ICCJ. Decizia nr. 3495/2005. Comercial

Decizii ICCJ - Secţia comercială (2005)

Prin decizia civilă nr. 4857 din 22 noiembrie 2004, înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul în anulare declarat de P.G.R., împotriva deciziei nr. 1139 din 24 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a anulat în parte decizia și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta F.R.F. București, împotriva pârâtei SC A. SA București pe care a obligat-o la plata sumei de 10.000 dolari S.U.A. și echivalentul în lei la data plății precum și la dobânda legală, cu începere de la 1 martie 2001 până la achitare și la plata T.V.A. legal datorată.

Prin cererea formulată la 20 aprilie 2004, reclamanta a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurată în decizia susmenționată, solicitând, totodată, și repunerea în termenul prevăzut de art. 2812C. proc. civ., deoarece a fost în imposibilitate să formuleze cererea înainte de a fi redactată hotărârea.

A arătat că instanța a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată deși acestea au fost solicitate și dovedite potrivit actelor de la dosar.

Analizând cererea de repunere în termen se găsește nefondată.

Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Faptul că, petenta nu a luat cunoștință de conținutul hotărârii la momentul redactării nu poate constitui o împrejurare mai presus de voința sa, deoarece pronunțarea hotărârii se face în ședință publică, partea putând solicita și comunicarea soluției pronunțate astfel că cererea este nefondată și va fi respinsă.

Constatând deci, că termenul de 15 zile care a început să curgă de la pronunțarea hotărârii, prevăzut de art. 2812C. proc. civ., a expirat la 7 decembrie 2004, iar cererea a fost formulată abia la 20 aprilie 2005, cu depășirea termenului imperativ definit de lege, iar în cauză nu a existat o cauză de derogare de la sancțiunea decăderii, înalta Curte a admis excepția ridicată și a respins cererea ca tardiv formulată.

← ICCJ. Decizia nr. 3469/2005. Comercial  ICCJ. Decizia nr. 3514/2005. Comercial →

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3495/2005. Comercial