ICCJ. Decizia nr. 3477/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3477/2005
Dosar nr. 10822/2004
Şedinţa publică din 8 iunie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Arad la 22 octombrie 2003, reclamanta SIF B.C. SA Arad, a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Arad, solicitând anularea Hotărârii nr. 2/2003 a A.G.E.A. SC A. SA Arad şi suspendarea executării ei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că, prin Hotărârea A.G.E.A. atacată, s-a schimbat forma de administrare a societăţii, din Consiliul de administraţie, în administrator unic, în persoana numitului B.C., stabilindu-se şi indemnizaţiile pentru acesta, şi pentru cenzori.
Reclamanta a susţinut că, Hotărârea A.G.E.A. atacată este nelegală, deoarece, dispozitivul hotărârii publicate în M. Of., nu corespunde cu hotărârea adoptată de acţionari în cadrul A.G.E.A., iar convocatorul pentru aceasta, nu a prevăzut pe ordinea de zi, revocarea consiliului de administraţie, luarea acestei măsuri, nefiind cuprinsă nici în procesul verbal, deoarece nu a fost pusă în discuţia A.G.
Reclamanta a mai susţinut că, administratorul unic a fost ales prin votul acţionarului majoritar, d-na B.E., care deţine 51 % din capitalul social al societăţii, şi care este soţia administratorului unic, soţii B. fiind asociaţi şi administratori ai SC C. SRL Arad, societatea cu care pârâta, are relaţii contractuale, care au decapitalizat-o.
Reclamanta a invocat în acest sens, prevăd art. 126 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora, acţionarul majoritar avea obligaţia de a se abţine de la vot, la adoptarea hotărârii A.G.E.A. atacată.
Prin sentinţa civilă nr. 373 din 16 februarie 2004, pronunţată în dosar nr. 7693/Com/2003, Tribunalul Arad a respins excepţia lipsei de interes a reclamantei, invocată de pârâtă.
A admis, în parte, cererea formulată de reclamanta SIF B.C. SA Arad împotriva intimatei SC A. SA Arad şi în consecinţă:
A anulat în parte, Hotărârea nr. 2/2003 a A.G.A. SC A. SA Arad, respectiv pct. 1, 2, 3, 5, şi 6 din hotărâre.
S-a luat act de renunţare la judecată în privinţa cererii de suspendare a hotărârii A.G.A.
A obligat pârâta să plătească reclamatei suma de 348.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC A. SA Arad. Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia nr. 139 din 10 mai 2004. a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea reclamantei.
Curtea de apel a reţinut că, în mod eronat, prima instanţă a stabilit că dispoziţiile art. 126 din Legea nr. 31/1990 reglementează un motiv de nulitate a unei hotărâri generale, când, de fapt, legiuitorul, prin aceste dispoziţii, a instituit o răspundere materială a acţionarului care nu s-a abţinut de la deliberare într-o anumită operaţiune deşi avea un interes contrar celui al societăţii. Ca atare această dispoziţie legală nu poate fi aplicată ca sancţiune împotriva unei hotărâri a adunării generale a unei societăţi comerciale care se referă la modul de conducere a respectivei societăţi comerciale, deoarece dispoziţiile art. 126 se aplică unui acţionar şi nu unei societăţi comerciale.
La data de 1 iulie 2004, pârâta SC A. SA a formulat, în temeiul art. 2822 C. proc. civ., o cerere de completare a deciziei civile nr. 139 din 10 mai 2004, în sensul completării acesteia cu privire la cererea formulată de ea prin avocat de obligare a intimatei, reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în primă instanţă şi în apel.
Prin Decizia civilă cu acelaşi număr (139/ A) din 30 august 2004, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca inadmisibilă, cererea de completare formulată de pârâta, apelantă cu motivarea că dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ., nu sunt aplicabile în cazul unor hotărâri pronunţate într-o cale de atac, ci numai în cazul hotărârilor pronunţate de instanţele de fond.
