ICCJ. Decizia nr. 3550/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3550/2005
Dosar nr. 9697/2004
Şedinţa publică din 10 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 2228 din 16 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admisă acţiunea formulată de SC R. SA, cu sediul în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA Bucureşti, în sensul că a constatat stingerea obligaţiei de garanţie asumată de reclamantă în contractul de credit din 30 mai 1995 şi actele adiţionale la acesta din 12 septembrie 1995, 12 ianuarie 1996 şi 7 ianuarie 1997 şi în consecinţă a dispus încetarea contractului de ipotecă din 30 martie 1995, privind imobilul din Bucureşti B-dul Şincai. De asemenea s-a dispus radierea ipotecii înregistrate în registrul de publicitate imobiliară din 31 martie 1995.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin contractul de credit din 30 martie 1995 şi actele adiţionale la aceasta, din 12 septembrie 1995, 12 ianuarie 1996 şi 7 ianuarie 1997, SC B. SA a acordat SC C.G.P.C. SRL un credit în sumă de 3.200.000.000 lei, necesar finanţării procesului de producţie de cafea boabe, reclamanta asumându-şi obligaţia de garanţie a creditului în sumă de doar 2.300.000.000 lei şi încheind contractul de ipotecă din 30 martie 1995, asupra imobilului din Bulevardul Şincai, iar pentru diferenţa de 930.000.000 lei pârâtele încheind, fără acordul reclamantei, actul adiţional autentificat la 3 septembrie 1997 la contractul de ipotecă descris anterior. Pârâtele au schimbat destinaţia creditului, sumele fiind virate în alte conturi bancare, respectiv ale reprezentanţilor debitoarei şi ale B.I.Ţ. Faţă de obligaţia cunoscută de reclamantă din art. 11 al contractului de credit în care se menţionează că debitorul se obligă să folosească creditul obţinut în condiţiile şi pentru destinaţiile care au fost aprobate, aceasta nu poate fi răspunzătoare decât de obligaţiile izvorâte din contract.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 374 din 30 iunie 2004, a admis apelul declarat de apelanta SC B.B.G.C.P. SA, prin lichidator judiciar SC M.S.R. SA şi SC P.C.M.C. SRL cu sediul în Bucureşti, împotriva sentinţei comerciale nr. 2228 din 16 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata SC R. SA şi a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că pe fond a respins acţiunea ca neîntemeiată. De asemenea a respins cererea de obligarea a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că potrivit procesului verbal din 29 noiembrie 1999, referitor la controlul efectuat cu privire la legalitatea acordării creditului SC C.G.P.C. SRL, la art. 1.4 s-a reţinut că debitoarea nu a respectat destinaţia creditului, făcând plăţi în alte scopuri decât cel pentru care a fost asumat creditul, fără nici o aprobare din partea băncii. Este întemeiată critica potrivit căreia intimata SC R. SA a garantat executarea obligaţiei de restituire a creditului de către beneficiarul acestuia, obligaţie pe care şi-a asumat-o necondiţionat, prin inserarea clauzei de garanţie în cuprinsul contractului de credit şi a actelor adiţionale cât şi prin încheierea contractului de ipotecă. Cât priveşte obligaţia rezultată din contractul de ipotecă, răspunderea este convenţională, conform art. 1746 C. civ., raportat la art. 1749 alin. (2) C. civ. şi garantul nu poate invoca, ca motiv al stingerii ipotecii şi a obligaţiei sale de garanţie, nerespectarea unor obligaţii de către beneficiarul creditului. Stingerea ipotecii, poate fi realizată numai în modalităţile prevăzute de lege, fie pe cale principală, fie pe cale accesorie, între aceste cauze nefigurând nerespectarea vreunei obligaţii contractuale de către cel în folosul căruia a garantat. Intimata nu poate invoca nerespectarea obligaţiei cuprinse în contractul de credit de către părţile contractante, câtă vreme garantul este un terţ faţă de obligaţia principală, pentru care el a înţeles să constituie ipoteca, deci faţă de contractul de credit şi nu poate să invoce nerespectarea clauzelor contractuale de către părţile contractante. Obligaţia de garanţie a intimatei este valabilă, fiind asumată prin contractul de credit, actele adiţionale şi contractul de ipotecă, ce nu au fost desfiinţate şi nici nu a intervenit vreo cauză de stingere a garanţiei.
