ICCJ. Decizia nr. 3572/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3572/2005
Dosar nr. 1005/2005
Şedinţa publică din 10 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 5 iulie 2004, petenta A.F.P. sector II a solicitat să se constate nulitatea încheierii nr. 7777/2001, prin care judecătorul delegat a constatat dizolvarea de drept a SC S.I. SRL.
În motivarea cererii se arată că există debite restante de pârâţi faţă de bugetul de stat, iar temeiul de drept este Legea nr. 428/2002 de modificare a Legii nr. 314/2001.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa civilă nr. 11483 din 6 octombrie 2004, a respins acţiunea ca nefondată cu motivarea că reclamanta nu a fost în măsură să facă dovada datoriilor pârâtei faţă de bugetul de stat, nefiind întrunite dispoziţiile Legii nr. 428/2002.
Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs, calificat drept apel, reclamanta, criticile vizând modul cum au fost interpretate probele cauzei, fişa sintetică reprezentând un document sintetic ce înglobează toate declaraţiile privind obligaţiile de plată către bugetul general consolidat.
Fişele sintetice cuprind toate declaraţiile privind obligaţiile de plată către bugetul general consolidat, reprezintă titluri de creanţă, întrucât emană chiar de la reprezentanţii societăţilor comerciale, deci sumele cuprinse în ele au fost asumate de către aceasta prin semnătura şi predarea lor către A.F.P.
Prin Decizia nr. 30 din 19 ianuarie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a calificat recursul declarat, ca fiind apel şi a respins apelul ca nefondat.
În motivarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că apelanta nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea unor dispoziţii legale imperative şi, din acest motiv este lovită de nulitate.
Mai arată instanţa de apel că reclamanta avea posibilitatea să ceară constatarea nulităţii menţiunii radierii şi nu nulitatea încheierii, considerând că este în culpă că prin cererea introductivă a solicitat altceva decât ceea ce era legal.
Cu petiţia înregistrată la data de 28 februarie 2005, reclamanta a declarat recurs, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9.
Se arată că în adevăr s-a cerut constatarea nulităţii încheierii nr. 7777/2001 a Judecătorului delegat invocând ca temei legal articolul unic al Legii nr. 482/2002 de modificare a Legii nr. 314/2001.
Atât sentinţa instanţei de fond cât şi Decizia instanţei de apel sunt nemotivate nereţinându-se că prin probele administrate a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 428/2002.
Recursul este nefondat.
În adevăr faţă de temeiul legal invocat, rezultă fără putinţă de tăgadă, că recurenta reclamantă a solicitat în realitate şi se constată nulitatea absolută a radierii SC S.I. SRL, conform încheierii nr. 7777 din 19 noiembrie 2001.
Că este aşa, rezultă şi din motivarea instanţei de fond care a respins acţiunea motivând că nu s-au făcut dovezi din care să rezulte că pârâta are datorii faţă de bugetul de stat.
Sub acest aspect, eronat instanţa de apel a reţinut că recurenta-apelanta este în culpă asupra cererii formulate.
Potrivit Legii nr. 428/2002 pentru aprobarea OUG nr. 181/2001, de modificare şi completare a Legii nr. 314/2001 s-a prevăzut că radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societăţile comerciale cu datorii faţă de bugetul de stat bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum şi faţă de alţi creditori cu care aceste societăţi au litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.
Recursul formulat este apreciat de Înalta Curte ca neîntemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Ca temei de drept al cererii formulate se invocă prevederile Legii nr. 428/2002, aceasta intrând în vigoare la data publicării ei în M. Of., adică la 10 iulie 2002. Radierea a cărui nulitate absolută se are a se constata s-a efectuat la 19 noiembrie 2001, deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 428/2002. A admite că dispoziţiile acestui act normativ se aplică unor situaţii juridice preexistente, echivalează cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii. Ori, potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din C.R., legea dispune pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
Pe cale de consecinţă având în vedere că nu s-a făcut o aplicare greşită a legii, cu această motivare, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.F.P. sector 2 Bucureşti, împotriva deciziei nr. 30 din 19 ianuarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 10 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3563/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3582/2005. Comercial → |
|---|
