ICCJ. Decizia nr. 3440/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3440/2005
Dosar nr. 1091/2005
Şedinţa publică din 7 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 8 aprilie 2004, reclamanţii C.M., C.I., B.G., B.M. şi SC D. SRL Topliţa, au chemat în judecată pe pârâţii P.M.N. şi SC C. SA Topliţa, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a Hotărârii A.G.A. a SC C. SA Topliţa din 29 martie 2004, partea a II-a, cu cheltuieli de judecată.
La data de 23 iunie 2004, potrivit art. 131 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 s-a dispus conexarea dosarului 852/2004, privind acţiunea reclamantului R.N., în contradictoriu cu pârâta, SC C. SA Topliţa, pentru anularea proceselor verbale partea I-a şi partea a II-a a A.G.A. din 29 martie 2004 a SC C. SA Topliţa.
Prin sentinţa civilă nr. 839 din 14 iulie 2004, Tribunalul Harghita a admis acţiunea reclamatelor C.M., C.I. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Topliţa şi a admis în parte acţiunea reclamantului R.N., în contradictoriu cu pârâtele SC C. SA şi acţionarul P.M.N. şi în consecinţă s-a constatat nulitatea absolută a Hotărârii A.G.A din 29 martie 2004, parte a II-a. Totodată, în baza art. 133 alin. (1) C. proc. civ., a fost declarată nulă acţiunea introdusă de SC D. SRL Topliţa, B.G. şi B.M.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, prin Decizia nr. 219 din 8 decembrie 2004, a admis apelurile formulate de pârâţii P.M.N. şu SC C. SA Topliţa, a schimbat în parte sentinţa de mai sus, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului C.M. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului P.M.N. şi în fond, a respins acţiunile formulate de reclamanţii C.M. şi C.I., împotriva pârâţilor SC C. SA Topliţa şi P.M.N., cu cheltuieli de judecată, menţinându-se celelalte dispoziţii. Totodată a fost respins apelul declarat de R.N.
Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătoreşti au declarat recurs pe de o parte reclamanţii C.M. şi C.I. şi pe de altă parte R.N.
Prin recursul declarat de C.M. şi C.I. se solicită, în esenţă, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, întrucât greşit s-a reţinut lipsa calităţii procesuale active.
Prin recursul declarat de R.N. se solicită, în esenţă, trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât în procesele verbale ale şedinţei nu s-au consemnat toate datele desfăşurării şedinţei A.G.A.
Recursurile declarate în cauză sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Din examinarea grupată a criticilor pe care reclamanţii le aduc prin recursurile de faţă, în raport de probatoriile aflate la dosar se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru casarea hotărârii ce se atacă.
În ceea ce priveşte susţinerile reclamanţilor C.M. şi C.I. se constată că, prin hotărârea atacată a fost bine admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active, potrivit art. 131 alin. (22), care prevăd că administratorii nu pot ataca hotărârile adunărilor generale.
Soluţia atacată este corectă şi sub aspectul respingerii acţiunii formulate de ceilalţi doi reclamanţi C.I. şi R.N., care au calitatea de acţionari, întrucât având în vedere dispoziţiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, se constată că aceştia nu au solicitat menţionarea votului lor contrar hotărârii A.G.A. a cărui anulare s-a solicitat.
Din menţiunile privind desfăşurarea A.G.A. din 29 martie 2004 rezultă, corect instanţa de apel nu a putut reţine nulitatea relativă a art. 117 di Legea nr. 31/1990, întrucât au fost prezenţi acţionari în proporţie de 94,64 %, reclamantul C.M. invocând de fapt propria sa culpă privind publicarea în M. Of. şi convocarea, ce erau în sarcina sa ca administrator.
Pe de altă parte, trebuie reţinut că instanţa de apel corect a constatat ca fiind nerelevante susţinerile privind partea I şi partea a II-a a proceselor verbale, care constituie numai instrumente probatorii, deoarece în ambele acţiuni promovate, ce au fost conexate s-au atacat hotărârile adoptate de A.G.A. în anumite probleme.
În consecinţă, recursurile declarate de reclamanţi în cauză se privesc ca nefondate şi vor fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii C.M., C.I. şi R.N., împotriva deciziei nr. 219/ A din 8 decembrie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3432/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3443/2005. Comercial → |
---|