ICCJ. Decizia nr. 3626/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 276 din 25 aprilie 2004, Tribunalul Alba, secția comercială, a respins cererea formulată de reclamanții SC M. SRL Târgu-Mureș, D.P., P.A., R.I., S.A., S.I., R.E., M.O., R.M., B.M. în contradictor cu pârâții SC P. SRL Ungheni și O.R.C. de pe lângă C.C.I.A. a Județului Mureș, având ca obiect anularea proiectului de divizare a SC P. SA Ungheni, jud. Mureș.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că societățile comerciale, părți litigante, sunt succesoare cu titlu universal ale SC P. SA, rezultate în urma procesului ei de divizare și întrucât acestea nu existau ca persoane juridice la data întocmirii actului, respectiv a proiectului de divizare, nu au nici calitatea procesuală de a-l ataca în justiție, nefiind întrunite condițiile de exercitare a acțiunii.
în altă ordine de idei, se arată că divizarea este un proces complex, cu mai multe etape: debutează cu adoptarea unei hotărâri a adunării generale a societăților participante, continuă cu întocmirea proiectului de divizare, ce va fi supus controlului de legalitate exercitat de judecătorul delegat la O.R.C., iar după publicarea lui, adunarea generală va hotărî în concret asupra divizării, procesul finalizându-se cu încheierea judecătorului delegat, act în baza căruia se fac mențiunile în registru.
Cum potrivit art. 60 din Legea nr. 31/1990 republicată numai încheierile judecătorului sunt supuse recursului, nefiind prevăzută o cale de atac împotriva actelor preparatorii ale divizării, acțiunea în anularea proiectului de divizare a SC P. SA s-a apreciat a fi inadmisibilă.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, prin decizia nr. 33 din 4 octombrie 2002, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanți SC M. SRL Târgu-Mureș, împotriva sentinței.
Criticile apelantei cu privire la nulitatea proiectului de divizare pentru vicii de consimțământ au fost înlăturate de instanța de apel în contextul existenței unei reglementări speciale, conținută de art. 233-243 din Legea nr. 31/1990 în raport de care actul în speță, ca act premergător nu este supus unei căi de atac separat de calea de atac a recursului împotriva încheierii judecătorului delegat de înregistrare a divizării, act final.
Cât privește critica constând în faptul că instanța de fond nu a luat act de renunțarea la judecată a unui capăt de cerere, instanța de control judiciar a înlăturat-o, nefiind întrunite condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
în contra deciziei menționate au declarat recurs reclamanții SC M. SRL Târgu-Mureș, P.D., P.A., R.I., S.I., S.A., R.E., M.O., R.M. și B.M. solicitând, în temeiul art. 312 pct. 4 C. proc. civ., casarea acesteia și trimiterea la tribunal pentru soluționarea fondului.