Reclamanta SIF B.C. SA Arad a declarat, în termen, recurs împotriva deciziei nr. 139 din 10 mai 2004 a Curţii de Apel Timişoara solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul admiterii în totalitate a acţiunii.
În motivarea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., recurenta – reclamantă, susţine că Decizia atacată este nelegală sub următoarele aspecte:
1. Nu poate fi înlăturată cauza de nulitate a hotărârilor întemeiată pe art. 126 din Legea nr. 31/1990 întrucât, din conţinutul acestui text nu rezultă că sancţiunea exclusivă pentru încălcarea dispoziţiei imperative ar fi acţionarea în răspundere a acţionarului vinovat, această sancţiune fiind complementară celei de nulitate a hotărârii adoptate.
2. Instanţa de apel nu a analizat şi celelalte încălcări ale dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, precum şi ale actului constitutiv al societăţii, aspecte reţinute de prima instanţă, respectiv hotărârea A.G.A. a fost adoptată cu nerespectarea art. 82 din Legea nr. 31/1990 privind autorizarea lui B.C. de către asociaţii de la SC C. SRL de a fi administrator al societăţii pârâte şi a art. 20 din actul constitutiv care impunea condiţii restrictive de numire în funcţia de administrator.
3. Instanţa de apel în mod greşit a analizat faptul că dispozitivul hotărârii A.G.A. atacate, astfel cum a fost publicat în M. Of., nu corespunde cu hotărârile adoptate în adunarea generală. Nu a formulat apel deoarece hotărâre A.G.A. a fost anulată, chiar dacă pentru alte motive şi apelul ei ar fi fost fără obiect, dar instanţa trebuia din oficiu, după admiterea apelului pârâtei să analizeze toate motivele invocate de reclamantă şi pârâtă.
4. Instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 31/1990 întrucât interesul reclamantei în prezenta cauză este clar şi nu pot asista pasivi la luarea, de către acţionarul majoritar, a unor decizii care o prejudiciază.
Pârâta SC A. SA a declarat recurs împotriva deciziei cu nr. 139 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara la 30 august 2004 solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Timişoara pentru următoarele motive:
1. Încălcând prevederile art. 281 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a pronunţat două decizii civile în date diferite dar sub acelaşi număr (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.).
2. Greşit s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de completare a hotărârii în conformitate cu art. 2812 C. proc. civ., întrucât completarea se poate cere în cazul oricăror hotărâri, chiar şi a celor irevocabile.
Examinând recursul reclamantei SIF B.C. prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 126 din Legea nr. 31/1990 întrucât aceste prevederi nu pot constitui, în caz de încălcare, temei pentru promovarea şi admiterea unei acţiuni în anularea hotărârii A.G.A., ci doar a unei acţiuni în pretenţii în contradictoriu cu acţionarul care nu a respectat aceste dispoziţii legale. De altfel, prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 (în prezent art. 127) legiuitorul a instituit o răspundere specială şi exclusivă pentru încălcarea prevederilor din alin. (1): răspunderea acţionarului pentru daunele produse societăţii în cazul în care a votat o operaţiune, determinând obţinerea majorităţii, deşi ar fi trebuit să se abţină, având un interes contrar aceluia al societăţii.
2. Al doilea motiv de recurs este nefondat întrucât art. 82 din Legea nr. 31/1990 se referă exclusiv la societăţile în nume colectiv, iar dispoziţiile art. 20 din actul constitutiv al societăţii nu sunt aplicabile în cauză deoarece SC A. SA mai are un consiliu de administraţie iar dacă, totuşi, ar fi incidente nu ar atrage nulitatea hotărârii ci doar revocarea administratorului şi răspunderea lui pentru daune.