Împotriva deciziei comerciale nr. 374 din 30 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC R. SA Bucureşti, care a criticat hotărârea instanţei de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectele că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii şi a particularităţilor cauzei deduse judecăţii, au fost interpretate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 1800 C. civ., privind stingerea ipotecii, greşit instanţa admiţând apelul a respins acţiunea ca netimbrată deşi cererea de chemare în judecată a fost timbrată legal, precum şi neconcordanţă între considerentele deciziei recurate şi dispozitivul acesteia, fiind invocate ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Intimata – pârâtă SC B. SA prin lichidatori judiciari SC M.S.R. SA şi SC P.C.M.C. SRL Bucureşti, a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul promovat de reclamanta SC R. SA Bucureşti pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că prin contractul de credit din 30 martie 1995, încheiat între SC B. SA şi SC C.G.P.C. SRL a fost acordat un credit în cuantum de 2.300.000.000 lei, pe termen de 10 luni, cu destinaţia de a fi utilizat pentru finanţarea procesului de achiziţie, prelucrare şi desfacere cafea boabe, contract cu valoare de înscris autentic şi care constituie titlu executor, în baza căruia banca poate trece la executarea silită asupra oricăruia dintre debitorii garanţi, fără ca aceştia să poată opune beneficiul discuţiunii sau al diviziunii. Ulterior contractul a fost modificat succesiv, prin majorarea creditului acordat, conform actelor adiţionale din 12 septembrie 1995, 12 ianuarie 1996 şi 7 ianuarie 1997. Atât din contract cât şi din actele adiţionale rezultă neîndoios că SC R. SA s-a obligat să garanteze cu ipotecă imobiliară creditul acordat, în acest sens fiind încheiat contractul de ipotecă din 30 martie 1995, autentificat la 31 martie 1995 la notariatul de Stat al sectorului 4 Bucureşti.
Nu poate fi primită critica formulată în motivele de recurs în sensul că exonerarea de răspundere a debitorului operează chiar dacă, în contract nu s-ar fi prevăzute clauze exoneratoare de răspundere. Potrivit art. 11 din contractul de credit din 30 martie 1995, debitorul se obligă să folosească creditul obţinut în condiţiile şi pentru destinaţiile care au fost aprobate, să deţină evidenţele contabile potrivit normelor legale în vigoare, să păstreze integritatea şi să asigure conservarea corespunzătoare a bunurilor materiale ce constituie garanţia creditului, iar în art. 14 s-a precizat că neplata la termen a împrumuturilor acordate şi a dobânzilor sau nerespectarea vreunuia din clauzele contractului dau dreptul băncii să perceapă dobânzi penalizatoare şi să treacă la recuperarea creditului, şi a dobânzilor aferente, inclusiv pe calea executării silite. Amplu documentat şi bine argumentat, instanţa de apel a stabilit că dacă nu s-au inclus în contractele încheiate, în temeiul art. 969 C. proc. civ., clauze de exonerare a obligaţiei de garanţie, garantul răspunde, independent de respectarea sau nu a obligaţiei beneficiarului creditorului de respectare a destinaţiei creditului, asumată conform art. 11 din contract, obligaţia sa fiind pură şi simplă, neafectată de vreo condiţie. Reclamanta SC R. SA în calitatea de garant s-a obligat în solidar cu SC C.G.P.C. SRL să garanteze creditul acordat cu ipotecă în favoarea băncii. Din redactarea clauzelor contractuale, cu maximă claritate reiese că obligaţia asumată de garant este pură şi simplă, fără a fi afectată de condiţie. Prin condiţie, modalitate a actului juridic civil, se înţelege un eveniment viitor şi nesigur ca realizare de care depinde însăşi existenţa actului juridic, un astfel de act juridic fiind calificat act condiţional, iar drepturile şi obligaţiile pe care le stabileşte devin drepturi condiţionale, respectiv obligaţii condiţionale, aspecte care nu se regăsesc în speţă.
Nejustificată este şi critica constând în aceea că obligaţia de garanţie prevăzută în contract de credit a încetat, garantul fiind exonerat de răspundere pentru cauze străine, neimputabile lui, pe cale de consecinţă încetând şi efectele contractului de ipotecă. Din reglementarea art. 1746 C. civ., ipoteca este definită ca un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligaţii, urmând ca stingerea unei ipoteci să fie realizată numai în modalităţile prevăzute de lege, dar pe cale principală, fie pe cale accesorie, printre aceste cauze fiind excluse împrejurările invocate de reclamantă în cererea de recurs.
Verificând şi motivele de recurs privind neconcordanţa între considerentele deciziei recurate şi dispozitivul acesteia, precum şi cel referitor la respingerea ca netimbrată pe fond a acţiunii se constată că aceste critici sunt neîntemeiate. Prin încheierea pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu de la 9 februarie 2005 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, fără citarea părţilor, a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de apelanta SC B.B.G.C.P. SA, prin lichidator judiciar şi a fost dispusă, în condiţiile art. 281 C. proc. civ., îndreptarea erorii materiale strecurate în rândul 10 al dispozitivului deciziei comerciale din 30 iunie 2004, pronunţată în dosarul nr. 607/2004 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în sensul că „respinge acţiunea ca neîntemeiată" în loc de „respinge acţiunea ca netimbrată".
Raţiunile juridice şi argumentele expuse anterior, fac ca toate criticile formulate în cererea de recurs de reclamanta SC R. SA cu sediul social în Bucureşti să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul promovat, nefiind îndeplinite nici una din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică Decizia nr. 374 din 30 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 374 din 30 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3548/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3558/2005. Comercial → |
|---|