Recurenții au invocat prevederile art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ., iar în subsidiar art. 304 pct. 4 C. proc. civ., arătând în dezvoltarea criticilor următoarele:
- instanțele, în pronunțarea soluțiilor au ignorat probele administrate în cursul procesului și anume înscrisuri și acte care dovedesc că actele care au stat la baza proiectului de divizare au fost efectuate cu încălcarea prevederilor statutului și legii societăților comerciale precum și ale legii contabilității cu normativele aferente, raportul de expertiză contabilă extrajudiciar depus în apel fiind relevant sub acest aspect;
- s-au încălcat prevederile art. 948 C. civ., deoarece finalitatea proiectului de divizare se putea realiza numai în caz de consens astfel cum rezultă din procesul verbal al adunării generale a SC P. SA din 10 aprilie 2000, fiind ignorată poziția A.P.P., titulara acțiunilor cumpărate de la F.P.P. și F.P.S. (contracte valabile până la 31 decembrie 2004);
- proiectul de divizare este afectat și de alte neregularități și anume:
- face referire la două societăți existente la momentul divizării deși trebuia să includă și societățile care iau naștere din divizare;
- societățile succesoare, SC P. SRL și SC M. SRL, urmau să fie din punct de vedere al constituirii lor două societăți pe acțiuni, iar prin actul de divizare s-au constituit două societăți cu răspundere limitată;
- la proiectul de divizare nu s-au depus procesele verbale ale adunării generale de la cele două societăți prin care să se fi hotărât preluarea cotelor părți de la SC P. SA;
- proiectul de divizare este inechitabil prin modul cum a atribuit cotele părți din patrimoniu "repartizat", nefiind respectate prevederile legale cu privire la inventariere, fiind încălcate și prevederile art. 236 și art. 237 din Legea nr. 31/1990 sancționate cu nulitatea, situație neconstatată de instanță;
- datorită ilegalităților comise, acționarii SC M. SRL nu au participat la o adunare generală de divizare solicitând în compensare bunuri sau bani;
- nefiind un bilanț legal de divizare, SC P. SA figurează încă în evidențele M.F., ca având C. fisc.;
- în subsidiar, greșit instanțele nu s-au pronunțat pe fondul cauzei, soluționând pe o excepție greșit apreciată ca dirimantă deși aveau obligația de a analiza toate motivele de drept și de fapt cu privire la constatarea nulității proiectului de divizare.
Intimata SC P. SRL Ungheni a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca legală, arătând în esență că operațiunea divizării și căile de atac sunt cele prevăzute de Legea nr. 31/1990 republicată, iar în raport de prevederile art. 61 și art. 238 din lege, soluția instanței este corectă.
Recursul nu este fondat.
Recurenții reclamanți au criticat decizia atacată în principal, pe aspecte care vizează, astfel cum rezultă din expunerea de mai sus, fondul pricinii, iar în subsidiar, pe aspecte care privesc soluționarea cauzei pe excepția inadmisibilității acțiunii.
I. Prima categorie de motive nu poate fi reținută însă spre analiză deoarece cererea recurenților reclamanți a fost respinsă de instanța de fond pe o excepție, fără a se intra în cercetarea fondului, iar această soluție a fost menținută prin decizia supusă recursului, ambele instanțe făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 137 C. proc. civ., potrivit cărora "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
II. Motivul de recurs invocat în subsidiar și care privește greșita soluționare a cauzei pe excepție, deoarece în opinia recurenților instanțele aveau obligația să soluționeze toate motivele de fapt și de drept cu privire la constatarea nulității proiectului de divizare, se constată a fi și el neîntemeiat. Aceasta deoarece, în raport de prevederile art. 137 C. proc. civ. suscitat, instanțele au procedat corect verificând cu prioritate regularitatea sesizării instanței din perspectiva legii speciale.
Reclamanții au sesizat inițial O.R.C. Mureș cu o cerere având ca obiect "opoziția" la proiectul de divizare a SC P. SA și "acțiunea" pentru anularea sau refacerea acestui proiect de divizare în baza art. 62 și art. 238 din Legea nr. 31/1990 și art. 948-968 C. civ., cerere pe care O.R.C. a transmis-o tribunalului spre competentă soluționare.
în fața tribunalului, reclamanții prin precizarea la acțiune și-au restrâns obiectul cererii la anularea proiectului de fuziune renunțând la capătul de cerere având ca obiect opoziția la acest act.
Drept urmare, în mod corect instanțele făcând aplicarea principiului "lege specială - lege generală" au stabilit că, în condițiile existenței unei reglementări speciale, conținută de Legea nr. 31/1990 republicată, cu privire la divizare, aceasta se aplică cu prioritate în raport cu reglementarea de drept comun, așa încât critica recurenților vizând neanalizarea pe fond a acțiunii în anulare întemeiată pe dreptul comun nu poate fi primită.
Așa fiind, înalta Curte a respins recursul declarat ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3631/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3632/2005. Comercial → |
|---|