3. Nici al treilea motiv de recurs nu este întemeiat. În mod corect instanţa de apel l-a respins considerând că starea de fapt reţinută de instanţă sub acest aspect nu poate fi analizată, intrând în autoritatea de lucru judecat, întrucât reclamanta nu a atacat cu apel hotărârea instanţei de fond care a constatat acest motiv al acţiunii reclamantei ca fiind neîntemeiat.
Examinând hotărârea apelată instanţa nu putea depăşi limitele investirii sale prin apel de către pârâtă şi ca atare a verificat, conform art. 295 alin. (1) C. proc. civ., în limitele cererii de apel stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă (tantum devolutum quantum apelatum).
Reclamanta putea preveni o asemenea situaţie printr-o atitudine procesuală diligentă, respectiv prin aderarea la apelul pârâtei în condiţiile art. 293 C. proc. civ., dar a ignorat o atare posibilitate oferită de cadrul procesual al cauzei.
4. Cel de al patrulea motiv de recurs este în mod evident nefondat, recurenta neargumentând în nici un fel încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 131 din Legea nr. 31/1990.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SIF B.C. SA.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de SC A. SA împotriva deciziei nr. 139 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara la 30 august 2004, constată că aceste este fondat pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanţa de apel, în mod greşit şi cu încălcarea prevederilor art. 2812 C. proc. civ., a respins, ca inadmisibilă, cererea apelantei pârâtă de completare a deciziei civile nr. 139 din 10 mai 2004 considerând că o asemenea completare nu se poate cerere doar în cazul hotărârilor pronunţate de către instanţele de fond şi că pârâta avea la îndemână calea de atac a recursului.
Aserţiunea instanţei de apel este contrazisă chiar de partea finală a art. 2811 C. proc. civ., care prevede termenul de 15 zile pentru a cere completarea unei hotărâri dată în fond după casarea cu reţinere.
Mai mult, din interpretarea literală (şi textul vorbeşte de „hotărârea dată" nu de sentinţă sau de hotărârea instanţei de fond) şi teleologică a art. 2812 C. proc. civ. (simplificarea procesului civil în situaţia în care instanţa, indiferent de gradul ei, a omis să se pronunţe asupra unei cereri) rezultă că intenţia legiuitorului a fost de a cuprinde în sfera de aplicabilitate a acestui text legal toate hotărârile judecătoreşti, indiferent dacă acestea soluţionează sau nu fondul.
Prin interpretarea dată, instanţa de apel a restrâns nejustificat sfera de aplicare a textului menţionat, încălcând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Dacă legiuitorul ar fi intenţionat să restrângă sfera hotărârilor care pot fi obiect al cererii de completare doar la cele pronunţate de instanţele de fond, ar fi avut posibilitatea de a prevedea în mod expres acest lucru, pe care însă nu l-a făcut.
Un argument în plus, în sensul celor de mai sus, este şi faptul că pârâta, apelantă nu mai are la îndemână calea de atac a recursului, cum greşit a reţinut instanţa de apel, pentru a obţine completarea hotărârii date în apel, deoarece omisiunea de pronunţare asupra unui capăt de cerere nu mai constituie motiv de recurs, aşa cum era el prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., înainte de modificarea adusă prin OUG nr. 38/2000 (şi că atrăgea casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare).
Faţă de acestea, Înalta Curte urmează să admită recursul SC A. SA şi, întrucât instanţa a pronunţat hotărârea fără a soluţiona fondul, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., să caseze Decizia atacată şi să trimită cauza instanţei de apel pentru judecarea pe fond, în temeiul art. 2812 C. proc. civ., a cererii pârâtei SC A. SA privind obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată în fond şi în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SIF B.C. SA Arad împotriva deciziei nr. 139 din 10 mai 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Admite recursul declarat de pârâta SC A. SA Arad împotriva deciziei nr. 139 din 30 august 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, casează Decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru judecarea cererii pârâtei SC A. SA Arad pe fond în temeiul art. 2812 C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3468/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3478/2005. Comercial → |
|---|
