, că, în cauză, nu s-a făcut dovada unor cauze de nulitate.
Reclamanta a formulat recurs întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, încălcând legislația care reglementează raporturile juridice intervenite ca urmare a desfășurării procesului de privatizare, respectiv a normelor care interzic înstrăinarea acțiunilor de către cumpărător sub sancțiunea nulității actului de înstrăinare, până la achitarea integrală a acestora.
Așa fiind, ca efect al rezoluțiunii contractului, recurentei reclamante îi revenea întregul pachet de acțiuni, iar înscrierea sa ca acționar trebuia să se realizeze asupra a 100 % din capitalul social, ceea ce nu a mai fost posibil tocmai ca efect al înstrăinării unor acțiuni care fac obiectul actului a cărui desființare s-a cerut.
Cât privește majorarea de capital aceasta a reprezentat o sarcină a investitorului, încât acțiunile emise sunt consecința directă a procesului de privatizare și revin tot acesteia ca urmare a rezoluțiunii vânzării.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 69 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001, privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea A.D.S., la care face referire recurenta reclamantă, acțiunile dobândite în conformitate cu art. 15 din lege nu vor putea fi înstrăinate sub sancțiunea nulității actului de înstrăinare și nici nu vor putea fi grevate de sarcini până la achitarea integrală a întregului pachet de acțiuni.
Același text de lege mai prevede că rezoluțiunea contractului atrage revenirea întregului pachet de acțiuni vândute în patrimoniul A.D.S. fără restituirea sumelor plătite până la data rezoluțiunii, care vor fi reținute cu titlu de daune interese.
Din analiza acestor dispoziții legale rezultă, cu claritate, că interdicția de vânzare care constituie o sarcină vizează numai obiectul vânzării, adică acțiunile înstrăinate, care, în cauză, au fost în număr de 555.253, iar repunerea în situația anterioară presupune restituirea aceluiași număr de acțiuni pentru care s-a plătit și prețul.
împrejurarea că între timp capitalul s-a majorat prin emiterea de noi acțiuni indiferent dacă aceasta a fost o obligație impusă de contract în cadrul unor obligații asumate sau nu, de vreme ce ea a operat cu aportul acționarilor respectivi și nu a fost desființată, produce efecte juridice în sensul că participarea la capitalul social s-a schimbat și nici o lege sau dispoziție din contract nu prevede interzicerea înstrăinării (cesionării) acestor acțiuni de către titulari.
Așa fiind, recurenta reclamantă nu se poate prevala decât de dreptul său care se circumscrie la cele 555.253 acțiuni, care, în acest context, în prezent, nu mai reprezintă decât o parte din capitalul social, instanțele aplicând corespunzător dispozițiile legale în materie și respectând voința contractuală a părților.
S-au văzut dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 274 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat, cu 21.714.600 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă A.P.S.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3514/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3493/2005. Comercial → |
|---|
